Orientalistul, sinologul Mihail Karpov decriptează perspectivele „prieteniei” Rusia-China. Impactul dur al războiului din Ucraina

Relația dintre Beijing și Moscova este departe de imaginea în care a îmbrăcat-o Vladimir Putin înaintea invadării Ucrainei și e depozitarea unui număr imens de nuanțe, din perspectiva modului în care se exprimă, public, Xi Jinping și alți oficiali chinezi. Iar invazia din Ucraina nu a făcut decât să amplifice tare și sincope „naturale” dintr-o relație bilaterală cu istoric accidentat.

Într-un interviu acordat publicației ruse, Novaia Gazeta, orientalistul și sinologul Mihail Karpov pune în lumina rece a analizei perspectivele relația Moscova-Beijing.

Redăm, mai jos, răspunsurile expertului la întrebările puse de Novaia Gazeta.

Acum, în spațiul informațional rusesc există destul de multe mituri despre China, nu numai în propagandă, ci și în analitică. Trebuie să treci prin anumite obstacole mentale, unele idei care sunt false sau aproape de false. Aș începe prin a spune că China încă percepe Rusia ca pe o țară europeană. Asta trebuie înțeles. În imaginea pe care o are China asupra lumii, Rusia nu face parte din Asia, nu face parte din Eurasia, este o țară europeană. Desigur, chinezii, înțeleg că Rusia este diferit[ de „Vestul îndepărtat”, nu este o țară anglo-saxonă, nici galică, nici iberică, ci europeană. China nu consideră Rusia „de-a ei”. Și se teme de o apropiere între Rusia și Occident cu un fel de conotații anti-chineze. Acesta este cel mai rău coșmar al Chinei.

Din punct de vedere geopolitic și geoeconomic, poziția Chinei în raport cu Rusia este foarte complicată.
Balanța comercială chinezo-rusă, din ultimii cinci ani, s-a învârtit la nivelul de aproximativ 95-110 miliarde de dolari pe an.
Comerțul chino-american este de aproape un trilion de dolari.
Cel sino-european este de aproape 800-900 miliarde (din care 30% – doar cu Germania).
Este clar că cifrele nu sunt în favoarea Rusiei.
Din acest motiv, din 2014, China a susținut aproape toate sancțiunile financiare împotriva Rusiei, temându-se să cadă sub sancțiuni secundare, adică având grijă de propriile interese.
Și acum nu văd nicio schimbare aici.

Din 1996, de la întâlnirea fundamentală, istorică a lui Jiang Zemin și Boris Elțin și semnarea Declarației de la Shanghai, din aprilie 1996, întreaga politică a Chinei față de Rusia a fost destul de consecventă și s-a rezumat la a nu speria Rusia, a nu o împinge în brațele vestul îndepărtat.
Mereu am spus și o repet: nu a existat niciodată o expansiune a Chinei în Siberia, nu a existat niciodată o expansiune a Chinei în Rusia. Nici demografică, nici de altă natură. Au existat interacțiuni, dar nu a existat nicio încercare din partea Chinei de a pătrunde adânc în Rusia.

Nu îmi pot imagina o asistență militară serioasă pentru Rusia din partea Chinei, este practic imposibil, nimeni nu o va face.

China nu vede Rusia ca pe un potențial partener stabil și de încredere. Și au dreptate. În primul rând, a fost prăbușirea URSS, la care nimeni nu se aștepta, apoi o apropiere bruscă între Rusia și Occident, apoi o divergență accentuată, Putin cel timpuriu – din nou apropiere. Adică, în ultimii 30 de ani, întreaga istorie a Rusiei a fost această pendulare și Rusia a fost întotdeauna cea care a inițiat-o. Nu știi încotro o apucă peste jumătate de an, peste doi ani.
Apropo, din 2000 până în 2014, Putin a urmat o politică absolut sănătoasă față de China. El a menținut tocmai politica de cooperare strategică, care fusese stabilită în 1996 de Boris Elțin și Jiang Zemin. Vladimir Vladimirovici nu s-a abătut nici măcar de la aceasta timp de 14 ani. Dacă vorbim despre politica lui față de China, atunci în această perioadă a fost absolut corect: acolo unde am avut interese comune, am cooperat, unde nu, nu ne-am amestecat unul cu celălalt. Aceasta este starea ideală a relațiilor ruso-chineze. Dar, din păcate, am început să o părăsim în 2014, pe fondul implicării Rusiei în criza ucraineană, în formele pe care le-a luat această implicare.

