Două zile negre pentru Putin. Asaltul asupra Kremlinului a fost relansat în forță – Laurențiu Mihu

Ce ironii complexe și ce sincronizări stupefiante poate rezerva, din când în când, istoria!

În doar două zile consecutive – miercuri, 9 noiembrie, respectiv joi, 10 noiembrie – logica războiului din Ucraina a trecut prin două momente fără cusur și care îi vor modela fundamental dinamica:

  • Miercuri, de pe un mal al Atlanticului, semnale solide venite de pe frontul ucrainean indicau că armata rusă începe retragerea din crucialul oraș Herson, iar de pe celălalt mal al Atlanticului semnale solide indicau că mult trâmbițatul val trumpist va avea în cele din urmă anvergura unui grăunte de nisip aruncat în piscina miliardarului cu șapcă roșie, de la Mar-a-Lago.
  • Iar joi, ei bine, joi au venit s-a depășit faza semnalelor și au apărut chiar confirmările că așa și stau lucrurile – pe de o parte, a fost anunțul lui Serghei Șoigu, care a consfințit faptul că hoarda lui Putin se retrage; pe de alta, au apărut primele rezultate clare de la urnele americane, potrivit cărora mulți dintre candidații plasați de Trump au ratat misiunea, amprenta republicană în Congres va fi mult mai modestă decât se anticipase, iar challanger-ul din partid al lui Donald, Ron DeSantis, a câștigat la un scor care amenință prin toți porii visul excentricului, de a reveni la Casa Albă.

După cum scrisesem marți, „orice analiză pe marginea implicațiilor de politică externă ale alegerilor din SUA, care nu ține cont de variabila războiului ruso-ucrainean, riscă să ducă la concluzii pripite (ca să ne exprimăm diplomatic) și mai ales lipsite de substanță (ca să o spunem pe șleau)”. Motiv pentru care, propun să rămânem ancorați în logica asta și în textul de față.

Ce înseamnă acest lucru? În esență, înseamnă că războiul din Ucraina va cunoaște o relansare pe multiple paliere – de la cel al ciocnirilor militare propriu-zise, la cel al cadrului în care se va pune problema unor eventuale negocieri de pace și până la angajamentul occidental privind sprijinirea pe mai departe a Kievului. Și totul se datorează, cum ziceam, sincronizării de zile mari a retragerii ruse din Herson și a disipării unei mari părți din ceața incertitudinilor din politica internă și externă americană via deznodământul alegerilor midterms.

De ce?

Pentru că:

