<< Paralelele dintre o familie regală și o echipă de fotbal nu sunt exacte – fotbaliștii tind să fie mai disciplinați și mai bine pregătiți decât familia regală – dar monarhii și managerii de fotbal sunt amândoi responsabili de grupuri mici de indivizi neobișnuiți, care sunt în permanență în atenția publicului. Greșelile făcute de unul reprezintă un dezastru pentru toți. Așa că nu este surprinzător că apar asemănări între regină și cel mai de succes antrenor al fotbalului englez, Sir Alex Ferguson, de la Manchester United >>, notează The Economist. 

<< Atât echipele regale, cât și cele de fotbal trebuie să fie reîmprospătate pentru a-i mulțumi pe fani, iar Ferguson și Windsor și-au demonstrat amândoi capacitatea de a cultiva talentele tinere până la maturitate (David Beckham și Ryan Giggs; William și Harry) și de a aduce străini (Wayne Rooney și Eric Cantona; Kate și Meghan). Dar noile angajări nu funcționează întotdeauna, iar managerii mari trebuie să fie dispuși să sacrifice indivizi talentați în interesul echipei. Așa cum Ferguson l-a demis pe Beckham când ego-ul și susținerile lui au stat în calea fotbalului, tot așa regina i-a tratat fără milă pe Harry și Meghan. Ei au vrut să poată rămâne pe jumătate în familie, făcând niște activități regale în timp ce își exploatau titlurile în interesul lor privat; și, fiind cei mai populari dintre membrii regali, s-ar fi putut aștepta, în mod rezonabil, ca Windsor să accepte cererile lor. În schimb, au fost trecuți pe lista de transferuri și își vor pierde titlurile regale. La fel ca Beckham, vor fi retrogradați în America de Nord.

Nici Windsor, nici Ferguson nu au tolerat incompetența. Așa cum Massimo Taibi, un portar italian, a ieșit în mai puțin de un an după o serie de gafe, așa și prințul Andrew a fost retras din echipa regală după interviul său dezastruos despre relația sa cu Jeffrey Epstein, un abuzator sexual. Anunțul Palatului că se va retrage din îndatoririle regale este mai blând decât tratamentul care ar fi fost aplicat în epocile anterioare, când membrii regali își pierdut capul mai degrabă decât slujba. Totuși, concedierea fiului preferat arată o anumită duritate.

Deși Windsor, cu 68 de ani de muncă, l-a depășit pe Ferguson, cei 27 de ani în post l-au făcut cel mai longeviv antrenor în fruntea fotbalului britanic. Domnia lungă a ambilor manageri le-a conferit un grad de stabilitate de care au beneficiat organizațiile lor. Anii mulți de putere i-au permis lui Ferguson să-și afirme o putere extremă, deoarece nu exista nicio speranță ca jucători nemulțumiți să-l înlăture; perioada îndelungată a lui Windsor pe tron – a preluat titlurile de cel mai longeviv monarh al Marii Britanii care a domnit vreodată, cel mai longeviv monarh britanic și cea mai longevivă regină din toate timpurile – i-a permis să ofere liniște țării care trecea printr-o perioadă lungă de declin relativ.

Monarhiile, precum cluburile de fotbal, supraviețuiesc pretenților lor. De când Ferguson a demisionat, United s-a chinuit Manager după manager a eșuat în umbra lui. Mulți fani ai lui Windsor trebuie să spere că asemănările nu se extind atât de departe. >>