Probabil cea mai amară victorie. Ce îi așteaptă pe Viktor Orban și pe ungurii care l-au votat – Laurențiu Mihu

Viktor Orban a câștigat categoric alegerile de duminică, dar pentru regimul de la Budapesta aceasta a fost și prima victorie pe care numai mințile rătăcite ar fi putut-o sărbători în liniștea sufletească a beției, până-n zorii zilei următoare. Contextul internațional în care s-a produs succesul la urne al binomului FIDESZ-Orban e suficient de grav încât capetele limpezi din cercul puterii maghiare să-l fi putut ignora și să nu-i intuiască posibila „orizontalizare”.

În rândurile care urmează, vom explora trei aspecte: cel mai probabil scenariu pentru Ungaria lui Orban, respectivi vulnerabilitățile intrinseci și cele extrinseci ale țării și regimului, care deschid larg porțile greului care se profilează. Pe fondul invaziei ruse din Ucraina, un lucru e tot mai cert: sub Orban, micul actor european și-a amanetat ireversibil viitorul pe altarul nostalgiilor… imperiale.

CEL MAI PROBABIL SCENARIU. Pentru Ungaria, deznodământul scrutinului parlamentar deschide o perioadă de flagelare care ar fi putut veni la costuri substanțial mai mici dacă electoratul maghiar ar fi demarat, duminică, 3 aprilie 2022, un exercițiu de autoflagelare la care era deja de multă vreme restant. Și pentru că majoritatea ungurilor au ratat momentul de a avea ei inițiativa, este de așteptat ca inițiativa să fie preluată de partenerii externi ai acestei țări. Se întrevăd două fronturi – unul cu centrul de greutate pe axa UE-NATO, iar celălalt cu centrul de greutate la Washington.

Cu Rusia făcând prăpăd în Ucraina și amenințând totodată să extindă prăpădul și dincolo de frontierele ucrainene, nicio mare capitală de pe cele două maluri ale Atlanticului nu-și mai poate permite să lase calul troian maghiar să pască în relativă liniște. Cel mai probabil, UE va lovi financiar regimul Orban și Ungaria, prima salvă, previzibilă, fiind deja trasă la 48 de ore de la consfințirea victoriei FIDESZ la urne, prin anunțul privind declanșarea mecanismului respectării statului de drept.

Pentru UE, NATO, SUA pârghii există cu nemiluita, nu trebuie concepute, ci doar puse la lucru. Pentru regimurile liberale, una dintre lecțiile dure ale ultimilor ani a fost și aceea că regimurile iliberale 2.0 s-au bazat masiv pe accesul la banii comunitari. Doar astfel, țări cu resurse interne extrem de limitate – mai ales Ungaria – au putut îngrășa o oligarhie nu doar nesătulă, dar și cu rol-cheie în consolidarea unor curente politice și regimuri în evidentă ciocnire cu valorile comunitare și tratatele pe care le semnaseră la aderare (la UE și la NATO). Nu degeaba, Budapesta lui Viktor Orban s-a ferit ca Dracul de tămâie de Parchetul European (însărcinat cu investigarea fraudelor cu bani europeni) și de mecanismul de condiționare a fondurilor UE în funcție de nivelul respectării statului de drept. În ciuda atitudinii macho în relația cu UE, Guvernul Viktor Orban este extrem de vulnerabil în fața unui tzunami care să-l priveze de această resursă. Mai mult, „sărăcirea” Ungariei, pe linia asta, are potențialul de a sădi conflicte fratricide în cercul puterii politico-economice de la Budapesta, ca și să catalizeze o falie reală între electoratul până acum docil și putere. Nimic nu are forța de a întoarce din drum majoritatea „mulțumită” și oligarhia „mulțumită” ca transformarea lor într-o majoritate „nemulțumită” și o oligarhie așijderea. Banul clădește, lipsa lui demolează.

