O fi greu de acceptat, dar USR are ce învăța de la PSD, PNL, UDMR – Laurențiu Mihu

„Nu plecarea lui Cioloș de la șefia USR e cea mai proastă veste pentru USR”, scriam într-un editorial de la începutul lui februarie. Iar acum, nici patru luni mai târziu, Dacian Cioloș și câțiva amici eurodeputați din nucleul fostului PLUS au oferit un REPER suplimentar în acest sens, unul foarte tăios și vestitor de vremuri chiar mai tulburi. Tot cu aceeași ocazie, mai notam, printre altele, că:

  • Spiritul „transparent” și „democratic” al luptelor intestine, pe axa USR-PLUS, a adus puține câștiguri solide, din perspectiva consolidării unei formațiuni (demisia lui Cioloș e doar cel mai proaspăt și de mare impact act al acestei piese, deși nu cred că este și cel final) care să fie capabilă să lupte cu adevărații lei din arenă și a suprasolicitat, politic și psihic, pe toată lumea – activ de partid și simpatizanți din afara lui/lor.
  • Hiper-democrația internă și fățărniciile atât de mult exersate au potențialul să-l îngroape definitiv, chiar până la startul noii runde electorale, cea din 2024. După cum, e drept, în clipa de față există un și mai mare risc de adâncire a faliilor dintre taberele USR și PLUS, cu efecte, cum ziceam mai sus, ușor de intuit.
  • Neputința multora din USR/PLUS, de la toate eșaloanele, de a depăși nivelul războaielor și răscoalelor izbucnite din te miri ce și duse până la obsesie și epuizare pe grupurile interne de Whatsapp, variile platforme online de „dezbateri” și prin postările în cascadă pe Facebook;
  • Accentul pus, în momente-cheie, pe ciorovăiala de pe forumurile de discuții, așadar tocmai atunci când hățurile deciziei trebuiau strânse în doar câteva mâini (nu e vorba de dictatură, ci de management – o confuzie la cote neînțeles de mari pentru o formațiune cu atâția oameni care au experiența mediului privat);

Așadar, ce avem noi aici? În februarie, am formulat plastic răspunsul, spunând că avem „o sălbăticie frumoasă care s-a urâțit rapid”, avem dinamici interne care au „îndepărtat tot mai mult partidul de oraș”. Azi, i-aș adăuga și valențe practice: avem de-a face cu o curioasă inabilitate a liderilor USR, de pe multiple eșaloane, nu doar de la vârf, de a învăța din mers câte ceva și de la partidele tradiționale – PSD, PNL, UDMR.

Este o constatare care unora le poate părea nelalocul ei, având în vedere faptul că USR, ca mișcare, apoi ca partid, s-a născut tocmai ca o reacție de contestare a practicilor încetățenite ale „vechilor” partide. Însă problema USR a fost că repudierea asta a fost aplicată la modul absolut de către niște relativiști; apoi, mai e faptul că maximalismele de acest tip poate că or fi ele de ajutor în retorica de campanie, dar nu asigură niciodată și nimănui funcționalitate în teren, între campanii. Deși puteau pricepe din experiența altora, cei din USR și-au îndreptat mașina spre zid, aflând pe propria piele ce înseamnă durerea și lupta pentru supraviețuire.

Oricât le-ar contesta ori detesta, orice partid aflat la început de drum ar trebui să vadă în PSD, PNL și UDMR un tezaur neegalat de învățături.

  • Un prim argument în acest sens ar trebui să fie simplul fapt că aceste trei formațiuni încă rezistă, pe o piață politică post-decembristă în care, de-a lungul a peste trei decenii, s-au născut și au dispărut atât de multe vehicule politice.
  • Al doilea argument ține de faptul că toate s-au aflat și la guvernare, și în opoziție; au cunoscut astfel și dulcele, dar și amarul faptului de a face politică; au trecut nu numai prin episoade de celebrare a propriei forțe, ci și prin experiența traversării anevoioase a deșertului.
  • Al treilea argument, deloc mai mic decât primele două, e cel al crizelor. PSD, PNL și (e drept, mai puțin sau aproape deloc, UDMR) s-au confruntat cu o paletă largă situații critice – de la crizele generate de vremuri tulburi în timpul guvernării, la pierderea subită a puterii și până la crize interne soldate inclusiv cu rupturi. Într-un fel sau altul, deși niciodată la modul perfect, iar uneori mai mult decât nerezonabil și insuficient, au reușit să facă acele minime corecții care au creat premise nu doar pentru supraviețuire, ci și pentru schimbări pozitive de curs pentru refacerea unei majorități parlamentare și, astfel, revenirea la guvernare.

