Summitul NATO care, inevitabil, strangulează Rusia. Jocul percepțiilor. Pildele istoriei – Laurențiu Mihu

La Summitul NATO de la Madrid, este de așteptat ca Vestul să facă pași esențiali, curajoși și adecvați provocărilor momentului (război în toată regula, pornit de Rusia în Europa) și viitorului (în imediat – imperativul diminuării riscului unei extinderi a conflictului; pe termen mediu și lung – nevoia unei ofensive preventive și multi-sectoriale a Vestului, de „liniștire” a Rusiei și Chinei, cu ambiții măcar pentru următorii 20 de ani). Dar, indiferent cât de esențiali, curajoși și adecvați vor fi pașii făcuți de statele NATO, la Madrid, sigur vor mai rămâne spații neacoperite suficient sau restanțe neabordate convingător. În același timp, e nerealist să te aștepți la rezolvarea dintr-un foc a tuturor problemelor, chiar și de la Summitul NATO cel mai important în câteva generații, după cum titra recent The Economist.

Dar și la capitolul acesta, depinde din ce direcție privești, situație în care e limpede că se deschid două paliere ale percepției. Care sunt ele? Harta Europei e grăitoare.

Pe un palier, găsim țările din Estul fost comunist și ex-sovietic (balticii, Republica Moldova, Polonia, România, Cehia, Slovacia, evident și Ucraina; excepție clară face Ungaria; o excepție ceva mai nebuloasă găsim în Bulgaria).

  • În mod legitim, majoritatea statelor din acest lanț tradițional vulnerabil la agresiva politică rusă vor de la angajamentul în regiune al NATO și SUA mai mult decât poate oferi pe moment, în mod natural, nucleul central și vest-european din alianță. Prin urmare, nu e exclus ca printre aplauzele pentru succesul relativ al Summitului de la Madrid, la finalul reuniunii să-și facă loc și frustrări mai mult sau mai puțin izolate. În același timp, însă orice frustrări se vor fi resimțit, ele vor fi în mare parte contrabalansate de realitatea încă în construcție, dar deja palpabilă, alimentată de războiul lui Putin și, implicit, de conștientizarea faptului că, deja în absența unui summit, amprenta NATO și SUA în regiune și-a mărit dimensiunea, în ultimele patru luni, la un nivel de care nu fuseseră în stare numeroase summituri NATO anterioare, la un loc.
  • Pe scurt: chiar dacă așteptările maximaliste ale celor mai vulnerabili dintre aliați nu-și vor fi găsit acoperire integrală în deciziile anunțate de la Madrid, gradul de progres înregistrat tot va fi unul mult peste așteptările de vârf care se cristalizau odinioară înaintea unui summit „obișnuit”, organizat în condiții „obișnuite. Iar asta nu poate fi decât o veste chiar mai bună decât pare, pentru țările estice care se simt amenințate de ruși, iar pentru Moscova, o veste mult mai proastă decât vor lăsa-o să se întrevadă reacțiile ulterioare ale Kremlinului, ale unui Dmitri Medvedev, ale unei Maria Zaharova, de la MAE rus.
  • În fine, zona sensibilă din perspectiva ezitărilor față de Rusia, reprezentată de nucleul dur de pe continent al alianței – Germania, Franța, Italia -, este azi în situația de a face corecții semnificative la pozițiile tradiționale. Momentul geopolitic creat de războiul lui Putin în Ucraina este ca o gaură neagră care, iată, a înghițit deja multe fragmente de inadecvare din politica externă a Berlinului, Parisului, Romei. Și promite să mențină cursul pe mai departe.

Pe celălalt palier, găsim Rusia. Pentru Putin și ambițiile imperiale ale anturajului său și ale majorității populației pe care o sufocă în dictatură, chiar și cei mai modești pași făcuți la Madrid vor cântări cât un bolovan; mai precis, cât un bolovan plasat strategic în sacul cu cadavrul politic al regimului moscovit, a cărui coborâre, cu oprire pe fundul Volgăi, începuse deja la 24 februarie.

De ce va fi Summitul NATO de la Madrid atât de dureros pentru ruși?

