LE FIGARO | General francez: Dacă pierde Crimeea și Donbas, Putin va fi scos de la guvernare. Problema referendumurilor și mobilizării generale

La sfârșitul săptămânii, în regiunile Herson, Luhansk, Zaporijjie și Donețk vor fi organizate referendumuri pentru aderarea la Rusia. Ce s-ar schimba probabila lor anexare, se întreabă ziarul francez, Le Figaro, care a discutat subiectul cu generalul François Chauvancy, în prezent consultant în geopolitică, doctor în științele informației și comunicării și profesor la Institutul Catolic din Paris.

Sursa: Twitter

Declarațiile gen. François Chauvancy:

  • Întrucât aceste teritorii ar trece sub steagul, autoritatea și protecția rusă, ar permite justificarea pe lângă națiune a protejării lor. Dacă ucrainenii ar menține atacurile asupra acestor teritorii, Vladimir Putin ar putea, prin urmare, să ceară un efort suplimentar pentru a le apăra. Lucru care ridică, în cele din urmă, două chestiuni: oportunitatea unei mobilizări parțiale și utilizarea unei arme nucleare. Doctrina rusă prevede, de fapt, utilizarea descurajării nucleare în cazul unui atac asupra teritoriului său.
  • Cred că dificultatea militară este de așa natură încât Vladimir Putin se teme că armata sa nu va putea rezista forței ucrainene de împingere, din sudul și estul Ucrainei.
  • Dacă nu poate garanta protecția acestor teritorii, cucerite cu greu, asta ar pune sub semnul întrebării obiectivele „operațiunii militare speciale”. Pierderea Donbasului sau a Crimeei ar discredita Rusia. Și, indiferent de regimul autoritar, într-o asemenea situație liderul poate fi scos în afara guvernării.
  • Cât despre referendumuri, nu văd cum le-ar putea organiza separatiștii în condiții bune, în decurs de trei zile. Prin urmare, acestea în prealabil sunt viciate. Vor fi referendumuri Potemkin.
  • (Mobilizarea generală) este, fără niciun dubiu, o armă potențială. Mobilizarea, chiar dacă tineretul rus va dori să lupte, nu înseamnă că trupele vor fi bine pregătite. Pentru a face acest lucru, este nevoie de cel puțin câteva luni. Pentru a lega calendarul militar de calendarul legal, războiul ar trebui, așadar, să dureze cel puțin până în primăvară.
  • Deci nu cred în mobilizarea generală, dar mobilizarea parțială, bazată pe folosirea recruților, mi se pare o opțiune serioasă. Într-adevăr, armata profesionistă este prea uzată și necesită o resursă umană care poate fi rapid mobilizată.
  • De la începutul războiului, am repetat că opțiunea nucleară nu trebuie neglijată. Cel puțin ca posibilitate. Acest risc a fost luat în considerare de administrația americană, Joe Biden a avertizat Rusia împotriva oricărei utilizări a armelor nucleare sau chimice. În ceea ce privește arma nucleară tactică, adesea menționată, aceasta ar avea doar o putere redusă, iradiind o suprafață de doi până la trei kilometri pătrați, cu un efect militar slab în ceea ce privește suflul.
  • Utilizarea unei astfel de arme ar putea necesita un răspuns de același tip. Aceasta nu înseamnă că infrastructurile sau grupurile umane ar fi vizate. Mai mult, ar semna sfârșitul unui tabu a cărui secvență este imprevizibilă.
  • (La anexarea teritoriilor vizate) după părerea mea, reacția va fi mai mult ucraineană decât occidentală. Occidentalii, își vor menține eforturile și condamnările lăsând războiul să se desfășoare cu sângele ucrainenilor care vor dori să-și ia pământul înapoi. Cu excepția prăbușirii armatei ruse, care este o ipoteză puțin probabilă, nu văd ca Ucraina să își recâștige teritoriul până la iarnă. Între timp, livrările de arme vor continua, iar sfârșitul iernii ar putea semnala reluarea ostilităților.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s