Politica e treabă complicată și tocmai de aceea impune existența unui concept și a unui leadership, impune proceduri, dar și disponibilitate maximă în a negocia (în interior și în exterior). Impune o continuă proiecție a imaginii de ansamblu și o raportare neîntreruptă la ea. Nu se reduce nicidecum la micro-univerusul vieții interne de partid, chiar dacă acesta este o variabilă esențială în ecuația mare. Și, foarte important, obligă la o aderență cotidiană, în idee și practică, la obiectivul fundamental al oricărui partid politic care joacă într-o democrație cât de cât funcțională: aspirația de a guverna și, odată atinsă această aspirație, încăpățânarea de a te agăța în mod legitim de ea. Cât timp ai o agendă relevantă și transparentă, cât timp faptul de a servi publicul rămâne borna, nu e nimic malign în a nu renunța la guvernare după primele șicane majore cu care te confrunți.

Într-o formă sau alta, toate aceste lucruri puteau fi studiate de către liderii USR și activul de partid, pornind de la cazurile clasice – PSD, PNL, UDMR. A studia, a analiza și a pricepe nu înseamnă a copia pur și simplu, a prelua pe nedigerate și a sanctifica metehne sordide, manifestări plenare ale meschinăriei sau altele asemenea. A studia înseamnă a te pune pe drumul înțelegeri și înseamnă a decanta, a-ți apropria ceea ce merită, la capătul unor corecții compatibile cu ceea ce crezi, vrei și spui că reprezinți. Evident că nu toată experiența PSD, PNL și UDMR ar fi fost de însușit de către USR (departe gândul de așa ceva!), dar acest partid ar fi putut identifica suficiente elemente din care să se inspire pentru a-și face reglajele care se impuneau și a nu-și reduce existența la statutul modest de eternă speranță.

Din nefericire, pentru prezentul și viitorul său, USR a insistat atât de mult să fie „altfel” încât a ratat ocazia de a se instrui fie și din mers, la bancul de lucru, cum se mai zice, folosind măcar ceea ce îi oferea biblioteca mică, din atelier; iar asta, în condițiile în care mulți dintre liderii săi ori dintre membrii foarte vocali de pe grupurile interne de discuții nu apucaseră să se mobileze rezonabil nici cu vasta cunoaștere pe care le-o putea oferi biblioteca cea mare, a științei politice și artei de a face politică (există literatură masivă, dar firav s-a dovedit a fi fost numărul clienților).

Nu ar fi o surpriză ca un număr trist de mare de USR-iști să considere aceste observații ca neavenite, întrucât vin din afară, considerând că mersul de până acum al USR și soarta care îl așteaptă îi privește numai și numai pe cei din interior. Fals! Din clipa în care au candidat și mai ales din momentul în care au devenit partid parlamentar, USR-iștii nu mai pot avea pretenția că-și aparțin în totalitate. Asta e, viața publică și mai ales atât de publică precum e cea din politica la nivel înalt este, din acest punct de vedere, extrem de constrângătoare. Ca orice partid, USR-ul devenit partid parlamentar viețuiește și el pe cel puțin trei planuri – al membrilor, al electoratului, al societății în general. De ce zic asta? Pentru că, prin ceea ce reușești sau nu reușești să faci, ca partid parlamentar, declanșezi sau influențezi fie procese pozitive, fie procese negative, care nu se vor răsfrânge doar asupra membrilor, deci nu e un business exclusiv al lor.

De pildă, dezamăgirea, la limita lehamitei, pe care cursul pe care a apucat-o USR o generează deja ar putea submina și mai mult încrederea în proiecte cu agendă și start legitime și ar putea subția și mai mult deja firavul apetit pentru a merge la vot. Or, aceștia sunt factori care dăunează nu doar partidului numit USR, ci României în ansamblul ei. Totodată, în caz că USR face implozie și eliberează culoarul pe care îl ocupă (fie printr-o ratare a intrării în Parlamentul viitor, fie prin conservarea unui procent banal, ușor superior celui de 5%, cât e necesar pentru atingerea pragului parlamentar), acest culoar poate fi preluat de o forță sau forțe politice cu adevărat maligne pentru societatea românească. Există o axiomă care se răsfrânge pe multe paliere, inclusiv pe cel al politicii, iar ea zice că niciun spațiu nu rămâne de izbeliște. Și, vorba aia, una e să ai un partid precum USR care să completeze cu 12-20% tabloul politic general, iar alta e să ai în locul său ceva de tipul AUR.

Din acest punct de vedere, nici Barna, nici Drulă, nici Cioloș și nici colegii lor – lideri ddin eșaloane inferioare, ori membri de partid – nu ar trebui să aibă liniște! De la nivelul la care au ajuns, bătăliile pe care le poartă, chiar dacă mulți dintre ei au impresia că se dau doar între ei, aruncă schije mult dincolo de granițele banalizate ale USR.

Chiar dacă USR a făcut țăndări mult din ceea ce reușise, nu e timpul definitiv pierdut pentru a recupera din studiul nefăcut la timp. PSD, PNL, UDMR sunt tot acolo, experiența celor trei partide e arhivată. USR își poate păstra agenda, fără vreun milimetru de rabat de la ea, dar nu mai poate ocoli studiul de caz. Are ce învăța și de la „clasici”. Iar marți, prin anunțul făcut, Cioloș tocmai le-a furnizat un argument în plus și un reper violent în acest sens.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s