Bolile cu care vin anexările își fac efectul. Putin le-a transmis rușilor că au pierdut – Laurențiu Mihu

E cu adevărat ironică și edificatoare suprema consecvență a prostului, care caracterizează regimul Putin în ultimele sale clipe. E de studiat la microscop temeinicia neabătută cu care dictatorul de la Kremlin dinamitează butaforica infrastructură instituțională a statului rus.

Acum, când își încheie forțat domnia, Vladimir Putin procedează în litera și spiritul cu care și-a început-o: compromițând și făcând de râsul lumii principalele entități de carton de care s-a folosit peste 20 de ani pentru a conferi o aură de legitimate deciziilor și acțiunilor unilaterale – Administrația Prezidențială, Curtea Constituțională și Parlamentul, de pildă.

Zilele care tocmai s-au scurs le-au săpat groapa, iar săptămânile care vin o vor astupa. În felul ăsta și mult după ceasul al doisprezecelea, tuturor rușilor le va fi mai limpede că niciodată valoarea nulă a instituțiilor în spatele cărora se ascunsese bravul dictator și de pe umerii cărora și-a biciuit poporul ca un jandarm călare dând buzna, orbește, în mulțime.

Faptele vorbesc de la sine. Imediat după semnarea de către Vladimir Putin și câțiva interlopi deghizați în lideri politici a documentelor de anexare a celor patru bucăți de teritoriu din corpul Ucrainei, armata Ucrainei a întrat în Liman, eliberând acest oraș strategic laolaltă cu numeroase localități din zonă. Armata rusă a fugit mâncând pământul, lăsând în urmă nu numai victime umane din propriile rânduri, ci și mutilând semnificația și valoarea formalizării derulate cu pompă la Kremlin. A doua zi, Curtea Constituțională a Rusiei și-a pus și ea ștampila pe violul teritorial, declarându-l un act sexual geopolitic izvorât din pur amor. Dintre numeroasele ștampile puse de numita instituție de-a lungul lungii domnii putiniste, probabil cea de pe documentul anexărilor îi trădează irelevanța în cel mai înalt grad. Iar faptul că a procedat astfel în contextul deschiderii militare a colosalei breșe de la Liman adaugă la asta doza de ridicol. Mai mult tot cam un același timp și chiar în ziua în care Parlamentul a ratificat anexările, trupele ucrainene au făcut saltul năucitor spre o breșă la Herson.

Foarte probabil, frontul va produce în curând surprize tot mai năucitoare din perspectiva șanselor agresorului de a mai visa la poziții noi și de a mai spera la menținerea celor deja ocupate.

După cum anticipam în textul anterior, octombrie și noiembrie vor fi două luni la finele cărora septembrie, oricât de negru o fi fost pentru armată rusă, îi va părea Moscovei de un șarm plin de nostalgii.

Folosite atâta vreme de către Putin împotriva dreptului internațional, Administrația Prezidențială, Curtea Constituțională și Parlamentul de la Moscova sunt mai nou împinse să valideze și să garanteze ceea ce nici măcar eunuca armată rusă nu mai reușește să livreze. Și toate astea, în timp real. E o adevărată premieră pentru regimul Putin, un doliu colosal pentru narațiunea oficială și o reală sărbătoare pentru toți cei care, din interiorul Rusiei și din afara ei, nu obosiseră să conteste autenticitatea și legitimitatea țesutului instituțional rusesc.

Așa cum scriam, la 1 aprilie, că, fără voia sa, Putin devine Întâiul ecologist al planetei, fix șase luni mai târziu dictatorul de la Moscova s-a trezit în rolul Întâiului demolator al sistemului creat în țara sa.

Desigur că orice individ cu minimum alfabetizat democratic înțelesese din prima impostura justiției și parlamentarismului într-un sistem politic precum cel putinist, dar e de ajutor ca legitimarea unei asemenea perspective să primească o mână de ajutor tocmai de la impostorul-șef.

Încerc să mă gândesc la ce pricepe din ceea ce tocmai se întâmplă rusul abrutizat, cel care dă carne zonei de public ce sprijinise războiul și care înghițise lacom, atâta vreme, lăturile despre legitimitate, instituții, legalitate, aruncate non-stop în troacă de cealaltă fată mare haremului instituțional rusesc – fantomatica presă „liberă”, „corectă”, „responsabilă”.

Și am ajuns la concluzia de etapă că, în faza asta cel puțin, rusul nostru obisnuit nu pricepe mare lucru în plus decât se pricepuse să priceapă. E însă posibil ca spiritul atavic de autoconservare să îl fi mișcat nițel pe partea simțămintelor legate de propria siguranță. Altfel spus, acest tip de public chiar dacă a rămas la fel de redus, nu e deloc exclus să fi devenit totuși ușor mai anxios. Iar dinamica potențială de pe front are serioase șanse să amplifice fricile. Unora le poate părea o victorie mică, dar în contextul bolnavei societăți ruse, e un mare pas înainte.

Și cu cât vor vedea că armatei ruse îi  scapă printre degete felii tot mai delicioase de teritoriu ucrainean, cu atât se vor naște în mintea rusului „de bază” dubii mai „hrănitoare” referitor la miezul și realitatea instituțiilor statului, pe care Putin le aruncă așa senin în stomacul de crocodil al compromiterii.

Armata Ucrainei, de pe front, și Vladimir Putin, de la Moscova, îi alfabetizează pe repede-înainte pe numeroșii ruși analfabeți politic că instituțiile propriei țări sunt un non-sens; pe cale de consecință și că documentele parafate de astfel de forme fără fond sunt la fel de nule. În felul ăsta, și pierderea unor teritorii suverane, pe care în realitate Putin nu pusese niciodată mâna, iar instituțiile lui fantomă cu atât mai puțin, va fi mai ușor de acceptat și digerat la nivelul publicului larg din vlăguita și vinovata Rusie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s