Roata istoriei și punga cu fecale. De la umilirea lui Mao de către Stalin, la umilirea lui Putin de către Xi – Laurențiu Mihu

E atât de interesant cum, de-a lungul vremii, se schimbă roata în relația dintre marile puteri! De exemplu, cum centrul de greutate al influenței și puterii brute a glisat de la Imperiul Britanic spre Statele Unite ale Americii, de la Europa la Statele Unite ale Americii sau de la Japonia la China. Mutațiile acestea nu își epuizează imaginația niciodată, iar istoria lungă a umanității e martor de profesie, căci până la geopoliticele „alunecări de teren” de dată relativ recentă, precum enumerate mai sus, trecutul mai „vechi” a cunoscut și altele. Dar nu îmi propun aici să ne îndepărtăm de prezent, pe axa temporală, ci să ne apropiem de zilele noastre atât de fierbinți, când o nouă repriză e în plină consolidare: glisarea centrului de greutate al forței și puterii brute de la Rusia la China.

Geneza ei poate fi indicată pe harta politică și cronologică a timpului surprinzând trei momente esențiale: deschiderea Americii față de China, operată de administrația Nixon și consfințită prin vizita spectaculoasă și super-secretă la Beijing a fostului președinte al SUA, din 1972; moartea lui Mao, în toamna lui 1978; în fine, demararea de către Deng Xiaoping, tot pe atunci, a reformelor-mamut, menite să închidă cercul distrugerii maoiste și să deschidă paradigma unui soi de distrugere creativă cu așa-zisul specific chinezesc. Având în vedere că în aceeași perioadă în care Beijingul începea să mizeze (și) pe dezvoltare economică, URSS băltea în stagnarea brejnevistă și declanșa războiul falimentar din Afganistan, pentru ca la scurt timp după, „minunea” sovietelor să facă implozie, se poate spune că punctul fără de întoarcere al glisării fusese atins încă de pe atunci și s-a îngroșat pe parcursul deceniului care a urmat.

Până la acea vreme, în binomul killer, Moscova-Beijing, chinezii fuseseră scârțâitoarea roată mică, iar rușii autosuficienta roată mare.

Diferența de calibru a fost celebrată în spiritul „constructiv” care domnea în fățarnicul și paranoicul univers comunist. Prima vizită a lui Mao la Moscova a fost marcată de pofta cu care Stalin a ținut să le arate frățiorilor chinezi cât e de mare distanța în materie de statut. Satrapul sovietic l-a umilit pe satrapul chinez, făcându-l să aștepte ca un nimeni până să fie primit; și se mai zice că l-a și scato-umilit pe chinez, punându-și ciracii din poliția politică a Lubiankăi să-i colecteze și analizeze acestuia fecalele. Până la urmă, atitudinea părintelui Gulagului venea oarecum „natural”, dat fiind faptul că fără sprijin sovietic primordial, partidul comunist din China și aventura personal-politică a lui Mao ar fi putut sfârși din fașă… la closetul istoriei.

Apoi, a venit momentul 1950, când China cea „mică”, în ciuda propriilor calcule care favorizau, în teorie, o eventuală intervenție în războiul din Coreea, a avut nevoie de presiunile superioare ale „marii” Moscove pentru a o face; pe deasupra, Mao nu a dormit liniștit până în ultima clipă, căci nu s-a bucurat de garanții limpezi, iar de încredere oarbă nici nu putea fi vorba, că sovieticii vor și onora sprijinul militar cu care îi momise.

Însă roata a continuat să se învârtă destul de repede încât ochii tulburi ai sovieticilor să nu-i și sesizeze mișcarea. După ce Mao a închis ochii, iar China a trecut la dezvoltare economică hibridă, deceniile care au urmat au făcut tot mai vizibil ecartul care urma să se instaleze chiar comod la un moment nu foarte îndepărtat din viitor, între cei doi poli ai răului internațional. După 1991, când URSS nu a mai existat, luându-i pe rând locul Rusia haosului elținist, apoi Rusia fascismului putinist, distanța-șoc avea să se exacerbeze. Sub urmașii lui Deng Xiapoing, China a continuat să se construiască economic și doar discret (până la un punct, sub xi Jinping, când contemporanul nostru a dat cu totul vălul la o parte) să cheltuiască pe dimensiunea militară a statului. În paralel, urmașii lui Gorbaciov au continuat să NU construiască economic și să cheltuie nimicul rezultat pe armată și serviciile de securitate. Efectul se vede azi în PIB-urile și gradul de diversificare al economiilor celor două țări. Inevitabil, Rusia a devenit tot mai pronunțat ruda săracă, iar roata s-a învârtit și mai zelos în sens chinez.

Acum, războiul din Ucraina pune capac și face botezul alunecării centrului de influență și putere dinspre URSS/Rusia spre China.

Din Iadul în care-și face duș cu smoală, primul Mao, cel real și umilit de primul și realul Stalin, începe să fie răzbunat: azi, al doilea Mao, copia Xi Jinping, îl umilește pe al doilea Stalin, copia Putin. China devine vioara întâi în binomul otrăvit în care o Rusie obsedată de a fi „suverană” față de Occident și-a găsit refugiul căzând în groapă, sporindu-și tectonic dependența de China. Iar în relația personală dintre dictatorii de pe cei doi poli ai autoritarismului bolnav, azi e chinezul în poziția de a-l ține la ușă pe rus. Iar rusul de azi (Putin), spre deosebire de rusul de sovieticul de ieri (Stalin), dă măsura slăbiciunii supreme, nemaifiind în stare să analizeze fecalele chinezului, ci doar pe ale sale (sursa originală, Paris Match – AICI; câteva preluări – AICIAICIAICI).

Desigur, roata va continua să se învârtă până-și va inversa iarăși rotația. Momentul feeric de azi al Beijingului, traversat de chinezi cu euforia răzbunatului, se poate ușor transforma, mâine, în ceva puturos, dacă Rusia pierde războiul în Ucraina, pentru ca astfel să aibă prima ei șansă reală de a se reinventa, iar China începe războiul în Taiwan, pentru ca astfel să se afunde iarăși.

  • P.S.: După cum plastic a formulat Al Jazeera dezaxarea survenită pe axa Moscova-Beijing, relatând de la recentul summit din Uzbekistan al Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, Putin a venit la întâlnirea cu Xi „hat in hand”; sau, pe românește spus, „cu căciula-n mână”. Frumusețea e că, precum rușii când fuseseră ei pe cai mari, nici chinezii nu vor să pună multe și nici nu pot să pună multe, indiferent de disperarea cu care Moscova de azi ține căciula sub nasul Beijingului contemporan.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s