Rușii care vor negocieri de pace, de două ori mai mulți ca rușii ce vor continuarea războiului. Expert: Vor fi proteste

<< Autoritățile ruse au observat o scădere a sprijinului public pentru război, pe fondul înfrângerilor constante suferite pe front și al mobilizării. Meduza a obținut rezultatele ultimului sondaj de opinie închis, realizat de Serviciul Federal de Protecție/FSO (astfel de anchete sunt comandate de Kremlin și numai pentru uz intern). Potrivit acestor date, aproximativ 55% dintre ruși sunt acum în favoarea negocierilor de pace cu Ucraina și doar 25% sunt în favoarea continuării războiului >>, notează jurnalistul Andrei Perțev, de la Meduza.

<< Aceste cifre în general concordă cu rezultatele unui sondaj din octombrie realizat de Centrul Levada, singurul centru sociologic independent major din Rusia. În cercetarea Levada, 57% dintre respondenți erau în favoarea sau mai degrabă pentru negocierile de pace; „pentru” și „mai degrabă, pentru” continuarea ostilităților erau 27%.

În același timp, judecând după sondajele de opinie închise ale FSO, atitudinea rușilor față de război s-a deteriorat brusc în ultima vreme. În iulie 2022, sondajele arătau că doar 30% dintre ruși erau în favoarea păcii cu Ucraina.

Ce credeau rușii despre război, în iulie și noiembrie. În stânga, procentele favorabile discuțiilor de pace (iulie și noiembrie). În dreapta (cu roșu), procentele favorabile continuării războiului (iulie și noiembrie) / Sursa: MEDUZA

Potrivit a două surse Meduza, apropiate administrației prezidențiale, din acest motiv, autoritățile ruse plănuiesc să limiteze numărul de sondaje deschise cu privire la atitudinea rușilor față de război (anterior, de exemplu, acestea erau în mod regulat făcute de institutul VȚIOM).

„Se poate măsura orice, e mai bine nu o faci”, a subliniat sursa Meduza, apropiată de Kremlin. Unul dintre tehnologii politici care colaborează cu administrația prezidențială a mai afirmat că acum „este mai bine să nu dăm dinamică [atitudinii rușilor față de război]”.

Directorul Centrului Levada, Denis Volkov, a declarat, pentru Meduza, că numărul rușilor care pledează pentru negocieri cu Ucraina a început să crească rapid după anunțarea mobilizării, în 21 septembrie:

  • „Aceasta este lipsa de dorință a cetățenilor de a participa personal la ostilități. Sprijinul lor [pentru război] rămâne mare, dar în rândul oamenilor dorința de a participa personal este destul de mică.
  • În plus, sprijinul fusese încă de la început declarativ, pe fondul faptului că oamenii percepeau asta ca pe ceva care nu îi privea – viața continuă și chiar se așează. Acum, riscurile au crescut și oamenii vor deja să înceapă negocierile. În același timp, deocamdată, majoritatea lasă în continuare lucrurile la cheremul autorităților: „Noi am vrea, dar ei vor decide”.

Într-o conversație cu Meduza, sociologul Grigori Iudin a legat de mobilizare creșterea numărului de susținători ai negocierilor. Potrivit acestuia, în toamnă, rușii s-au confruntat cu „distrugerea vieții de zi cu zi și un sentiment de pericol”. Iudin consideră că, pentru ruși, un alt argument în favoarea negocierilor, este „pierderea încrederii în victorie din cauza înfrângerilor de pe front și absența unei teorii convingătoare despre cum exact va câștiga Rusia”.

„În același timp, nu aș fi surprins dacă acest lucru se combină cu un sentiment acut de pericol pentru țară. În sensul că negocierile și legalizarea [ulterior] a anexării [noilor teritorii ucrainene] ar trebui să securizeze țara”, a adăugat el.

Potrivit lui Iudin, o astfel de nemulțumire față de cursul războiului poate fi considerată mai degrabă „apatică”. Cu toate acestea, el nu exclude posibilitatea unor proteste anti-război: „Protestele nu apar pentru că oamenii se gândesc la asta, ci pentru că apar posibilități pentru ele. Potențialul de protest în Rusia este deja foarte mare. Când vor apărea oportunitățile, vor fi proteste. Foarte posibil ca așteptarea să nu fie atât de lungă”.

Potrivit surselor Meduza, apropiate Kremlinului, în ceea ce le privește autoritățile nu prea cred că în Rusia se vor desfășura în viitorul apropiat demonstrații anti-război în masă. Cu toate acestea, interlocutorii recunosc că acum „mai bine să nu încingi situația și nu mai enervezi oamenii încă o dată”. Potrivit surselor Meduza, mass-media de stat și proguvernamentale au primit deja recomandări „să nu pedaleze pe subiectul războiului” și să se concentreze pe „o agendă mai pozitivă”.

Politologul Vldimir Ghelman spune că dinamica atitudinii rușilor față de război este puțin probabil să împingă autoritățile ruse la negocieri adecvate cu Ucraina. Aparent, partea rusă „nu este pregătită să facă concesii”, reamintește Ghelman, pentru Meduza: „Și, în general, perspectivele negocierilor depind de cursul ostilităților și deloc de preferințele participanților la vot”.

Așa cum scrisese anterior Meduza, într-adevăr Putin nu este pregătit să renunțe la pretențiile sale asupra teritoriului ucrainean și, cu sugestiile sale privind negocierile, el încearcă doar să câștige timp pentru a pregăti o nouă ofensivă. Potrivit unor surse Meduza, apropiate Kremlinului, Putin nu a renunțat la planurile sale, iar în această iarnă este posibil un „nou val” de mobilizare în Rusia. Nu se știe și cât de mare va fi. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s