Putin nu poate câștiga. Lecția Sarajevo: „Să sperăm că nu-i vor trebui trei ani și jumătate pentru a-și dea seama”

„Ucrainenii se confruntă cu o experiență sumbră în mâinile invadatorilor ruși, dar Kremlinul se înșală dacă își imaginează că poate supune o țară de această dimensiune”, scrie Julius Strauss într-un articol CEPA.

<< A fost nevoie de o călătorie la Sarajevo săptămâna aceasta, epicentrul ultimului război sângeros al Europei, pentru a înțelege cu se confruntă ucrainenii în lupta de a nu ceda orașele asediate.

Am intrat pentru prima dată în capitala Bosniei, singur și cu 80 de km/h, la scurt timp după ce conflictul a început în 1992, în vreme ce zgomotul de obuze și focurile de mitralieră răsunau de pe dealuri.

Eram tânăr și naiv, dar tânjeam să înțeleg cum războiul – ceva ce știam doar din cărțile de istorie și de la mesele familiei – ar putea izbucni pe pământ european.

Pe atunci sârbii erau pe dealuri și înconjuraseră orașul. În fiecare zi, trăgeau cu artileria și cu lunetiștii în metropola de dedesubt, unde locuitorii care goneau și plonjau printre gloanțe, ferindu-se printre clădiri, în ceea ce avea să fie cunoscut sub numele de Asediul de la Sarajevo.

La începutul războiului, sârbii aveau un avantaj imens în puterea de foc. Dar le lipseau soldații necesari, poate și stomacul, pentru a încerca să cuprindă capitala bosniacă în lupte de stradă.

În schimb, s-au relaxat și au folosit artilerie și mortiere. Lunetiştii s-au suit în clădiri înalte din apropierea centrului oraşului şi au împuşcat bărbaţi, femei şi copii. „Unii lunetişti chiar voiau să ucidă copii, simţeau că asta le arăta priceperea de trăgători”, mi-a mărturisit săptămâna aceasta (cu dezgust) un sârb bosniac.

Probabil că sârbii credeau, așa cum o fac rușii astăzi, că locuitorii vor deveni în curând disperați și se vor preda.

Trei ani și jumătate mai târziu, asediatorii au renunțat în cele din urmă. Slobodan Milosevic, autocratul sârb, a semnat un acord de pace cu omologii săi croați și musulmani, iar războiul s-a încheiat.

Există însă diferențe cruciale în privința orașelor ucrainene care încearcă să reziste astăzi.

În primul rând, nu există amenințarea atacurilor aeriene ale NATO asupra rușilor, lucru pe care sârbii au trebuit să-l ia în considerare, cel puțin în ultimele câteva luni ale asediului.

Mai semnificativ, rușii au tunuri mult mai mari, mai multe rachete și superioritate aeriană.

Armata Națională Iugoslavă – și armata sârbă bosniacă care a moștenit o parte din echipamentele sale militare – au folosit în esență aceleași tactici sovietice ca și rușii la Berlin în 1945 și Groznîi 2000. Dar a existat o diferență marcantă de proporții.

Am auzit odată – și mi-e imposibil să verific acum – că rușii au aruncat mai multe muniții asupra Groznîului, capitala Ceceniei rebele, într-o singură zi decât au făcut sârbii bosniaci asupra Sarajevo pe parcursul întregului asediu.

Am vizitat Groznîi de mai multe ori între 2002 și 2004 și mi s-a părut plauzibil.

Singurul lucru pe care l-am văzut vreodată cu ochii mei, care s-a apropiat chiar de decorul din Groznîi în ceea ce privește devastarea, a fost Vukovar, un mic oraș din Croația turtit de armele sârbe în 1991, și estul Mostarului, pulverizat de croați în timpul unui război cu musulmanii în 1993.

Distrugerea se află în centrul doctrinei militare ruse, iar asta este acum de rău augur pentru cei care își apără casele în Ucraina.

Mulți ucraineni au fost încurajați de vederea tinerilor care se înscriu să lupte stradă cu stradă cu rușii folosind puști de asalt Kalașnikov și cocktail-uri Molotov. Acei voluntari vor avea dificultăți să se apropie suficient de mult de un tanc sau de un soldat rus pentru a-și folosi armele, deși efectivele mai bine pregătite ale forțelor armate ucrainene manevrează bine armele lor furnizate de Occident și cele 17.000 de arme antitanc primite în ultimele zile.

