Cu câteva zile înainte ca Dacian Cioloș să anunțe lansarea noului său partid, liderul USR, Cătălin Drulă, lovea preventiv cu „ranga”, spunând că unica rațiune a unui asemenea proiect politic ar fi vanitatea.

A fost o reacție cât se poate de naturală a unui președinte interimar al USR, care în toamnă va candida la funcția de președinte plin al singurului partid parlamentar expus riscului canibalizării, în eventualitatea apariției unui partid „Cioloș”. Iar partidul „Cioloș”, iată, a apărut.

De fapt, REPER este al doilea partid „Cioloș”. Primul, PLUS, s-a contopit cu USR. Totuși, cei doi jucători de pe frontul „reformist” au format doar în aparență un singur partid. În realitate, și când fuseseră aliați, și când, formal, au devenit unul și același organism, USR și PLUS au rămas mereu două formațiuni angajate într-o competiție acerbă. Și-au consumat rezerve prețioase de timp și energie pe lupte intestine și, concomitent, pe eforturi colosale de a masca acest lucru; dar masca le-a căzut cu regularitate de pe față.

Dacă încerci să excluzi ipoteza intereselor meschine (funcții, prietenii, cumetrii, etc.), e imposibil să pricepi ce a sabotat așa de eficient unitatea, de ce USR și PLUS nu au putut fi de la bun început un singur partid și nici de ce nu le-a ieșit acest obiectiv după contopire. Principiile, ideile, viziunea nu au fost niciodată atât de diferite, de la USR la PLUS, încât să justifice domnia unor diviziuni atât de radicale. Și cu atât mai puțin a putut fi vreodată un argument plaja realistă de electorat la care puteau spera.

Pe scurt, până la apariția REPER, mai existaseră două partide cumva identice, care nu se suportau, dar care se adresau unuia și aceluiași tip electorat, care electorat a avut mereu dificultăți în a face distincția între ele.

Dar, întrucât e aberant să fii atât de naiv încât să nu iei în calcul cu prioritate interesele meschine, iată că, în realitate, avuseserăm tot timpul sub ochi explicația pentru care USR și PLUS nu au putut fi niciodată unul și același organism; ca și explicația pentru care au eșuat în a atrage un număr mare de nehotărâți la urne, la parlamentarele din 2020; lucru care, în final, a contribuit în mod natural și la ieșirea prematură și fără glorie de la guvernare.

Acum, odată cu lansarea REPER, există iarăși două proiecte politice cu idei similare și care se adresează aceluiași tip de electorat.

Însă contextul actual e mult mai dificil pentru reluarea aventurii și au crescut riscurile asociate unui al doilea eșec – de data asta, unul poate mai rapid și mai mare. Le voi enumera mai jos:

• Electoratul, în principiu, e același; așadar iar se vor bate două forțe politice pe o singură felie (destul de modestă).
• „Dirijorii” sunt aceiași – USR și Cioloș.
• Riscul de pagube majore în dreptul USR (poate chiar al unei ruperi) e mult mai ridicat, fără ca asta să garanteze o umflare à la Făt-Frumos pentru REPER-Cioloș.
• Cele trei puncte de mai sus, coroborate cu amintirea amară a dezamăgirilor create de USR si PLUS în trecutul recent, riscă să alimenteze acuzațiile de amatorism și meschinărie.
• Spre deosebire de perioada „romantică”, 2016-2019, pentru USR și REPER-Cioloș terenul este mai greu acum, când România are parte de o guvernare stabilă și infinit mai rezonabilă; în orice caz, oricât de mult ar displăcea cuiva o coaliție PSD-PNL, sub nicio formă nu se întrevăd șanse ca ea să antagonizeze și să radicalizeze societatea așa cum a făcut-o PSD-Dragnea, și, prin ricoșeu, să ofere astfel hormoni de creștere fie lui REPER-Cioloș, fie USR și cu atât mai puțin ambelor platforme deodată.
• În fine, să zicem că proiectul lui Cioloș parcurge toate etapele, culminând cu înregistrarea ca partid politic. Derivă de aici câteva întrebări: 1. Câtă forță va avea să își construiască rețeaua de filiale și prin ce ar putea convinge oameni de pe margine să intre în partid? 2. Cu ce vine diferit REPER, astfel încât să se îndrepte spre acest proiect nou-născut donații care, altfel, s-ar putea foarte bine îndrepta spre omologul deja mai bine înrădăcinat, USR, din moment ce diferențe notabile în oferta politică nu ar prea avea cum să existe între cele două formațiuni? 3. Dar dacă, printr-o minune, REPER-Cioloș trece toate aceste examene și chiar reușește să crească oarecum, spre un 10-12%, oare nu se va pune din nou problema unei alianțe/fuziuni cu cel mai compatibil dintre partidele de pe piață (teoretic USR)? 4. Și dacă da, de fapt, ce s-a reușit, prin despărțirea de USR a lui Cioloș si a unei părți din membrii fostului PLUS, iar ulterior prin crearea altui partid, REPER? 5. Nu cumva, la capăt de drum șerpuit, revelația va fi aceea că se vor fi scărpinat „reformiștii” invers?

Există, desigur, un scenariu în care REPER-Cioloș ar putea crește suficient de mult și fără ca asta să pună în pericol sau în ridicol existența actualului USR. Însă acest scenariu are un mare-mare cusur: este nerealist. E vorba de scenariul în care un astfel de partid ar reuși ceea ce le-a fost imposibil liderilor săi să reușească atunci când au beneficiat de mai multe resurse și de un context politic și social mai „dinamic” și, în teorie, mai favorabil: creșterea pe baza ruperii unei felii mari din „tortul” electoral format din nehotărâți și cei care s-au obișnuit să nu meargă la vot. Ar fi o reușită de Oscar, dar, după cum ziceam, ar fi nerealist să te aștepți la așa ceva.

După cum scriam în noiembrie anul trecut, dacă PNL și PSD se abțin de la derapaje colosale, au aproape asigurată guvernarea comună și după 2024. Mai degrabă, anunțul de marți, privind lansarea REPER-Cioloș, consolidează o asemenea posibilitate.