Amânarea n-a fost rezolvare. Un unghi care se impunea demult în discuția pe legile siguranței naționale – Laurențiu Mihu

  • „Noi avem anumite legi pe domeniul securităţii naţionale făcute la începutul anilor ’90, când democraţia a fost nouă, s-a încercat să se construiască instituţii moderne, care respectă drepturile cetăţeanului, însă în timp ştim că lucrurile trebuie adaptate contextului. Pentru asta a fost întocmit câte un proiect pe anumite legi”.
  • „Aceste legi vor intra în dezbaterea Guvernului, a CSAT, a Parlamentului şi sigur dacă anumite prevederi nu sunt bune, vor fi corectate”.
  • „Nimeni nu îşi doreşte o restauraţie a vechii Securităţii sau o încălcare a drepturilor cetăţeneşti”.
  • „Îmi doresc să avem legi ale siguranţei naţionale moderne”.

Întrucât șeful statului poate juca – și nu are cum să nu o facă – un rol-cheie în dezbaterea și procesul decizional privind legile securității naționale, am selectat, mai sus, câteva dintre elementele de substanță ale reacției președintelui Iohannis pe tema proaspăt apărută în spațiul public.

În această etapă, încă incipientă, a discuției pe proiectele din pachet, cele patru puncte cu poziționări, pe care le-am selectat, mi se par fundamentale, raportat la ansamblul dezbaterii.

De ce?

Pentru că:

  • Șeful statului semnalează din start că nu va sta pe tușă.
  • Enunță idei perfect compatibile cu un obiectiv care ar trebui să fie al fiecărui politician și cetățean obișnuit, evident, dacă ne vrem cu toții binele: parcursul democratic al României. Și tocmai pentru că ele au fost enunțate, acum sunt arhivate și pot fi mai departe jucate în folosul obținerii unei actualizări cât mai rezonabile și eficiente a legislației respective.
  • Reprezintă un mesaj limpede pentru marele public; iar prin maniera categorică în care a fost formulat, va fi greu de luat înapoi ulterior, indiferent de circumstanțe și indiferent de cât de creative ar putea fi artificiile retorice sau silogistice la care eventual s-ar recurge.
  • E totodată un mesaj pentru partenerii strategici ai României, cu siguranță curioși, dar mai ales interesați de consolidare și eficientizare fără derapare, pe un domeniu atât de sensibil, complex, dar totodată vital în orice țară, nu doar în România – siguranța națională, rolul serviciilor de informații, interacțiunea lor cu societatea și politicul. Din citatele de mai sus răzbate, după cum ziceam, un mesaj clarificator cu privire la principiile care animă perspectiva prezidențială asupra modificării legislației specifice. Și, din nou, la cum a fost formulată poziționarea președintelui, cu greu mai poate fi diluată și apoi prezentată ca fată mare cancelariilor prietene.

Acuma, câteva constatări personale, cu iz mai degrabă general (căci nu sunt specialist în domeniu, dar ca jurnalist și cetățean vreau și eu maximum posibil: o țară foarte liberă și totodată foarte apărată).

  • Întâi, îndrăznesc să cred că suntem mulți, foarte mulți cetățeni (INDIFERENT de meseriile pe care le avem!) care râvnesc la binomul menționat mai sus de obiective maximaliste, altfel un binom brutal de complicat.
  • Nu există democrație care să poată pretinde în mod credibil că a atins echilibrul perfect și lipsit de controverse mari sau mici între cele două dimensiuni – libertate și securitate. Există, în schimb, niveluri rezonabile care au fost atinse de mulți și spre care e musai să tindem și noi.
  • Pe de altă parte, pe piață nu există modele perfect replicabile, atâta vreme cât contextul social, economic, politic și mai ales geopolitic diferă de la țară la țară, după cum diferă și de la regiune la regiune, inclusiv pe același content. Nu în ultimul rând, se adaugă diferențelor specifice dintre țări și fundalul istoric – la unii traumatic, la alții mai puțin sau deloc – pe care se grefează orice inițiativă ori actualizare de pe zona asta.
  • Iar de la caz la caz, există tipuri particulare de amenințări – fie că vorbim de cele interne, fie că vorbim de cele externe. Iar acolo unde poate că ai impresia, măcar pentru o clipă, că identifici, la două țări, amenințări similare, analizând în detaliu poți liniștit găsi grade distincte în ceea ce inițial păruse a fi la fel.
  • Legile, în generale, nu sunt inițiate sau dezbătute numai de specialiști, după cum nici nu trebuie făcut un deziderat în sine din faptul de a fi sută la sută apanajul nespecialiștilor „imparțiali” și „morali”, oricâte intenții bune sau pe care le consideră ca atare i-ar mâna pe aceștia. Peste tot, în universul democratic de pe planetă, Parlamentul însuși este expresia cea mai fidelă și multi-dimensională a simbiozei dintre specialiști-nespecialiști-beneficiari (legali sau de masă). Iar acesta e doar un exemplu, eventual cel mai strident.
  • Într-o societate liberă, nu pot fi evitate controversele pe legi mult mai benigne – sub aspectul complexistății, importanței strategice, impactului sau încărcăturii emoționale pe care o poartă. Așadar, cum ai putea visa ca ele să lipsească atunci când în discuție apare legislația privind siguranța națională? E pur și simplu natural să nu fie ceva ușor și liniștit, nimic mai mult.