După conștientizarea inițială că forțele lor nu vor fi întâmpinate cu flori – ceva de care Kremlinul părea convins –, armata rusă încearcă să supună orașele cu rachete, bombe și artilerie.

Frigul și foamea vor fi aliații lor, deoarece electricitatea și apa vor fi întrerupte, iar hrana și medicamentele vor lipsi.

Această tactică a funcționat în Alep, în nordul Siriei. Și a funcționat, de asemenea, la Groznîi împotriva rebelilor ceceni, unii dintre cei mai hârșiți luptători de gherilă din lume.

Majoritatea armatelor invadatoare – mai ales atunci când vor să mențină și să guverneze terenul și nu doar să-și eviscereze inamicii – nu-și pot permite astfel de tactici.

În Afganistan, americanii și aliații lor s-au angajat într-o doctrină de contra-insurgență, ceea ce însemna că trebuiau să meargă în contact cu talibanii pentru a evita provocarea de victime civile. Și chiar și atunci au murit mulți nevinovați.

Menținând infanteriei în spate și folosind rachete și bombe, Kremlinul va căuta, de asemenea, să reducă povara psihologică pe proprii soldați.

Putin le spune rușilor de luni de zile că ucrainenii sunt frații lor. Uciderea lor cu miile va fi mai plăcută pentru făptuitori dacă se poate face la distanță.

Pentru locuitorii din Sarajevo, asediul a fost devastator și au murit peste 10.000, marea majoritate musulmani. Dar supraviețuirea era posibilă în orașul plin de cicatrici.

Din nefericire pentru cei din centrele urbane ale Ucrainei, s-ar putea să nu poată supraviețui intensității atacurilor ruse. Putin vede slăbiciunea ca pe un defect fatal al unui lider rus și este greu de imaginat că va renunța pur și simplu și va pleca acasă.

Negocierile nu sunt complet excluse și dacă o echipă rusă Spetsnaz reușește să-l găsească și să-l omoare pe președintele Volodimir Zelenski, Ucraina ar putea cere în continuare pacea.

Dacă nu, și rușii vor continua să se confrunte cu o rezistență puternică, ar putea chiar să decidă să treacă la o lovitură nucleară. În arsenalul lor se află arme nucleare tactice cu rază scurtă de acțiune care ar devasta infrastructura și clădirile.

Oricum ar fi, ura pe care le-a generat deja tactica rusă va semăna probabil sămânța propriei ei înfrângeri.

Putin poate că a zdrobit Cecenia, o republică de un milion de locuitori, cu astfel de metode, dar ținerea la pământ a unei țări europene puternice, de 45 de milioane de locuitori, este o provocare de altă amploare.

În plus, dacă cei mai mulți ucraineni au fost cândva moderat pro-ruși, majoritatea îl urăsc acum pe Putin și Moscova.

În mod ironic, cea mai de succes tactică din ultima vreme împotriva unei mari armate invadatoare a fost aceea de a nu opune deloc rezistență.

Afganii, care au făcut din asta o artă, îl întâmpină pe invadator și apoi îl conving să le dea ajutor umanitar și sprijin financiar.

Abia după primele săptămâni și luni, când ocupantul și-a expus burta moale, lunetiștii, bombele de pe marginea drumului și ambuscadele încep să accelereze ritmul, iar invadatorul începe să sângereze încet. Afganilor le-a luat 10 ani pentru a-i înlătura pe sovietici și 20 pe americani, dar au învins.

Poate că nu este modalitatea europeană de a duce un război, dar a funcționat împotriva celor mai puternice două armate ale lumii.

Din păcate, luptele din Ucraina și bilanțul umanitar groaznic pe care îl provoacă par să se înrăutățească pe termen scurt. Chiar și așa, dincolo de asta, este greu de văzut cum Putin, care va fi în curând septuagenar, poate ieși învingător.

Trebuie doar să sperăm că nu-i vor trebui trei ani și jumătate pentru ca el să-și dea seama de asta. Și că, în fața unei astfel de înfrângeri, el nu se hotărăște să provoace o devastare și mai mare în Ucraina și dincolo de ea. >> 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s