Rebeliunea din Iran se extinde. Protestele dezvăluie temeliile putrede ale regimului teocratic

<< Pentru lumea exterioară, ultimele zece zile s-au jucat în fragmente de videoclipuri postate pe rețelele de socializare. Femeile își scot hijab-ul sau își tund părul în public. Mulțimile scandează „moarte dictatorului” și alungă polițiștii. Familiile plâng peste sicriele rudelor ucise la proteste, iar apoi îi îndeamnă pe colegii lor îndoliați să continue >>, notează The Economist.

<< În interiorul Iranului, evenimentele din 16 septembrie au fost un cutremur. Au început după moartea în custodia poliției a lui Mahsa Amini, o studentă de 22 de ani, reținută la începutul acestei luni de poliția morală din Teheran, capitala Iranului, pentru hijab-ul pe care fusese acuzată că nu-l purta incorect. Moartea ei – fotografiile și martorii indică faptul că fusese bătută rău – a dus la revărsarea un puț adânc de nemulțumiri. Iranienii sunt furioși din cauza unei economii dezastruoase și a unei liste de reguli religioase impuse de un grup de clerici cu păr cărunt. Moartea doamnei Amini a devenit un punct focal pentru această furie.

Cele mai puternice tulburări au fost în orașele mari și în regiunea de nord-vest cu majoritate kurdă, unde a locuit femeia. Dar au existat relatări privind proteste în toate cele 31 de provincii ale Iranului. Presa de stat a estimat numărul morților la 41, deși probabil este mai mare. Poliția a ridicat un număr neprecizat de protestatari. Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor, un grup de advocacy, susține că 20 de jurnaliști au fost arestați.

Guvernul are o abordare familiară. El numește tulburările un complot străin coordonat de America, Israel și alte astfel de locuri malefice (nu este așa). A organizat contra-proteste, unele cu aspectul dezlânat al operațiunilor rent-a-crowd. Și a sufocat internetul, făcând dificil, pentru iranieni, accesul la rețelele sociale, VPN-uri și WhatsApp – orice le-ar putea folosi pentru a comunica între ei sau cu lumea. Iranienii îngrijorați din diaspora se chinuie să-și contacteze rudele din interiorul țării.

Asemenea tactici i-au permis regimului să învingă episoadele anterioare de tulburări. Un val de proteste sindicale a început în 2018. Prețurile ridicate au declanșat mitinguri în masă în 2019, când forțele de securitate au ucis sute de oameni. În 2009, au izbucnit proteste în masă din cauza alegerilor prezidențiale furate.

Cu toate acestea, astfel de victorii ale regimului încep să pară à la Pyrrus. Mulți iranieni, în special cei mai tineri, se simt fără speranță. Economia este o mizerie. Rialul și-a pierdut 80% din valoare, din 2018, când președintele Donald Trump s-a retras din acordul nuclear încheiat cu Iranul în 2015 și a restabilit sancțiunile americane. Sărăcia a crescut. Inflația trece de 50%. În unele părți ale țării, prețurile la alimente s-au dublat într-un an.

Ebrahim Raisi, președintele ales anul trecut, nu are niciun răspuns la toate acestea. Eforturile de revigorare a acordului nuclear sunt în impas. Ultima represiune a regimului său împotriva protestatarilor le va face și mai dificil puterilor occidentale să ajungă la un nou acord. Se vorbește cu lejeritate despre faptul de a se baza pe sine sau despre stimularea legăturilor economice cu China. Pentru majoritatea iranienilor, însă, viitorul pare la fel de sumbru ca întotdeauna.

Ideologii conservatori care conduc țara nu au pe nimeni altcineva pentru a da vina. Timp de decenii păstraseră o fațadă democratică. Alegerile nu au fost libere – clericii decid cine poate candida pentru funcții – dar au oferit un minim de alegere. Acea pretenție a fost abandonată. Deși domnul Raisi a fost unul dintre cei șapte candidați, în practică alegerea lui fusese necontestată: alternativelor populare le-a fost interzis să candideze. Prezența la vot a fost cea mai scăzută din istorie. Același lucru a fost valabil și în cazul alegerilor parlamentare din 2020. Jumătate dintre cele 14.000 de persoane care au aplicat pentru a candida au fost descalificate, inclusiv 90 de deputați în exercițiu. Confruntați cu o listă monocromă de candidați de linie dură, majoritatea iranienilor nu s-au obosit să voteze.

O mare parte din toate astea s-a făcută cu ochii pe o tranziție care se profilează. Liderul suprem, Ali Khamenei, are 83 de ani și o sănătate precară, iar succesorul său rămâne în discuție. O opțiune este însuși dl Raisi, care pare să aibă sprijinul unor circumscripții cheie. Celălalt este fiul lui Khamenei, Mojtaba, care a avut un rol mai proeminent în ultimul timp. Dar succesiunea ereditară ar fi nepopulară – ca să nu mai vorbim de ironică, pentru un regim care a preluat puterea prin răsturnarea unei monarhii. Niciunul dintre cei doi nu este popular și nici nu vrea să împartă puterea, o opțiune care este oricum interzisă de constituția Iranului.

În încercarea de a susține regimul, cei de la putere l-au subminat și ei. Dacă supraviețuiește acestei runde de proteste, nu are nicio soluție de redresare pentru nemulțumirile care le-a cauzat; vor apărea mai multe. Fără nicio perspectivă de reformă, iranienii nu au de ales decât să iasă în stradă și să ceară schimbări radicale. Fără nicio speranță pentru o economie mai bună și o măsură de integrare în lume, ei simt că nu au nimic de pierdut. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s