Acuma, să discutăm ușor mai aplicat (repet, nu foarte, întrucât nu-mi arog competențe pe care nu le am).

Unul dintre rolurile serviciilor de informații este și acela de a se asigura că beneficiază de legislația adecvată care le permite să se achite de sarcina și obiectivul fixate sau la care are pretenție politicul și societatea – siguranța.

Dacă zona serviciilor a fost la originea proiectelor de modificări dorite la legislația existentă, privind din perspectiva de mai sus în esență nu ar fi neapărat de mirare apetitul cu care s-a lucrat. Poate fi discutabil, din diverse unghiuri, și cu siguranță amendabil în unele pucte critice – și deja aceste aspecte au fost puse pe masă -, dar e departe de a fi un lucru condamnabil la modul absolut. Și spun asta în primul rând pentru că, de-a lungul timpului, fie direct, fie indirect, serviciile au semnalizat că au nevoi cărora nu li s-a răspuns și nu li se răspunde și că totul s-ar putea solda la un moment dat cu o catastrofă. Din fericire, până acum, catastrofa ne-a ocolit, deși la capitolul nevoi pare că s-a rămas cu restanțe. Prin urmare, o întrebare greu de ocolit este: de ce au stat lucrurile astfel?

Este deja grăitor simplul fapt – recunoscut și de empatici, ca și de (unii) detractori ai serviciilor – că se operează încă în baza unor legi vechi de trei decenii. Ei bine, răspunsul la întrebarea de mai sus poate fi unul foarte lung, ba mai mult, pot fi date chiar mai multe răspunsuri. Nu mă voi aventura pe acest teren decât în limitele a ceea ce mă face să mă simt confortabil în raport cu nivelul de cunoaștere și gradul personal de înțelegere.

Context în care, eu aș răspunde că România nu a făcut din timp în timp actualizări care se impuneau la legislația necesară serviciilor de informații, pentru că niciodată timpul nu a fost considerat cel „potrivit”. Iar la capitolul ăsta, împricinații nu mai sunt serviciile, ci politicul și societatea. Fie ne-am prevalat și când nu era cazul de trauma remanentă a umbrei fostei Securități, fie tema a fost politizată și atât, fie pur și simplu prea multora nu ne-a păsat, fie au interferat cu subiectul, în varii momente, influențe mult mai maligne, de pildă cele venite pe filiera agenților de influență estici, care au opinat constant „cetățenește”, dar pe o agendă numai de ei cunoscută (sau intuită). Dacă, pe acest pachet de care vorbim azi, a existat un exces în abordarea frontală, din perspectiva inițiativei legislative și a unoe elemente de fond, atunci nu e deloc exclus, ci chiar foarte probabil, ca excesul de azi să fi fost o replică la excesul de inacțiune de ieri și de alaltăieri. Ca orice lecție despre exces și „dialogul” dintre excesele de varii tipuri, și asta e una care putea fi însușită demult și de către toți actorii, dar de la care pare să se fi chiulit în masă îndelungată vreme.