Rusia a anunțat „pivotul spre Est” ca formare a unor relații mai strânse, aproape aliate, cu China. Dar chinezii nu au nevoie deloc de el. China a început să se distanțeze de asta. Nu de jure, ci de facto, Rusia s-a dovedit a fi un declanșator, în sensul că ea a fost cea care a început să mute relațiile ruso-chineze din formatul de parteneriat în stilul 1996, într-un format de interacțiune mai strânsă.
Până în 2014, Vladimir Putin a avut o înțelegere perfectă a ceea ce este China, a ceea ce poate și ce nu poate face. Dovadă în acest sens stau multe dintre declarațiile din 2000 până în 2014. Și nu cred că în 2014 conducerea rusă a dorit cu adevărat să încheie o astfel de alianță oficială cu China.
La nivel declarativ – da. La nivelul politicii reale, cred că a existat aici o încercare de a ieși din formatul parteneriatului strategic și de a găsi formate pentru o interacțiune mai strânsă, dar nu sunt sigur că pentru o alianță. China nu a optat pentru un parteneriat mai strâns.
Nu va sacrifica relațiile cu Rusia, dar clar nu vrea să moară pentru ele.

Pe de o parte, (în războiul din Ucraina), China pune presiune pe bloggerii care încearcă să prezinte situația din perspectivă ucraineană, dar pe de altă parte declară că susține integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei.
Aceasta este China, un actor care stă pe două scaune. Până acum, i-a reușit, dar ce se va întâmpla în continuare – vom vedea.
Din punctul meu de vedere, China va reduce cu grijă amprenta fesei care stă pe scaunul rusesc și o va crește pe care stă pe scaunul american.
Acest lucru va depinde atât de situația din interiorul Rusiei, cât și de relațiile chino-americane. Din câte știu, chinezii au ridicat fără îndoială problema tarifelor vamale introduse de Trump, iar acum SUA sunt gata să facă anumite concesii. Deci, acum, China poate obține mult mai mult de la SUA decât de la Rusia. Și mai mult – din orice punct de vedere: din punct de vedere politic, din punct de vedere economic, din punct de vedere militar-politic. Așa că chinezii nu se vor muta complet pe „scaunul american”, ci își vor reduce în liniște prezența pe cel „rus”.

Au dreptate cei care spun că aceste tensiuni dintre Occident și Rusia sunt benefice Chinei. Dar este o chestiune de amploare a frecării. Începând din 2007 și până în 2014, când tensiunile dintre Rusia și Statele Unite erau în creștere, a fost cu adevărat benefic pentru China, pentru că a fost foarte sănătos să stai pe două scaune, a fost profitabil din punct de vedere economic, politic și ca reputație. Dar din 2014, și mai ales după 24 februarie 2022, conflictul, ca să-l numim blând, dintre Rusia și Occident a luat asemenea forme, a căpătat atâta adâncime și potențial atâtea consecințe încât este deja neprofitabil pentru China, din punct de vedere strategic.
Fricțiunea dintre Rusia și Occident este benefică Chinei, dar în anumite limite. Acum, fricțiunea a devenit confruntare, iar China nu dorește absolut acest lucru. Acum i se cere să facă o alegere, dar nu poate face această alegere. Aceasta este drama sa.

Cred că (China) va continua să cumpere petrol și gaze rusești, deși este puțin probabil ca asistența sa să poată fi considerată operațional-strategică. Cred că China va face declarații politice că înțelege politica rusă. Nu se identifică cu ea, nu a făcut-o niciodată, dar laitmotivul său semantic este că înțelege preocupările Rusiei cu privire la extinderea NATO. În același timp, spune că <„operațiune specială”> nu este un lucru bun.

China nu va încerca să doboare construcția politică rusă. Dar dacă structura politică și economică rusă se prăbușește de la sine, atunci China nu-i va fi punct de sprijin.

Poate că chinezii vor acorda Rusiei împrumuturi în yuani, probabil că vor cumpăra petrol și gaze rusești la prețuri mici, ar putea chiar să ofere o asistență suplimentară direcționată. Dar nu mă aștept la vreo extindere a investițiilor din China în Rusia. Și nu mă aștept la vreo achiziție de active rusești.

