Dramatica schimbare a lumii. Cu șanse de doliu la Moscova și Beijing – Laurențiu Mihu

Războiul din Ucraina a trezit Europa din amăgirea „de lux” cu care se răzgâiase decenii bune după terminarea celui de-al doilea război mondial, aceea că UE trebuie să fie strict o poveste despre bunăstare și boom economic perpetuu, în schimbul cărora nu e nimic de returnat. Fără îndoială că este bine că UE chiar este o astfel de poveste economică de succes și desigur că … Continuă să citești Dramatica schimbare a lumii. Cu șanse de doliu la Moscova și Beijing – Laurențiu Mihu

Cât de rea va fi recesiunea? Vine o criză mai amplă decât cea a prețurilor la energie

<< Șocul inflaționist coincide cu o recesiune economică >>, notează The Economist.  << Fiecare lumină de avertizare este pe roșu. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, o recuperare inegală după pandemia de Covid-19 și o secetă pe mare parte a continentului au contribuit la o criză energetică severă, inflație ridicată, creștere economică redusă și incertitudine enormă cu privire la viitorul economic al Europei. Guvernele se grăbesc să încerce … Continuă să citești Cât de rea va fi recesiunea? Vine o criză mai amplă decât cea a prețurilor la energie

Gorbaciov nu a fost un sfânt. Dar a fost un fel de erou – Mark Galeotti

„Mihail Gorbaciov a murit la vârsta de 91 de ani și, într-un fel, mă simt orfan. Am devenit fascinat de ceea ce era încă Uniunea Sovietică în ultimii ei ani de scleroză, când un geriatric muribund din vârful sistemului i-a succedat altuia. Dar primii mei ani ca observator al Rusiei au fost pe vremea în care el era secretar general, iar dacă seniorii noștri se … Continuă să citești Gorbaciov nu a fost un sfânt. Dar a fost un fel de erou – Mark Galeotti

„Oamenii de acolo sunt foarte îngrijorați”. Punctul în care ar fi ajuns planurile Kremlinului de anexare a regiunilor ocupate, cu un război ce s-a complicat

Kremlinul are în vedere două opțiuni pentru organizarea referendumurilor: simultan pentru patru teritorii, respectiv pe rând, notează Meduza. << „Cunosc starea de spirit a oamenilor, văd rezultatele sociologiei și înțeleg că decizia de la referendum va fi, desigur, fără echivoc [în favoarea aderării la Rusia]”. Această declarație a fost făcută de prim-adjunctul șefului Administrației Prezidențiale (AP) a Federației Ruse, Serghei Kirienko, pe 27 august. Cu o … Continuă să citești „Oamenii de acolo sunt foarte îngrijorați”. Punctul în care ar fi ajuns planurile Kremlinului de anexare a regiunilor ocupate, cu un război ce s-a complicat

Șeful Lukoil, mort după ce a căzut de la etaj. Compania ceruse încheierea războiului și era considerată marele perdant al embargoului

Șeful consiliului de administrație al Lukoil, Ravil Maganov, a murit după ce a căzut pe fereastra unui spital, transmite Meduza, citând REN. Managerul în vârstă de 67 de ani era tratat la Spitalul Clinic Central din Moscova, într-o secție situată la etajul șase. Despre decesul lui Maganov a scris și Interfax, pe surse. Canalul de Telegramă Mash a anunțat și el decesul. Din mesaj rezultă că … Continuă să citești Șeful Lukoil, mort după ce a căzut de la etaj. Compania ceruse încheierea războiului și era considerată marele perdant al embargoului

Rectorii, prorectorii și decanii de caviar ai Rusiei. Averile dosite „strălucesc” pe Coasta de Azur – NOVAIA GAZETA.EUROPA

Învățământul superior rusesc se află într-o situație dificilă. Totuși, acest lucru nu îi împiedică pe rectorii universităților și rudele acestora să ducă un stil de viață luxos, notează Novaia Gazeta.Europa. << Am verificat rectorii și prorectorii a peste 90 de universități și institute de stat din Moscova pentru a vedea dacă vreunul dintre ei deține imobile nedeclarate în Franța. Există astfel de persoane – printre … Continuă să citești Rectorii, prorectorii și decanii de caviar ai Rusiei. Averile dosite „strălucesc” pe Coasta de Azur – NOVAIA GAZETA.EUROPA

KOMMERSANT | În Rusia, nu se mai găsesc rulmenți. Mii de vagoane de marfă, imobilizate

Din cauza lipsei de rulmenți, din ce în ce mai multe vagoane de marfă stau pe loc. Dacă în iunie, numărul celor aflate într-o asemenea situație era de aproximativ 1.400, acum a ajuns la aproximativ 7-7.500, iar până la sfârșitul anului se estimează că vor fi 9.000. Participanții la piață notează că deficitul de rulmenți va fi de aproximativ 100.000 de bucăți și cer desființarea … Continuă să citești KOMMERSANT | În Rusia, nu se mai găsesc rulmenți. Mii de vagoane de marfă, imobilizate

De ce este atât de important Hersonul. Etapă nouă în războiul din Ucraina

<< Pe 24 februarie, armata rusă a invadat Ucraina. S-a blocat rapid în împrejurimile capitalei Kiev, dar în decurs de o săptămână a cucerit primul său oraș important: Herson, capitala provinciei de sud cu același nume. Iar de atunci, Herson a rămas ocupa. În noaptea de 28 august, Ucraina a lansat o ofensivă împotriva orașului, declarând că „bătălia pentru Herson a început”. Este prea devreme … Continuă să citești De ce este atât de important Hersonul. Etapă nouă în războiul din Ucraina

VIDEO | Gorbaciov, în ipostazele care l-au consacrat: baie de mulțime, puci, demisie, Reagan, Raisa, Pizza Hut. Totul, în 9 videoclipuri și un bonus audio

O selecție realizată de Meduza pune la un loc câteva dintre cele mai importante momente ale lui Mihail Gorbaciov. „Rămâneți aproape de oameni, nu vă vom trăda niciodată!” – „Da, unde mai aproape?”. Gorbaciov anunță prohibiția parțială la consumul de alcool „Cele mai bune urări poporului american”. Discursurile de Anul Nou ale lui Mihail Gorbaciov și Ronald Reagan, în 1989 „Pentru Gorbaciov!” Când Mihail Gorbaciov a jucat … Continuă să citești VIDEO | Gorbaciov, în ipostazele care l-au consacrat: baie de mulțime, puci, demisie, Reagan, Raisa, Pizza Hut. Totul, în 9 videoclipuri și un bonus audio

Mihail Gorbaciov – ultimul lider al URSS și arhitect al dizolvării ei

<< Cei doi mari eroi din pantheonul lui Mihail Gorbaciov au fost gânditori socialiști din secolul al XIX-lea, Alexander Herzen și Vissarion Belinsky, ale căror preocupări principale erau demnitatea individului și ale căror cărți le cunoștea aproape pe de rost. Când au apărut pe scena rusă, în trilogia lui Tom Stoppard, „The Coast of Utopia”, acesta a mers să-i vadă. La sfârșitul spectacolului a fost … Continuă să citești Mihail Gorbaciov – ultimul lider al URSS și arhitect al dizolvării ei