Apoi, nu e ceva nou în faptul că legislația e amendată sau inițiată și în funcție de moment. Or, pe zona pachetului privind siguranța națională, dacă nici războiul de la granițele țării nu e un moment propice sau chiar imperativ, atunci ce altceva ar putea fi? Însă ceea ce și serviciile, și politicul, și societatea nu trebuie să uite e lucrul simplu și în același timp al dracului de complicat, pe care ni-l tot predă democrația: că libertatea și libertățile nu trebuie tranzacționate ca un kilogram de prune; că libertatea este izvor de creativitate, iar scurtătura tăiată în detrimentul libertăților e moarte lentă a inteligenței și creativității, a eficienței și rezultatului optim; și chiar dacă e lentă, tot e moarte.

Cu cât e totul reglementat cât mai strict și la impuse sub toate aspectele, ei bine, cu atât și instituțiile (inclusiv cele din sfera securității naționale), și firmele, și cetățenii se vor atrofia, cu costul final, greu și grarantat al ratării (deopotrivă a misiunilor și a dezvoltării societăți).

În democrație și stat de drept, e musai, dar mai ales este inevitabil să te chinui un pic singur, să dai din aripi ca să zbori, nu să fii purtat paternalist pe brațe mai mult sau mai puțin văzute. În democrație, cu cât gradul de libertate e mai mare și transparența mai „vizibilă”, cu atât mai mare devine efortul și pentru instituții, și pentru cetățeni. În același timp, numai astfel devii mai performant – și ca insituție, și în calitate de cetățean – căci acolo unde nu există scurtături, absența lor e compensată printr-o utilizare mai mare a inteligenței individuale, colective și instituționale.

„Simplu”, dacă se poate spune asta, e în Rusia și în Belarus. „Simplu” e în Coreea de Nord și în Venezuela. În SUA, Germania, Franța e mai complicat. Și așa ar trebui să rămână lucrurile, până la urmă, și în România. În astfel de construcții statale și societale, e complicat pentru servicii să accepte că trebuie să facă multe cu foarte puțin și, mai mult decât atât, să pună osul la treabă în atari condiții. Și totodată e complicat pentru cetățeni să accepte că nu poți avea atât de multe fără să dai câte ceva și de la tine. Într-un fel sau altul, țări de tipul SUA, Germania, Franța (bineînțeles că lista este mai lungă) au găsit formule prin care, din când în când, lumea e de acord că în schimbul celor multe trebuie oferit câte ceva. România nu poate evita modelul. Din când în când, pentru cele multe de care dispune după 1989, în planul libertății cetățenilor ei, România trebuie să și ofere. Nu a prea făcut-o până acum, e limpede. Dar dacă se face că nu vede, asta nu înseamnă că problema nu există. Iată, au trecut peste 30 de ani de la decesul comunismului. Dacă din când în când societatea și politicul s-ar fi îngrijit să fie făcute reglajele rezonabile și justificate, în planul legislației privind siguranța națională, poate că nu ne-am fi trezit azi să dezbatem ditamai pachetul cu atâtea și cu atâtea reglaje de făcut, toate dintr-un foc.

De la căderea comunismului și a fostei Securități și până azi, am avut totuși suficient timp să ne maturizăm. Și, îndrăznesc să presupun, probabil că suntem mai maturi decât ne-am obișnuit să credem. Totuși, în toți acești ani, au existat inclusiv unele deschideri reciproce – dinspre servicii spre societate și politic, dar și viceversa -, dar încă sunt multe de sacrificat, de către toate părțile, pe altarul încrederii în dublă direcție.

Ceea ce cred că e important de reținut, în momentul de față, e faptul că discuția pe pachetul acesta oarecum monolit de modificări legislative este de fapt în faza de început. Iar ceea ce apare în orice început nu trebuie confundat cu ceea ce va aduce, după varii zbateri, finalul.

Într-o democrație, serviciile de informații servesc societatea și au mare nevoie de societate. Iar societatea are și ea mare nevoie de servicii. Dacă ambele părți vor înțelege să gândească astfel, pachetul acesta legislativ, cu tot startul lui strident, poate fi în cele din urmă unul cu adevărat benefic și modernizator. Din fericire, dezbaterea care abia a început se poartă la suficientă distanță temporală de momentul decembrie 1989 și într-un cadru de parteneriate externe care poate juca un rol substanțial de plasă de protecție în fața eventualelor excesele și a încă unei runde de inacțiune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s