Republicile separatiste țin referendumuri de alipire. Marionetele Rusiei din Herson și Zaporojie cer anexarea

Șeful Republicii Populare Lugansk, Leonid Pasecinik, a semnat legea privind organizarea unui referendum de aderare la Rusia, a declarat Denis Miroșnicenko, președintele Consiliului Popular al Republicii, potrivit Kommersant. Informația a fost difuzată și de agenția TASS.

Dmitri Horosilov, prim-vicepreședintele Consiliului Popular al LPR, a declarat că referendumul va avea loc în perioada 23-27 septembrie.

La fel, autoproclamata Republică Donețk a decis ca același tip de referendum să aibă loc în aceeași perioadă, potrivit TASS și Kommersant.

Kommersant notează că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, declarase că, în cazul unui referendum, negocierile cu Rusia vor fi încheiate.

Textul semnat de Pasecinik prevede că referendumul „se desfășoară în scopul realizării dreptului universal recunoscut al poporului la autodeterminare”. Referendumul va fi organizat sub forma unui vot secret, participarea la acesta „este liberă și voluntară”.

Herson

Potrivit TASS, și Consiliul regiunii Herson i-a cerut șefului administrației militar-civile de ocupație, Volodimir Saldo, să organizeze imediat un referendum pentru aderarea regiunii la Federația Rusă. TASS citează, în acest sens, o declarație citită, marți, de șeful așa-zisului Consiliu, Vladimir Ovcearenko. Acesta invocă acumularea mai multor solicitări de alipire la Rusia, venite din partea unor organizații independente și persoane fizice din regiunea Herson.

Mutarea oficialilor pro-ruși din zonă vine într-un moment în care contraofensiva armatei ucrainene câștigă teren, iar atacurile partizanilor împotriva colaboraționiștilor s-au înmulțit și fac tot mai multe victime.

Zaporojie

În Zaporojie, mișcarea publică „Împreună cu Rusia” a invocat, marți, decizia unui așa-zis congres al locuitorilor din regiune de a-i solicita șefului administrației militaro-civile, Evgheni Balițki, organizarea unui referendum, transmite agenția TASS.

Potrivit președintelui mișcării Volodimir Rogov, delegații la așa-zisul congresul au remarcat că aceasta va restabili pentru totdeauna pacea în regiunea Zaporojie, va da un impuls dezvoltării regiunii și va opri agresiunea regimului ucrainean împotriva civililor.

Reacții oficiale

Într-o postare pe Telegram, citată de TASS, Dmitri Medvedev, șeful adjunct al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a „referendumurile din Donbas sunt de mare importanță nu doar pentru protecția sistemică a locuitorilor din LNR, DNR și din alte teritorii eliberate, ci și pentru restabilirea justiției istorice”. „După organizarea [referendumurilor] și acceptarea de noi teritorii ca parte a Rusiei, transformarea geopolitică a lumii va deveni ireversibilă”, a continuat Medvedev.

Într-o postare pe Telegram, citată de TASS, Dmitri Medvedev, șeful adjunct al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a „referendumurile din Donbas sunt de mare importanță nu doar pentru protecția sistemică a locuitorilor din LNR, DNR și din alte teritorii eliberate, ci și pentru restabilirea justiției istorice”. „După organizarea [referendumurilor] și acceptarea de noi teritorii ca parte a Rusiei, transformarea geopolitică a lumii va deveni ireversibilă”, a continuat Medvedev.

Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a declarat că „trebuie să sprijinim republicile cu care am semnat acorduri de asistență reciprocă”, iar ministrul de Externe, Serghei Lavrov, a spus, pentru televiziunea rusă de stat: „Încă de la început am spus că popoarele din acele teritorii ar trebui să își decidă soarta”.

Mesajul lui Erdogan

Anterior sincronizării cererilor de alipire la Rusia, președintele turc, Recep Erodgan, declara că Vladimir Putin este dispus să pună capăt războiului cât mai curând posibil. „Aceasta a fost impresia mea”, a afirmat Erdogan, într-un interviu pentru PBS, citat și de Kyiv Independent. Liderul de la Ankara a remarcat, totodată, că liderul de la Kremlin și-ar dori o oprire a conflictului întrucât „modul în care merg lucrurile în acest moment este destul de problematic”. Mai mult, președintele turc a afirmat că Rusia trebuie să returneze toate teritoriile pe care le-a ocupat, inclusiv Crimeea. 

  • Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a declarat că planurile de organizare a referendumurilor de anexare la Rusia a republicilor separatiste pro-ruse autoproclamate Doneţk şi Lugansk provin din ”teama de înfrângere”, relatează CNN, preluat de News.ro. „Este un şantaj naiv, cu ameninţări şi poveşti de groază cu «referendumuri», «mobilizări», al celor care ştiu să lupte doar cu oameni paşnici şi copii. Aşa arată teama de înfrângere. Inamicul se teme, manipulează în mod primitiv”, a declarat Andrii Iermak, şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, pe canalul său de Telegram. El a mai subliniat că „Ucraina va rezolva problema rusă” şi a adăugat că „ameninţarea poate fi eliminată doar prin forţă”.
  • Ministerul de Externe al Ucrainei a transmis, marți, că „Ucraina urmărește îndeaproape intențiile Federației Ruse de a desfășura așa-numitele „referendumuri” în teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei. Asemenea plebiscite false nu vor avea nicio consecință juridică. Nu vor schimba structura administrativ-teritorială și frontierele recunoscute internațional ale Ucrainei”Comunicatul integral – AICI

Context

În ultima vreme, administrația prezidențială (AP) a Rusiei nu mai înțelegea „ce să facă mai departe” după ce referendumurile privind aderarea la Federația Rusă a autoproclamatelor LPR și DPR, precum și a teritoriilor ucrainene ocupate au fost „amânate pe termen nelimitat” din cauza contraofensivei reușite a trupelor ucrainene. Două surse Meduza, apropiate Kremlinului, susținau recent că oficialii administrației prezidențiale – inclusiv șeful blocului politic și „curatorul Donbas”, Serghei Kirienko – sunt „frustrați” de această evoluție. Detalii – AICI

Pe cine a trimis Kremlinul să-i facă treaba murdară în republicile autoproclamate și regiunile ocupate, care azi au cerut, sincronizat, înghițirea lor de către Rusia

De la începutul verii lui 2022, oficiali din Rusia au ocupat masiv poziții de conducere în autoproclamatele LPR și DPR, precum și în „administrațiile civilo-militare” din teritoriile regiunilor ucrainene ocupate de trupele ruse. Conform calculelor Meduza, cei mai mulți „varangi” din Rusia lucrează în RPD. Șase dintre cei 24 de membri ai guvernului republicii autoproclamate au venit destul de recent să lucreze în RPD. De exemplu, fostul șef de departament din Ministerul rus al Industriei, Vitali Hoțenko, este responsabil de cabinetul de miniștri al RPD. Evgheni Solnțev, care a lucrat anterior ca asistent al ministrului rus al construcțiilor și locuințelor, a devenit adjunctul acestuia. Iar ministrul Educației este Olga Koludarova, care a lucrat în Ministerul Educației din Rusia (iar înainte de asta, în administrația Udmurtiei).

În guvernul autoproclamatului LPR, sunt ceva mai puțini imigranți din Rusia. Cabinetul de miniștri este condus de un oficial local, Serghei Kozlov. Totuși, Vasili Kuznețov, fost viceguvernator pe probleme politice al regiunii Kurgan, a fost numit adjunct al acestuia, iar Ivan Kusov, fost prorector al Universității din Sevastopol, care predase anterior la Universitatea de Stat din Moscova, a fost numit ministru al educației.

„Varangii” au primit și posturi mai puțin însemnate. De exemplu, Ilia Bubnov, șeful adjunct al comitetului executiv din Omsk al partidului Rusia Unită, a devenit ministru adjunct al sportului în RPD, iar fostul viceguvernator politic al regiunilor Ulianovsk și Lipețk, Alexander Kostomarov, a devenit șef adjunct al aparatului guvernului pro-rus de la Doneţk.

Recent, pe fondul viitoarelor referendumuri privind aderarea LPR și DPR la Rusia (nu se știe sigur când vor avea loc), au existat tot mai multe astfel de numiri. De exemplu, numai în 18 august, Vitali Hoțenko a numit dintr-un foc cinci oficiali ruși în diferite posturi din RPD. Într-un interviu acordat TASS, Hoțenko a declarat: „Ne îndreptăm spre apropiere de Rusia, așa că sarcina cheie este să ne asigurăm că standardele care s-au dezvoltat istoric în Federația Rusă încep să funcționeze și în țara noastră. Și pentru a ne integra în acest sistem, rapid și fără durere, avem nevoie de lideri cu experiență, care au parcurs deja pe această cale în Rusia”.

Autoritățile de ocupație din teritoriile ocupate ale regiunilor Zaporojie, Herson și Harkov, din Ucraina, sunt, de asemenea, formate parțial din oficiali ruși. Astfel, în regiunea Zaporojie, fostul viceguvernator al Vologdei, Anton Kolțov, a devenit „premier”, în regiunea Herson – fostul vicepremier al regiunii Kaliningrad, Serghei Eliseev, iar în partea ocupată a regiunii Harkov – fostul primar din Krasnodar, Andrei Alekseenko. Numirea lui Kolțov și Eliseev nu a fost anunțată în niciun fel, dar prezentatorul TV Vladimir Soloviov a anunțat schimbarea activitatății lui Alekseenko cu două zile înainte de decizia oficială. Detalii – AICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s