<< Undeva, în Marea Britanie, o jumătate de duzină de oameni s-au adunat la o fermă pentru a urmări la televizor încoronarea Reginei Elisabeta a II-a. „Este o zi obositoare pentru ea. Două ore și jumătate în Abbey. Este toată ziua, într-adevăr”, a spus unul. „Mă aștept să-și împacheteze câteva sandvișuri”, a comentat un altul. Cineva a adăugat: „Mi-aș dori ca unele dintre doamnele de serviciu să se împiedice – dă-ne un pic de distracție”. Apoi: „I-au pus un baldachin când este unsă, asta e drăguț pentru ea” >>, notează The Economist. 

<< Această scenă, care a fost înregistrată de un informator pentru Mass Observation (un fel de rețea benignă de spionaj sociologic), ar putea fi un clip din „The Royle Family”, un sitcom din anii 1990, în care oamenii stau la televizor, sau, varianta mai recentă, „Gogglebox”. În 1953, la fel ca astăzi, telespectatorii britanici nu au putut să nu se concentreze asupra celor mai banale chestiuni. Nu i se va face foame reginei? Ooh, ce bine că primește un baldachin. Erau sarcastici, cu toate s-au oprit înainte de ireverență. În anumite privințe, nu s-au schimbat prea mult de atunci.

Însă țara lor s-a transformat. În anul încoronării, locuitorii Marii Britanii trăiau și munceau în moduri care par astăzi la fel de ciudate pe cât le-ar fi părut victorienii târzii celor care urmăreau încoronarea pe ecrane cu imagini neclare, alb-negru. Cum Marea Britanie are date istorice atât de bune, este posibil să vedem cât de diferită a fost.

Tânăra regină a domnit peste o țară mai puțin populată, mai tânără. Din cei 50,6 milioane de oameni ai Regatului Unit, în 1953, 21,6 milioane aveau sub 30 de ani și doar 8 milioane aveau 60 sau peste – un raport de 2,7 la 1. Uită-te la filmele din acea epocă și grupurile de copii sunt la fel de frapante ca omniprezenţa pălăriilor. De atunci, țara a crescut, la peste 67 de milioane și a îmbătrânit. Raportul dintre tineri și bătrâni este de 1,4 la 1 și scade.

Regina s-a căsătorit la vârsta de 21 de ani și a dat naștere primului ei copil, Charles, la 22 de ani. Prin asta era destul de tipică contemporanilor ei. În 1953, 65% dintre nașteri au avut loc la femei sub 30 de ani, comparativ cu 40% în prezent. Doar 5% dintre nașteri au fost în afara căsătoriei; astăzi proporția este de 51%. Dar Elizabeth a mai avut trei copii, ceea ce a făcut-o neobișnuită. S-a născut în 1926. Femeia medie născută în acel an a avut în timpul vieții 2,2 copii. Monarhii sunt prea înțelepți ca să exagereze: istoria engleză este plină de exemple de ravagii cauzate atunci când linia de succesiune a fost neclară.

Elisabeta era neobișnuită și prin faptul de a avea un loc de muncă, deși unul singular. În 1953, femeile reprezentau 32% din populația ocupată; astăzi sunt 48%. Era deosebit de rar ca o mamă cu copii mici să lucreze în afara casei. Recensământul din 1951 a arătat că doar una din șase făcea așa ceva.

Primul său rol public, înainte de a începe să țină discursuri, a fost în Auxiliary Territorial Service, unde a învățat să repare și să conducă ambulanțe și jeep-uri. Și-a petrecut o mare parte din viață în compania actualilor și foștilor militari. În acest sens, era tipică generației sale. În anul încoronării, guvernul britanic încă se aștepta ca bărbații să facă armata și urma să continue așa încă un deceniu. Forțele armate au absorbit o parte enormă din cheltuielile statului. În 1953-1954, 9% din venitul național britanic mergea pentru apărare – de 1,5 ori mai mult decât pentru Serviciul Național de Sănătate și educația publică, la un loc

În 1953, câteva alimente, în special carnea și produsele lactate, erau încă supuse raționalizării, din timpul războiului. Iar dieta britanică era nîntrerupt una greoaie. O persoană obișnuită – bărbat, femeie și copil – mânca 63 de uncii (1,78 kg) de cartofi proaspeți pe săptămână, de aproape cinci ori mai mult decât în ​​prezent. A doua cea mai importantă legumă era varza. Oamenii foloseau peste șase uncii pe săptămână, de șase ori mai mult decât britanicii moderni. Bucătăriile trebuie că miroseau sulfuros.

Totuși, se poate ca oamenii să nu fi observat asta, întrucât în anul încoronării alte două mirosuri erau peste tot. Unul era el al tutunului ars. Aproape toți bărbații și multe dintre femei fumau: un sondaj din 1951 a constatat că 87% dintre medicii bărbați cu vârsta peste 35 de ani se răsfățau astfel. La un an de la încoronare, același studiu a prezentat dovezi puternice că fumatul este legat de cancerul pulmonar. Lungul declin al fumatului a început câțiva ani mai târziu.

Celălalt miros omniprezent era dat de fumul de cărbune. Cărbunele alimenta fabricile și trenurile din Marea Britanie, genera electricitate și încălzea casele oamenilor. În 1953, țara a extras 230 milioane de tone de rocă – mai mult de patru tone de persoană. În industria cărbunelui lucrau 700.000 de oameni. În 1966, când regina a vizitat Aberfan, un sat din Țara Galilor, devastat de o alunecare de steril, ea se îndrepta spre inima economiei britanice. Dar până în 2019, producția de cărbune a Marii Britanii a ajnuns la doar 1 milion de tone.

Marea Britanie s-a schimbat profund în unele moduri care nu sunt înregistrate. În 1953, era, de exemplu, o țară mult mai albă. Dar nu se știe cu exactitate cât de albă, pentru că, până în 1991, la recensământ nu exista întrebarea legată de rasă.

Parteneriatele între persoane de același sex erau învăluite în secret. La mijlocul secolului al XX-lea se știa mai puțin despre credința oamenilor decât se știe astăzi, deși religia era mult mai importantă atunci decât este acum.

În doar câteva moduri, societatea britanică pare să se întoarcă la tiparele anului încoronării. În 1953, divorțurile erau extrem, când au existat doar 30.000. Numărul a crescut apoi, fără încetare, ajungând la puțin peste 160.000 în 1992 – anul în care doi dintre copiii reginei s-au despărțit de soțiile lor. Dar divorțul a devenit din nou mai rar, probabil în mare parte pentru că oamenii e mult mai puțin probabil să se căsătorească până când sunt destul de siguri de partenerul lor. În prezent, numărul anual de divorțuri se situează în jurul a 100.000. Populația Londrei este aproximativ aceeași astăzi ca la mijlocul secolului al XX-lea. În acest interval, a pierdut 2 milioane de oameni (din cauza unei politici iritante de mutare a oamenilor din clasa muncitoare din capitală în orașe noi, suburbane) și apoi a recâștigat aproximativ același număr.

Cele șapte decenii scurse între încoronarea Elisabetei până la moartea ei stabilesc un record care probabil nu va fi depășit niciodată. Observatorii succesivi ai încoronării s-ar putea să nu mai fie niciodată atât de diferiți. Cu excepția unei revolte sociale foarte dramatice sau a unor noi tehnici care prelungesc mult viața, Marea Britanie se va schimba mai puțin în timpul domniei lui Charles, William sau George decât a făcut-o sub domnia reginei Elisabeta. >>