China este puternic dependentă de dolarul american: acesta este unul dintre instrumentele cheie ale politicii economice interne a Chinei și ale reglementării acesteia.
Yuanul nu este o monedă convertibilă, așa că China depinde în mod critic de volumul de conversie a yuanului în dolari, pe piața internațională.
Dacă îi permite Rusiei să convertească în dolari ceea ce are în yuani, atunci Statele Unite pot impune Chinei limite pentru a converti yuanul în dolari, pe piața mondială. Pentru China, acestea ar fi sancțiuni terminus; nu va fi niciodată de acord cu acest lucru.
De fapt, chinezii au început deja să iasă încet din unele bănci din Rusia. Banca Internațională de Investiții în Infrastructură din China a început să se retragă, de exemplu, alte bănci își reduc participația în Rusia. Din punct de vedere tehnic, Chinei nu îi este deloc dificil să se conformeze sancțiunilor, în acest domeniu. (…) Băncile chineze nu se vor angaja în împrumuturi cu amănuntul băncilor ruse. Dacă există un acord politic, atunci poate că vor da ceva, dar aprobarea va fi modestă, în orice caz.

Xi Jinping are nevoie acum, anul acesta, de stabilitate absolută, pentru că totul este dificil din punct de vedere economic pentru ei, din cauza covid, au relații economice dificile cu Statele Unite. Și Xi nu este un lider care să se bucure de un deplin consens în țară, el are o opoziție serioasă în interiorul elitei, iar acest lucru a fost vizibil în special anul trecut. Conform estimărilor mele, la sfârșitul anului trecut, s-a ajuns totuși la un acord prin care să rămână Xi. Adică are nevoie mai ales de stabilitate, și nu de o situație internațională atât de dramatică, atunci când trebuie să facă o alegere.

Din punctul meu de vedere, aici nu este nicio problemă de Taiwan. Chinezii sunt perfect conștienți că luarea Taiwanului nu este o problemă măruntă. Taiwan va rezista. Chiar și cu recurgerea la arme moderne, Taiwanul, datorită multor caracteristici geografice și naturale, este o nucă greu de spart. Și cu greu îmi pot imagina că Xi Jinping are nevoie de o astfel de victorie.

China a afirmat foarte clar: conflictul dintre Rusia și Ucraina este inter-statal, iar între Beijing și Taipei este intra-statal. Deci nu pot exista analogii directe aici. Xi Jinping a spus în repetate rânduri că conflictul armat dintre țări este inacceptabil.

Este o prostie (faptul că Vladimir Putin s-ar fi înțeles anterior cu Xi Jinping să înceapă invazia din Ucraina – n.tr.)

Studiez China de 27 de ani, dintre care în 10 din ei am făcut-o empiric, iar pe baza experienței mele încă tind să cred că China nu știa despre planurile lui Putin. Când au început toate acestea, chinezii poate au avut speranțe că totul se va termina repede. Dar când a luat forma actuală, chinezii au fost fără echivoc nemulțumiți.

China pur și simplu nu are pârghii (de a opri invazia din Ucraina – n.tr.)

Credeți că poate cineva influența acum conducerea rusă? Nici nu vreau să discut acest subiect. Dacă vorbim de influență, atunci americanii au aici mult mai multe instrumente.

China stă pe două scaune, iar aceasta este o poziție din care este greu să ieși. Nu se poate îndepărta complet de Rusia, pentru că Rusia este încă importantă pentru ea. Nu este interesat de prăbușirea construcției rusești.

Cred că Rusia este mai interesată de China. Dar aceasta este o problemă separată, foarte lungă și complexă.

În același timp, relațiile chino-americane sunt și ele foarte problematice. China vrea să folosească Rusia pentru a „stinge focul” în relațiile sale cu SUA. Prăbușirea Rusiei ar însemna pentru el victoria Occidentului. Dar nici China nu poate sprijini Rusia în ceea ce face acum.
Cred că China este interesată de slăbirea relativă a Rusiei în fața Occidentului, dar o astfel de confruntare, atât de critică, așa cum este acum, nu este deloc în interesul ei.

Încă nu îmi este clar cum se vor dezvolta relațiile dintre China și Uniunea Europeană, până acum nu văd nicio schimbare aici. China este interesată de continuarea relațiilor economice cu Europa, în primul rând cu Germania și Franța. Din punctul meu de vedere, dinamica absolut cheie este în triunghiul Rusia-SUA-China.

Cred că da și are ocazia să facă asta De fapt, a început deja să spună că va ajuta Ucraina să-și revină. O va face moderat, dar tot o va face. În contextul construirii unor poduri suplimentare către Europa, în contextul „Drumului Mătăsii” către Europa de Est. Deși, totul aici va depinde de situația de pe front, de situația acordurilor de pace, de situația din interiorul Rusiei. (răspuns la întrebarea: Va ajuta China Ucraina? – n.tr.).