Ce ar însemna o victorie a Rusiei pentru aspirațiile Ungariei lui Orban vizavi de Transilvania – Laurențiu Mihu

Ungaria de azi este un teritoriu european subțirel geopolitic, modest mobilat de natură, dar hiper-gâdilat de istorie. Nimic din caracteristicile sale obiective nu îi conferă o statură de copil-minune și de actor excentric, cel puțin nu în ecuația politico-economică și de securitate actuală, derivată din parteneriatul transatlantic închegat după căderea Cortinei de Fier. Și chiar mai puține sunt argumentele aflate de partea sa pentru a-și … Continuă să citești Ce ar însemna o victorie a Rusiei pentru aspirațiile Ungariei lui Orban vizavi de Transilvania – Laurențiu Mihu

Comisia Europeană propune suspendarea a 7,5 miliarde euro din banii de Redresare şi Rezilienţă, pentru Ungaria

Comisia Europeană a prezentat, miercuri, o evaluare privind Ungaria, în care arată că Ungaria nu a progresat suficient în reforme şi trebuie să îndeplinească o serie de condiţii esenţiale pentru fondurile din Planul de Recuperare şi Rezilienţă, conform unui comunicat de presă al Executivului european, transmite News.ro. Comisia Europeană consideră că, „deşi au fost făcuţi paşi, încă există un risc pentru bugetul UE, în contextul în … Continuă să citești Comisia Europeană propune suspendarea a 7,5 miliarde euro din banii de Redresare şi Rezilienţă, pentru Ungaria

Atenție la Viktor Orban! Se simte rău – Laurențiu Mihu

Nici noi nu ne mai trezim odată din visul urât numit Viktor Orban, dar, judecând după insistența cu care joacă pe mâna rușilor chiar și după aproape nouă luni de război și două luni de înfrângeri rusești ca la manual, e limpede că și pe liderul ungar îl roade până la os neputința de a se trezi din coșmarul în care șeful (atenție: șeful, nu … Continuă să citești Atenție la Viktor Orban! Se simte rău – Laurențiu Mihu

Gafă colosală, nu glumă! Viktor Orban a făcut Ungaria cobaiul UE, NATO, SUA. Începe experimentul – Laurențiu Mihu

Modelul suveranismului de largă respirație rusească, vândut ca la talcioc de către Viktor Orban, are întâlnire cu istoria. Nu va fi nimic calm și discret în acest rendez-vous pe care premierul maghiar nu avea cum să și-l dorească și pentru impactul cu care i-au lipsit mereu timpul, resursele, forța economică și inteligența politică să se pregătească. Însă nefericirea lui Orban nu va fi strict una … Continuă să citești Gafă colosală, nu glumă! Viktor Orban a făcut Ungaria cobaiul UE, NATO, SUA. Începe experimentul – Laurențiu Mihu

Comisia propune tăierea a 7,5 miliarde euro din fondurile pentru Ungaria. Portița lăsată lui Orban

Comisia Europeană a propus, duminică, suspendarea a 65% din fondurile alocate Ungariei în cadrul a trei programe ale UE, din cauza problemelor legate de statul de drept, dar a lăsat și loc pentru un posibil compromis care să permită Budapestei să păstreze banii, notează Politico.eu. Suspendarea propusă s-ar ridica la aproximativ 7,5 miliarde de euro, a declarat comisarul pentru buget, Johannes Hahn, în urma unei reuniuni … Continuă să citești Comisia propune tăierea a 7,5 miliarde euro din fondurile pentru Ungaria. Portița lăsată lui Orban

Influența chineză în Ungaria

<< Având în vedere relația politică profundă și largă dintre Ungaria și China, ne putem aștepta ca influența Chinei să joace un rol important în poziția pro-China a Budapestei. Într-adevăr, guvernul ungar și-a exprimat în mod clar sprijinul față de Beijing în unele probleme internaționale controversate. De exemplu, obiecția Budapestei a blocat Uniunea Europeană să emită un comunicat comun care condamnă aspru abuzurile asupra drepturilor … Continuă să citești Influența chineză în Ungaria

Laurențiu Mihu | Marioneta Orban, în pericol? Drumul scurt de la revelațiile din Washington Post, privind invazia, la revelațiile despre axa Budapesta-Moscova

Seria de articole dedicate de Washington Post măsurii în care conducerea politico-militară a Ucrainei fusese din timp informată de către SUA cu privire la iminența invaziei ruse este mai mult decât prețioasă. În primul rând, ea pune în lumină hotărârea fără echivoc a americanilor de a nu permite repetarea unor tragedii la scară cel puțin continentală (fie în Europa via Rusia, fie în Asia via … Continuă să citești Laurențiu Mihu | Marioneta Orban, în pericol? Drumul scurt de la revelațiile din Washington Post, privind invazia, la revelațiile despre axa Budapesta-Moscova

Visurile extremei drepte din Ungaria, alimentate de războiul din Ucraina – BIRN

<< Invadarea Ucrainei de către Rusia a scos la suprafață alte tensiuni istorice, deoarece unii, la Kiev, acuză Ungaria vecină că râvnește teritoriul lor >>, scrie Dariusz Kalan, pentru Balkan Insight/BIRN. << Andras Bartal are un vis. Va dura zeci de ani până va fi realizat, dar, în viziunea lui Bartal, Ungaria va prelua Transcarpatia, o regiune sau oblast din vârful cel mai vestic al Ucrainei. Pentru … Continuă să citești Visurile extremei drepte din Ungaria, alimentate de războiul din Ucraina – BIRN

DOCUMENT | Rolul capitalului maghiar în presa străină

International Press Institute (IPI) a publicat, recent, un nou raport scris de experți în mass-media regionale și de jurnalişti de investigaţie despre investiţia capitalului maghiar în mass-media străină și implicaţiile în răspândirea modelului „iliberal” de control al presei, al lui Viktor Orbán. În acest timp, Orbán și Fidesz au devenit sinonime cu construcția unei „democrații iliberale” în Europa. În centrul strategiei lor a fost procesul … Continuă să citești DOCUMENT | Rolul capitalului maghiar în presa străină

Relația specială Polonia-Ungaria își dă ultima suflare. Orban, trimis la doctor de Kaczynski

Jaroslaw Kaczynski, vicepremierul şi liderul de facto al Poloniei, l-a criticat, vineri, pe vechiul său aliat şi prieten,Viktor Orban, premierul Ungariei, deoarece ”nu vede clar ce s-a întâmplat la Bucea” şi îi recomandă o ”vizită la oftalmolog”. De asemenea, liderul polonez a spus că o cooperare viitoare nu este posibilă decât dacă abordarea lui Orban asupra agresiunii ruse în Ucraina se schimbă, relatează The Associated … Continuă să citești Relația specială Polonia-Ungaria își dă ultima suflare. Orban, trimis la doctor de Kaczynski