Sigur că, în paralel, și UE, și SUA au la dispoziție suficiente butoane pentru exerciții colaterale de putere. De pildă, în paralel cu sufocarea economică a regimului Orban, ar fi de la sine înțeles un efort de transparentizare a puterii de la Budapesta. Secretele îmbogățirii oamenilor-cheie din regimul Orban, secretele cimentării infrastructurii politice a FIDESZ… nu sunt chiar atât de secrete. Așa cum regimul viktor Orban a făcut din fostul premier Ferenc Gyurcsany emblema corupției sistemice și arhetipul înșelării maghiarilor, europenii și americanii au la dispoziție tot ceea ce le trebuie pentru a-l proiecta pe Orban, în ochii și mințile ungurilor de rând, ca pe fariseul pur sânge. Altfel spus, în lumina reală! Îmbogățirea lui Viktor Orban și a familiei sale, îmbogățirea foștilorcolegi de facultate ai premierului, ca și a câtorva dintre prietenii făcuți pe parcurs au lăsat urme precum obuzele rusești în blocurile din Mariupol, Harkov, Cernihiv sau Kiev. Trebuie doar strânse la un loc și expuse „smart”, de pildă așa cum, în Rusia, o făcuse Navalnîi cu averile lui Putin, Medvedev, Șoigu, Lavrov, etc.

VULNERABILITĂȚILE INTRINSECI ALE UNGARIEI. Miezul lor rezidă în arhitectura acestei țări. E mică – și geografic, și demografic. E privată de ieșire la mare, deci de un potențial economic și strategic care să facă din ea o nucă ceva mai tare. Are o vecinătate care, în caz de nevoie, poate fi stimulată să contribuie în mod specific la efortul de ansamblu, menit să disciplineze Budapesta (în principal România și Austria, dar pot fi ațâțați și ceilalți; Ucraina, după jocul rusesc al lui Orban, se ațâță singură).

VULNERABILITĂȚILE EXTRINSECI ALE UNGARIEI. Ei bine, aici lucrurile sunt chiar mai evidente și, pentru un regim precum cel al lui Orban, într-un context precum cel al invaziei ruse, lucrurile devin, natural, periculoase. De ce? Pentru că tot acest cumul de vulnerabilități derivă din politica externă dusă de Ungaria.

Pe de o parte, a deschis ușa influenței politice, economice, de intelligence pentru Rusia lui Putin și China lui Xi Jinping. În actuala atmosferă geopolitică, acest rol de chelar a devenit în sine imposibil de tolerat.

Pe de altă parte, se sparge binomul Ungaria-Polonia. Invazia rusă din Ucraina a deschis această ruptură, indiferent cât de bine -au putut sincroniza, în trecutul recent, cele două capitale, pe linia iliberalismului și a conflictelor ideologice cu Uniunea Europeană. Polonia și Ungaria vor fi, cel mai probabil, tratate diferit de UE inclusiv în chestiunea statului de drept. Există rațiuni strategice pentru asta, perfect înțelese la Washington și la Bruxelles, dar perfect înțelese și la Varșovia. Nu este nicidecum vorba numai de faptul că UE și SUA pot fi dispuse să trateze mai lejer Polonia nărăvașă pentru că această țară joacă un rol-cheie în contracararea militară și politică a Rusiei. Da, Polonia joacă un rol-cheie.

Dar în același timp, Polonia însăși a înțeles perfect, după 24 februarie, că în fața amenințării militare pe care o reprezintă Rusia lui Putin la adresa sa există doi mari și ireductibili aliați: UE și SUA (NATO e punctul lor de intersecție). Desigur, în aceste săptămâni de război la porțile Poloniei (rușii nu au ezitat să bombardeze ținte ucrainene aflate la nici 30 de kilometri de Polonia), Varșovia a învățat pe repede-înainte să facă și distincția între aliații mici – de pildă, între țările mici din regiune care nu fac joc dublu și cele care fac joc dublu. Iar Ungaria s-a calificat plenar la statutul de țară UE și NATO care face, pe față, jocul Rusiei agresoare. În aceste condiții, mai poate rămâne Polonia în mrejele vechiului binom cu Ungaria? Răspunsul e intuitiv.

