Dîncu – o criză terminată cu bine, în pasul unu. Ce ramâne în pasul doi – Laurențiu Mihu

Coalițiile de la București nu au strălucit prea des la modul în care au scos din joben nume pentru funcțiile cele mai sensibile din stat. Date fiind ecourile ei, Afacerea Dîncu ar putea deveni un bun moment cu care să înceapă mica reformă în privința marilor numiri”, scriam în 14 octombrie, pe fondul scandalului cu ecouri internaționale, declanșat de fostul ministru al Apărării.

Acum, când prin plecarea din funcție a lui Vasile Dîncu s-a făcut un pas înainte din perspectiva așezării premiselor pentru o „mică reformă în privința marilor numiri”, e un moment bun să luăm act de faptul că în coaliția de guvernare de la București există fie și minime resurse de a acționa rațional și adecvat în momentele sensibile. De altfel, merită observat faptul că în timpul scurs de la declarațiile lui Dîncu privind Ucraina și până la demisia (forțată) a acestuia, PNL nu și-a hărțuit (retoric sau altfel) partenerul aflat într-un moment prost, iar PSD nu a obstrucționat luarea deciziei care se impunea și nici nu a pus sub semnul întrebării coerența și continuitatea coaliției. Indiferent ce discuții s-au purtat în interior, cât de aprinse or fi fost ele și ce frustrări au fost dezgropate ori generate, istoria va reține un lucru simplu: într-un orizont rezonabil de timp, obiectivul strategic, din perspectiva binelui general, a fost atins (ministrul cu discurs pro-rus și pregătire deficitară pentru portofoliu a fost înlocuit, iar preluarea interimatului a decurs lin și cu tact).

Cu siguranță, faptul că această criză a avut implicații dincolo de sfera unei probleme pur de politică internă i-a mobilizat și motivat pe toți protagoniștii să se abțină de la obișnuitele și prozaicele jocuri politice de la București și să abordeze problema cu sânge rece, lăsând impresia unei capitale totuși responsabile măcar în chestiunile de maximă sensibilitate. Ar fi extraordinar dacă această lecție de bune practici nu va fi prea curând dată uitării. Ar fi un imens câștig pentru România ca și alte viitoare crize din această coaliție și din altele, cu amprentă 100% „doar” internă, să fie tratate în spiritul celei căreia tocmai i s-a pus capac, beneficiind de pe urma considerabilei sale amprente externe.

Chiar dacă Dîncu a plecat din fruntea MApN, o problemă rămâne. În funcție de cum o abordează PNL și PSD, ea va continua să planeze ori va dispărea subit. În esență, ea pornește de la faptul că prim-ministrul este un general de armată (în rezervă), fost șef de stat major și totodată militar cu experiența câmpului de luptă. În plus, premierul în speță nu este tehnocrat, ci om politic și chiar președintele unuia dintre cele două mari partide din coaliție. Pe un asemenea fundal, probabil că există doar două variante simple și eficiente pentru o coordonare optimă între cabinetul unui premier cu astfel de profil și cel al ministrului Apărării:

  • Fie ca ambii să fie de la același partid (așadar, PNL).
  • Fie, cazul de până acum (premier PNL, ministru de resort PSD), dar într-o astfel de formulă se impune ca formațiunea condusă de Marcel Ciolacu să fie mult mai exigentă în selectarea celui propus pentru o astfel de demnitate. Cu alegerea lui Vasile Dîncu, eșecul a devenit rapid vizibil. Nu de alta, dar în lipsa unei anverguri profesionale, geopolitice, intelectuale și morale fără cusur, cu siguranță că orice ministru civil al Apărării are din start probleme de acomodare și relevanță când trebuie să joace mereu în deplasare în raport cu prim-ministrul, așadar pe terenul atât de bine stăpânit de un premier cu experiență militară. Iar astfel de potențiale asperități e cu atât mai important să fie nivelate din fașă în vremuri în care țara e implicată, indirect, într-un efort de război care se desfășoară în vecinătate.

Pe de altă parte, în cazul în care nu se merge pe algoritmul inițial din coaliție, iar premierul și ministrul Apărării provin de la același partid, evident, PNL trebuie să „despăgubească” PSD. Cum contrapartida la un portofoliu „greu” presupune cedarea/primirea unui alt portofoliu „greu”, oricare ar fi acela – de la Externe, la Justiție și până la Energie – el vine la pachet tot cu o amprentă geopolitică, așadar internațională.

Precum la Apărare, ieșirile masive în decor și chestiunea unei eventuale remanieri a unui ministru care păstorește unul dintre cele trei domenii enumerate mai sus nu pot fi decuplate și de imperative strategice externe și, prin urmare, nu pot rămâne la cheremul unor jocuri politice autohtone de Liga a doua. Din punctul acesta de vedere, PSD este și nu este în șah, odată cu plecarea lui Vasile Dîncu.

Indiferent de varianta aleasă, dintre cele două posibile mai sus menționate (păstrarea Apărării sau cedarea ei pentru ceva de greutate politică similară), PSD este în șah căci nu-și va putea ține în brațe ministrul fără argumente care să fie validate și pe relația cu partenerii strategici. Și nu este în șah dacă înțelege ca la timona unui minister de asemenea calibru e înțelept, indiferent cum privești lucrurile, să numești un om relevant profesional și politic. Ar fi în interesul țării, evident, dar ar fi în interesul său de partid care pozează în formațiune responsabilă, mai ales într-un context internațional atât de dificil.

  • P.S.: În seara plecării de la ministeriala NATO de la Bruxelles, Vasile Dîncu a avut o ieșire, pe Facebook, în care a dovedit o dată în plus că nu fusese nicio clipă pregătit filosofic de înalta demnitate primită la cooptarea în guvern. Cu fotograful de ocazie după el, „intelectualul” și universitarul Dîncu s-a pozat printre cărți și a jignit ca o stropitoare defectă. Ar fi un colosal pas înainte să dispară din rândul miniștrilor genul acesta de aristocrat second-hand care-și expune cultura ca la aprozar, în chintale de volume citite (unele, probabil, „decât” răsfoite), și mai puțin ca la școală, prezentând ceea ce a înțeles din ele. E suficient că ne facem de rușine cu rezultatele la testele PISA, dar aici măcar nu poți schimba lucrurile peste noapte. În schimb, la nivelul miniștrilor se poate evita postura jalnică în care suntem cu toții puși printr-o selecție ușor mai chirurgicală, care să țină cont și de înclinația candidaților spre astfel de căderi nervoase.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s