  1. Retragerea rusă din Herson pune premisele unor noi avansuri ucrainene – când la foc mic, când cu caracter mai pronunțat – pe spații care fuseseră prezentate de Moscova publicului intern și internațional ca sigilate.
  2. Retragerea rusă din Herson oferă armatei ucrainene posibilitatea amplasării de trupe și echipamente ofensive care să lovească și mai în profunzime liniile și spatele liniilor defensive ruse.
  3. Retragerea rusă din Herson setează premise mai vaste ca oricând în cursul acestui război de a pregăti o eventuală recuperare a Crimeei în 2023 și, foarte important, diminuează ca niciodată în ultimele peste opt luni presiunea care plana asupra Odesei.
  4. Apoi, retragerea rusă din Herson are darul de a reduce moralul și arsenalul propagandei Kremlinului și de a accentua atmosfera de descurajare din rândul trupelor Moscovei; totodată, are sărăcește turbinca de argumente a occidentalilor tentați să pună presiune mai mult pe Kiev decât pe Moscova să facă concesii care să grăbească finalul războiului; va întări capacitatea Ucrainei și a Vestului de a seta condițiile oricăror negocieri de pace care ar putea avea loc; și, evident, a demonstrat că abordarea contraofensivei sectoriale funcționează – trebuie foarte bine înțeles că victoria ucraineană din Herson a fost rodul nu al unei confruntări compacte, de la mică distanță, ci în primul rând al unei sleiri sistematice a forțelor armatei ruse, care s-a întins pe câteva luni, prin lovirea cu precizie și până la epuizare a căilor de comunicații, aprovizionare și retragere a uriașului aparat militar și administrativ masat de Kremlin în această regiune încă din primele zile ale invaziei.
  5. Retragerea rusă din Herson pune în lumină și relația direct proporțională dintre creșterea sprijinului occidental pentru armata Ucrainei și câștigurile pe care aceasta le poate obține în teren; implicit, pasul uriaș înapoi făcut de ruși în această regiune ucraineană de importanță strategică pentru ambele tabere sporește marja de manevră pe care cancelariile de pe ambele maluri ale Atlanticului o mai au după atâta timp de ostilități, facilitând eforturile depuse de spectrul politic pentru a convinge opinia publică de faptul că resursele nu sunt cheltuite în van, mai ales în contextul crizei inflaționiste și energetice pe care o traversează în special continentul nostru.
  6. Nu în ultimul rând, retragerea rusă din Herson e de așteptat să producă tulburări la vârf în Rusia, căci pentru Kremlin șocul e colosal nu doar din punct de vedere militar, ci și politic.
  7. Din perspectiva episodului electoral din SUA, semnalul e destul de limpede: publicul american nu a penalizat administrația Biden pentru modul în care a gestionat conflictul din Europa, ba se poate citi printre rânduri un nou cec oferit Casei Albe, Departamentului de Stat și Pentagonului.
  8. Apoi, o amprentă trumpistă în Congres și în general în spațiul politic american mult sub așteptările unora înseamnă și o avariere binevenită a vectorilor de peste ocean dispuși la tranzacții contabile cu rușii peste capul tuturor, nu doar peste capul ucrainenilor (chiar și așa, e de așteptat ca administrația Biden să rămână precaută din acest punct de vedere și să facă tot ceea ce e rezonabil posibil să facă pentru a nu imagina închiderea războiului doar prin prisma unui război întins la infinit).
  9. Apoi, ecourile alegerilor din SUA cu siguranță vor avea un impact constructiv asupra atitudinii europenilor (de obicei mai slabi de înger, iar unii dintre ei mai înțelegători din reflex și rațiuni de business cu Moscova lui Putin).
  10. Având în vedere prestația mediocră a trumpismului la testul suprem din orice democrație – alegerile – e de așteptat o diminuare semnificativă a marjei de manevră la care speraseră vectorii europeni ai iliberalismului, conspiraționismului și destabilizării democratice (iar, complementar, destăiunirea „bucătarului lui Putin”, Evgheni Prigojin, cum că în 2016, la alegerea lui Trump, Rusia a intervenit brutal în scrutinul prezidențial american, nu va face decât să faulteze și nu să consolideze).

După cum scriam, așadar, zilele trecute, rezultatul alegerilor din SUA e de natură să modeleze rezultatul conflictului din Ucraina, după cum și dinamica frontului din Ucraina e de natură să modeleze rezultatul alegerilor midterms din SUA. Având în vedere cum a decurs și s-a încheiat scrutinul american și având totodată în vedere victoria din Herson, produsă în aceeași perioadă, ne aflăm azi în scenariul cel mai favorabil. Deși câștiguri în teren ale Kievului, precum cel din Herson, ar fi avut oricum potențialul lor de a ține în frâu chiar și un scenariu mai trumpist decât cel care a rezultat în realitate la urnele americane, devine cu atât mai simplu ca astfel de câștiguri să stimuleze sprijinul american acum, când amprenta trumpismului e mai ștearsă fusese așteptat.

Pentru Putin și acoliții săi, după 9-10 noiembrie, misiunea a devenit și mai imposibilă decât se adeverise deja a fi. Practic, cancelariilor occidentale nu le mai rămâne decât să conștientizeze fără rest acest adevăr configurat de cele două episoade concrete, consumate concomitent pe cele două maluri ale Atlanticului. Eventuale lovituri-surpriză, date de ucraineni rușilor în perioada următoare (care sunt de așteptat să aibă loc) probabil că vor facilita și mai mult conștientizarea în speță.

  • P.S.: Aș mai semnala un detaliu, de data asta ținând de dimensiunea chineză a războiului ucrainean. Și retragerea rusă din Herson, și rezultatul alegerilor midterms din SUA au tot ceea ce trebuie nu doar pentru induce o stare de șoc Moscovei, ci și o senzație de alarmă, cu somatizare, la nivelul Beijingului. Pentru Xi Jinping, pilda e simplă: după opt luni epuizante pentru toată lumea – Ucraina, Occident, Rusia – agresatul găsește resurse de a înregistra victorii răsunătoare, suporterul său găsește resurse pentru a-și împrospăta ritmul, iar agresorul încasează o lovitură în moalele capului. De la războiul Crimeii la războaiele napoleoniene, până la mai recentul Hitler și atât de contemporanul Putin, istoria i-a învățat pe toți – combatanți și observatori – că succesul nu ține de capacitatea de a începe un război, ci de a-l termina în termenii care au stat la baza declanșării lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s