Apoi, mai este faptul că victoria lui Viktor Orban și eventuala continuitate la Budapesta a acestui regim pro-moscovit slăbește eforturile occidentale de demantelare a influenței ruse în regiune – de la cea economică și politică, la cea a serviciilor secrete ale Moscovei. În schimb, zdruncinarea regimului Orban poate aduce dividende, deloc de ignorat, pe zona aceasta. Chiar dacă, în general, astfel de lupte se duc subteran, cât mai ferit de radarul opiniei publice, este de așteptat ca în lunile și anii care vin să răzbată ecouri ale ostilităților declanșate pe acest palier tocmai ca urmare a victoriei FIDESZ-Orban. Nu că ele nu s-ar fi dus și dacă opoziția pestriță de la Budapesta ar fi câștigat scrutinul din 3 aprilie, dar în circumstanțele rezultatului de duminică, eforturile Vestului vor mai dificile, dar se impun cu atât mai mult.

În fine, există dimensiunea balcanică. Ungaria, după cum am repetat până aproape de extenuare, e o țară mică cu veleități mari. Banii Budapestei, prin canale obscure sau de oarecare suprafață, curg în țările vecine – România, Slovacia – pentru a consolida amprenta regimului Orban și a amprenta revizionismului maghiar. Dar în același timp, banii Budapestei se scurg în zone din fosta Iugoslavie, iar politica ungară alimentează acolo nu doar spiritul anti-occidental, ci și scânteile interetnice, care acum trei decenii au dus la tragedii colosale.

În Bosnia-Herțegovina, de pildă, activismul Guvernului Viktor Orban este din cale afară de vizibil, dar mai ales de periculos și de ostil politicii UE-SUA în regiune. Este, în schimb, perfect aliniat planurilor Rusiei. Aminteam, acum o lună, că „în Balcani, Guvernul Viktor Orban s-a implicat de-a dreptul lui Milorad Dodik, liderul sârb cu aspirații separatiste, din Bosnia-Herțegovina. Iar unde SUA și Germania concepeau sancțiuni pentru acest trepăduș care speră la reizbucnirea războiului în spațiul ex-iugoslav, Budapesta a răspuns că le va opune veto. A anunțat și o asistență financiară de 100 de milioane de euro pentru stabilizarea regiunii”. Ei bine, între timp, Ungaria lui Orban a mai făcut un pas de picioroange. În plină invazie rusă din Ucraina, când statele UE-NATO strâng rândurile pentru a da un răspuns eficient mult-dimensional Moscovei, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, s-a întâlnit cu liderul sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, şi a anunţat lansarea de către Ungaria a unui program de dezvoltare economică de 30 milioane de euro în Bosnia şi în Republica Srpska. Și a mai punctat o dată că țara sa se opune sancțiunilor gândite de partenerii săi (formali) din Vest, pe care i-a invitat, cu un cinism de tip Lavrov să discute cu liderii locali pentru a-i înțelege mai bine.

În fine, actuala administrație de la Washington va trece greu cu vedere că, pe malul său de Atlantic, „garantul” lui Viktor Orban este nimeni altul decât Donald Trump. În contextul bătăliei deja deschise pentru viitoarele alegeri prezidențiale americane, dar mai ales pe fondul suspiciunilor privind interferențele Trump-Moscova, echipa Biden numai naivă nu e de așteptat să fie, din acest punct de vedere.

UE, NATO, SUA și vecinii Ucrainei au investit prea mult pe frontul ucrainean – militar și politic – pentru a-și permite ca uriașul efort să se împiedice în ciotul maghiar. UE, NATO, SUA și vecinii Ucrainei au mers prea departe cu contracararea pe termen lung a Rusiei pentru ca Vikctor Orban să se bucure de victoria de duminică, iar ungurii care l-au legitimat pe dictatorul în devenire să se bucure pe mai departe de același nivel de trai. E greu de crezut că pribegia care-l așteaptă pe ursul cu rabie de la Moscova nu-i va fi rezervată, desigur, la un alt nivel, și sconcsului geopolitic de la Budapesta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s