Europa privește China prin „lentila” rusă. Beijingul nu e încântat – CNN

<< Odată ce liderii marilor democrații occidentale și aliații lor s-au întâlnit în două summituri consecutive, săptămâna aceasta, în Europa, accentul a fost pus, în mod clar, pe menținerea presiunii asupra Rusiei, în timp ce atacul brutal asupra Ucrainei intră în cea de-a cincea lună >>, scrie Simone McCarthy, pentru CNN.  << Dar a mai fost adusă o țară în centrul atenției, la acele întâlniri: China. … Continuă să citești Europa privește China prin „lentila” rusă. Beijingul nu e încântat – CNN

Plecarea lui Boris Johnson | Ce rămâne în urmă, ce se întrevede

Guvernul lui Boris Johnson se prăbușește. De câteva luni, premierul Marii Britanii a călcat dintr-un scandal în altul cu fanfaronadă și bufonerie. Acum, a ajuns să fie eliminat de propriii deputați. Și nu înainte de vreme, scrie The Economist. << Domnul Johnson a fost dezamăgit de acuzațiile de lipsă de onestitate personală, așa că unii ar putea concluziona că o simplă schimbare a conducerii va fi … Continuă să citești Plecarea lui Boris Johnson | Ce rămâne în urmă, ce se întrevede

KOMMERSANT | Fermele rusești de păsări, dependente de americani

Fermele rusești de păsări caută soluții, în condițiile în care se confruntă deja cu o penurie de ouă pentru incubație, din import, lucru care a condus și la o reducere a producției de carne, notează Kommersant. Acum, companiile de profil cresc importurile de pui pentru reproducere, inclusiv din SUA și Germania. Până acum, acest lucru este mai profitabil, dar crește dependența firmelor rusești de companiile americane … Continuă să citești KOMMERSANT | Fermele rusești de păsări, dependente de americani

KOMMERSANT | În Rusia, practic nu mai există cerere de mașini

Piața de mașini noi din Rusia a continuat să scadă, astfel că în iunie vânzările au fost de 5,5 ori mai mici decât cu un an în urmă: doar 27.800 de bucăți, scrie Kommersant. Potrivit sursei citate, toate mărcile au prezentat rezultate negative, deopotrivă producătorii chinezi care exportă mașini în Federația Rusă și concernele autohtone. Analiștii estimează că volumul de mașini disponibile la dealeri este de … Continuă să citești KOMMERSANT | În Rusia, practic nu mai există cerere de mașini

KOMMERSANT | Cea mai mare fabrică de plumb din Rusia a oprit lucrul. Se pregătesc și altele

Cea mai mare fabrică din Federația Rusă pentru producția de plumb secundar, Fregat, s-a oprit, scrie Kommersant, citând surse proprii, iar potrivit aceleiași publicații alte câteva întreprinderi se pregătesc fie de închidere, fie de intrarea în reparații. Motivul: oprirea totală a exporturilor, în condițiile în care de o lună și jumătate Ministerul Industriei și Comerțului nu a mai eliberat nici măcar o singură licență pentru exportul … Continuă să citești KOMMERSANT | Cea mai mare fabrică de plumb din Rusia a oprit lucrul. Se pregătesc și altele

KOMMERSANT | ArcelorMittal îi tulbură pe producătorii ruși

În iunie, ArcelorMittal a revenit la furnizarea de oțel către Rusia, după ce în luna mai anunțase oprirea exporturilor, notează Kommersant. În același timp, importurile de la o fabrică din Kazahstan vin la prețuri semnificativ mai mici decât în ​​Federația Rusă și Europa. Revenirea unui concurent care oferă condiții favorabile lezează interesele metalurgiștilor ruși, pentru care importanța pieței interne a crescut semnificativ. Asta, în condițiile în … Continuă să citești KOMMERSANT | ArcelorMittal îi tulbură pe producătorii ruși

KOMMERSANT | Somonul, raritate pe masa rușilor

Din cauza crizei, importurile de somon atlantic de crescătorie din Chile și Insulele Feroe, care reprezentau 80% din consumul total din țară Rusia, au scăzut de aproape șase ori. Urmarea a fost mai mult decât dublarea prețului acestui pește, notează Kommersant. Sursa citată mai arată că este imposibilă înlocuirea completă a importului pierdut cu somon rusesc întrucât o parte semnificativă din este exportată. Acest lucru a … Continuă să citești KOMMERSANT | Somonul, raritate pe masa rușilor

KOMMERSANT | „Invazia” chineză din Rusia 

Mărcile chineze de telefoane, tablete, laptopuri și aparate electrocasnice au început să le înlocuiască pe ale principalilor jucători occidentali, care au părăsit Rusia, notează Kommersant. De exemplu, pe segmentul smartphone-urilor, Realme, Vivo, Mi, Tecno, Infinix, iTel și Nokia au înregistrat cea mai mare dinamică a vânzărilor, în prima jumătate a anului. Comercianții cu amănuntul încep, de asemenea, să-și extindă sortimentul cu mărci noi – Schaub Lorenz, … Continuă să citești KOMMERSANT | „Invazia” chineză din Rusia 

Cum se degradează producția industrială în Rusia și ce planuri de „mobilizare” face guvernul – KOMMERSANT

Stabilizarea ratei de scădere a producției industriale în Federația Rusă, în mai 2022, înregistrată de Rosstat, se datorează în mare parte dinamicii complexului militar-industrial (MIC) în industriile mixte, în care este dificil de distins între producția civilă și cea de componente pentru reactoare nucleare, scrie Kommersant. Publicația mai subliniază că, în ciuda faptului că nivelul producției industriale a permis analiștilor să vorbească despre stabilizarea ratei de … Continuă să citești Cum se degradează producția industrială în Rusia și ce planuri de „mobilizare” face guvernul – KOMMERSANT

KOMMERSANT | Supercomputerele Sberbank, Yandex și MTS pot avea probleme

Nvidia a încetat să reînnoiască și să vândă licențe pentru software-ul său de jocuri în cloud companiilor ruse. Licențele permiteau optimizarea funcționării echipamentelor și conectarea mai multor jucători în același timp. În urma deciziei Nvidia, prețurile pentru serviciile de jocuri în cloud au început deja să crească, notează Kommersant. Problemele pot începe și în activitatea supercomputerelor Sberbank, Yandex și MTS, care se bazează pe soluții de … Continuă să citești KOMMERSANT | Supercomputerele Sberbank, Yandex și MTS pot avea probleme