VIDEO | Proteste în Daghestan. Autostradă federală, blocată. Poliția a tras în aer

În după-amiaza zilei de duminică, 25 septembrie, locuitorii satului Endirei, din districtul Hasaviurtovsc, din Daghestan, au blocat autostrada federală Hasaviurt-Mahacikala, notează Meduza.

Publicația rusă citează în acest sens canalul de Telegram, „Întreabă-l pe Rasul”, menționând că locuitorii protestează astfel împotriva mobilizării decretate de președintele Vladimir Putin.

Canalul Aici Daghestan scrie, la rândul său, că 110 săteni au fost chemați la război în urma mobilizării, iar oamenii au ieșit la protest pentru a-și proteja fiii, frații și soții. Judecând după filmările martorilor oculari, poliția a încercat să disperseze protestatarii cu focuri trase în aer. Nu se știe dacă există răniți ori s-au operat rețineri.

Acțiuni de protest împotriva mobilizării au început în diferite regiuni ale Rusiei încă din prima zi de recrutare, 21 septembrie. De atunci, potrivit OVD-Info, preluat de Meduza, peste au fost reținute peste 2.000 de persoane, în diferite orașe ale Rusiei. Cele mai multe rețineri au fost operate în 21 septembrie – peste 1.300 de persoane.

Context

Al șaptelea paragraf al decretului de mobilizare, secretizat de Kremlin, permite Ministerului Apărării să convoace un milion de oameni, dezvăluie Novaia Gazeta.Europa, citând o sursă din administrația prezidențială de la Moscova.

Un interlocutor al Novaia Gazeta.Europa, din administrația prezidențială, subliniază că la început s-a discutat introducerea întregului text al decretului la categoria „pentru uz oficial”, demers susținut de reprezentanții Ministerului Apărării. Ulterior, potrivit sursei, s-a decis ascunderea sub acastă titulatură doar a punctului al șaptelea, care prevede cu adevărat numărul celor care ar trebui mobilizați.

„Cifra a fost corectată de mai multe ori și, în final, s-au rămas la un milion”, a declarat sursa.

Pentru a confirma informațiile, Novaia Gazeta.Europa a încercat să contacteze și autoritățile executive, care, de regulă, primesc textele integrale ale decretelor prezidențiale, inclusiv cele clasificate drept „pentru uz oficial”. Potrivit unor surse din mai multe ministere, nu au primit textul integral al decretului și nu există nicio modalitate de a-l vedea prin MEDO (sistemul interdepartamental de gestionare a documentelor).

„Din accesul meu la MEDO, văd același text ca toți ceilalți: al șaptelea paragraf este ascuns sub o bandă”, a spus un șef de departament dintr-unul dintre ministere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s