Jucărioarele-surpriză nu au nevoie decât de un arc și, hopa, apar de unde nici nu te aștepți – poate fi un borcan cu muștar, poate fi o cutie de chibrituri, poate fi un pachet de biscuiți. Celui care le deschid îi stârnesc instantaneu mici sperieturi, urmate de hohote-fulger de râs, eventual și de o poftă nebună de a se „răzbuna” făcându-le altora farsa. Piața gospodărească a hlizelii la comandă nu duce lipsă de asemenea „chinezării”. Și, pare-se, la fel stau lucrurile și pe piața politică.

Viorica Dăncilă e un caz grăitor. E suficient să-i atașezi chiar și cel mai modest arc și, hopa, reapare în joc unde și de unde nici nu te aștepți. E drept, Viorica Dăncilă nu încape într-un pachet de biscuiți sau în borcanul de muștar, dar e destul spațiu pentru ea într-un partid de buzunar. Partid care, după toate aparențele, nu e exclus să fie el însuși tot o jucărie, ceva mai mare, și tot cu arc.

Chiar dacă odinioară a fost prim-ministru, iar mai nou e președintă de partid, Viorica Dăncilă, prin ea însăși, reprezintă o cantitate neglijabilă în ecuația vieții publice românești. Lucrurile capătă însă o altă perspectivă dacă privești un pic dincolo de ea. Așa a stat treaba când a aterizat în capul mesei de la Palatul Victoria și la fel stă și acum, când s-a înfipt bățos în miezul celei mai fierbinți povești a momentului – războiul Rusiei din Ucraina.

Să bănuiești că înțelege mare lucru din complexitatea acestui moment geopolitic, e hazardat. Dar nu poate scăpa atenției faptul că își caută un loc de solist într-un asemenea dosar, într-un asemenea moment.

I-am urmărit, deopotrivă amuzat si siderat peste măsură, plimbările în fruntea coloanelor de activiști anti-război, prin câteva orașe ale României. Atmosfera ușor ceaușist-sovietică a respectivelor acțiuni e irespirabilă, dar demersul în sine ar trebui totuși să ne pună în gardă.

Într-un moment în care toată lumea, și în Vest, și în Est, se pregătește pentru un război lung în Ucraina, devine tot mai limpede că pe frontul cuceririi inimilor, în țările din jur, sunt scoși de la naftalină toți „rezerviștii” – indiferent cât de nepregătiți, trecuți sau șchiopi or fi ei.

Din acest punct de vedere, nu este de mirare că și în România a fost lansată la apă, oficial, tema „pacifismului”. Oficial – pentru că un partid politic, iar nu o persoană fizică, a început să plimbe povestea pe străzile orașelor și, astfel, în spațiul mediatic al țării. Și e doar începutul.

Într-adevăr, poate fi surprinzător faptul că lucrurile au debutat prin intermediul unui personaj politic atât de caricatural și de marginal, precum Viorica Dăncilă, și a unui partiduleț de care poate că încă nu au auzit nici toate rudele membrilor lui. Dar, după cum bine se știe, în faza aprinderii unui foc importante sunt scânteia și vreascul; flacăra și bușteanul sunt abia pasul doi.

Îți poți da seama cât e de moscovit hramul ce-l poartă lupta pentru pace a Vioricăi Dăncilă și a partidului NOI prin câteva caracteristici „universale” ale așa-zisului sincer activism pe care îl exersează:

• „Absolutismul” păcii – în cazul Dăncilă-NOI, e de-a binelea „absolut”. Căci pentru ei nu contează cine a declanșat războiul (dar poate că lucrurile nu ar fi stat astfel dacă l-ar fi declanșat oricine altcineva decât Rusia). Cu atât mai puțin înseamnă ceva costurile umane și materiale pe care le-a injectat războiul țării agresate. Nu, aici e vorba de o feciorelnică punere la grămadă, de o contopire a moralului cu imoralul și un incest sufletesc și logic al căror scop nu e salvarea victimei, ci mângâierea  călăului.

• Nepoziționarea strategică, de arbitru-garant și galant. E așa-zisa neutralitate a privirii detașate din afară, care vinde iluzia binelui tuturor, dar care nu ezită ca tocmai prin această absență a asumării să mai legitimeze o dată rachetele cu dispersie aruncate de ruși asupra populației civile din Ucraina.
• Demersul, în realitate unul politic și geopolitic, e învăluit într-un siropos activism civic – vezi sloganul călduț și pașnic, cântecelul mieros și mămos. La acțiunile de până acum, Dăncilă-NOI au abuzat de aceste artificii ca la manual.

Nu cred ca își imaginează nimeni că Viorica Dăncilă va deveni o forță politică redutabilă sau măcar demnă de luat în seamă călcând în acest fel pe cadavrele din Ucraina, în beneficiul exclusiv al Rusiei lui Putin. Dar cred că merită, în faza asta cel puțin, să facem un efort de a anticipa cum, cât și pe ce zone poate crește bulgărele de zăpadă la care fostul premier-fantomă din epoca Dragnea a fost trimis să pună unul peste altul primii fulgi.

Așa că, deși am început textul punând reflectorul pe „Viorica” și julitura de partid pe care îl „conduce”, închei prin a îndemna la un efort colectiv de detectare precoce a forțelor care vor încerca să preia ștafeta și să împingă lucrurile spre zona cu adevărat periculoasă, a creșterii și șlefuirii unui curent menit să remorcheze viziunii Kremlinului opinia publică din România.