  • În esență, pentru că, spre deosebire de reuniunile anterioare ale aliaților, cea din 28-30 iunie 2022 fusese proiectată nu doar ca să anunțe proiecte, ci și să consfințească și potențeze măsuri aflate deja în plină desfășurare, în teren. Totodată, pentru că la Madrid, noul Concept Strategic, cu bătaie pe următorii 10 ani, rearanjează piesele în teren.
  • Apoi, la Madrid, chiar dacă rămăseseră unele zone pe care se consumă energie și timp pentru ajungerea la consens, pe multe alte paliere decisive consensul fie fusese atins, fie se cristalizase deja înaintea deschiderii summitului.
  • Mai departe, Summitul NATO de la Madrid, spre deosebire de altele, se ține în plină desfășurare de trupe NATO și tehnică militară aferentă în vecinătatea fierbinte a Rusiei, așadar în ceea ce pot fi considerate teatre potențiale de conflict. Altfel spus, Moscova are sub ochi o demonstrație de forță cum nu anticipase nici în coșmar: vede la lucru nu doar manifestarea dimensiunii politice a NATO, cum fusese obișnuită până de curând, ci și manifestarea, în teren real, a joint-venture-ului politico-militar al alianței.
  • Nu în ultimă instanță, în prezent, spre deosebire de perioada Trump, NATO nu se mai află în situația de a ține lumea în suspans, din perspectiva viabilității Art. 5.

Acestea fiind zise, poate merită adăugat pe final că tocmai pentru că e o reuniune de răsunet, în format complet și cu agendă complexă, Summitul NATO de la Madrid poate fi și un moment de meditație, deopotrivă pentru Vest, Est și pentru ruși. De pildă, poate fi un moment de reflecție la măsura în care lecțiile istoriei au reprezentat sau pot reprezenta o fisură în calculele care preced proiectarea viitorului.

Probabil că da, însușirea sau ignorarea lecțiilor istoriei joacă și de data asta rolul lor de prim-solist.

De pildă, occidentalii pot medita o dată în plus la cum a fost pierdut Constantinopolul. Poate că din perspectiva istoriografiei dragi lui Erdogan, la Ankara e se vorbește de cucerire. E limpede că încăpățânarea, pe alocuri geniul și resursele incredibile de care a dispus Mohamed al II-lea au jucat un rol evident. Dar cine ignoră rolul colosal jucat de faliile, trădările, jocul dublu, ezitările și ignoranța din rândul asediaților și presupușilor aliați ai lor din lumea creștină, riscă să piardă esența înfrângerii. În realitate, e mai plauzibil să vorbești de o cădere decât de o cucerire a marelui oraș, după ce reușise să nu cedeze totuși în fața a zeci de tentative. Istoricii sunt cu siguranță mai calificați să tragă linia și să spună dacă se impun sau nu comparații între momentul de atunci și momentul de acum, când pentru cele două maluri ale Atlanticului miza este de a face Ucraina să reziste. Dar și dacă nu ești istoric, dar ești liderul unei țări din Vest, există suficiente date, analize și buzunare ale intuiției care să-ți semnaleze că bătălia poate fi pierdută chiar mai ușor pe mâna ta decât pe mâna inamicului.

Nici pentru ruși, raportat la situația lor în Ucraina, sfidarea istoriei nu e mai ușor de înghițit. Și e chiar ironică până la sânge (de data asta, la propriu, având în vedere nivelul colosal al pierderilor umane înregistrate de armata lui Putin pe front).

Sunt ironice pentru că tocmai rușii sunt cei care, în Ucraina, au ignorat terenul pe care și momentul în care dau bătălia. Pe de o parte, știau din lupta cu finlandezii cât de greu poate fi pentru o țară mare să rupă o țară mică. Pe de alta, știau de la Napoleon și Hitler că anotimpul în care pornești la luptă poate fi crucial. Până la urmă, rușii sunt cei pentru care spațiul și timpul, și mai puțin propria armată și propriul geniu militar, au câștigat războaie. Din punctul ăsta de vedere, e limpede că Putin fie are lacune la istorie, fie are goluri în gândire. De data asta, au ignorat tocmai ei spațiul (vast ucrainean) și anotimpul (au început un război la finalul iernii, când pârghia gazului a avut utilizare minimală, iar europenii cei mai vulnerabili la ea au primit astfel timp pentru a nu ceda din prima).

Totodată, e clar că la Kremlin factorul America încă joacă feste. Primele două războaie mondiale arătaseră deja că implicarea sa pur și simplu schimbă sorții. Nici de data asta nu a fost altfel. La fel cum aceleași două conflagrații, dar și aventurile napoleoniene mai demonstraseră că singur împotriva tuturor te poate împinge la a fi singurul care coboară în groapă, spre beneficiul tuturor.

De ce a acționat Putin așa, în Ucraina, din perspectiva sfidării timpului, a spațiului, și a factorului America? Pentru moment, mister! E interesant totuși de aflat, la un moment dat, dar cert este că e tardiv pentru Rusia pe care a nervul putinist o schimbă sub ochii noștri.

Într-o formă sau alta, Summitul NATO de la Madrid, din 28-30 iunie 2022, trebuie să fie și inevitabil chiar este și despre asta, despre chiuretajul făcut de istorie ezitărilor, tentației jocului dublu sau lipsei de viziune, dar și ideilor fixe, ambițiilor absurde, obiectivelor strategice care nu țin cont de mișcările tectonice la care e supusă geopolitica, la anumite intervale de timp.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s