Sursă din zona Kremlin: Clauza secretă permite mobilizarea a un milion de oameni. Peskov: E o minciună

Al șaptelea paragraf al decretului de mobilizare, secretizat de Kremlin, permite Ministerului Apărării să convoace un milion de oameni, dezvăluie Novaia Gazeta.Europa, citând o sursă din administrația prezidențială de la Moscova.

Cu o zi înainte, pe site-ul portalului de informații juridice fusese publicată o copie scanată a decretului semnat de Vladimir Putin privind introducerea „mobilizării parțiale” în Rusia. Paragraful șapte nu are conținut, ci doar indicația „pentru uz oficial”. Ulterior, răspunzând la întrebările jurnaliștilor, secretarul de presă al președintelui, Dmitri Peskov, a spus că articolul clasificat se referă la numărul de rezerviști care ar putea fi chemați pentru serviciul militar.

„Singurul lucru pe care îl pot spune este că Serghei Kojughetovici Șoigu a spus în interviul său: „300.000 de oameni”. Aici vorbim despre numărul de până la 300.000 de oameni”, a precizat Peskov.

Un interlocutor al Novaia Gazeta.Europa, din administrația prezidențială, subliniază că la început s-a discutat introducerea întregului text al decretului la categoria „pentru uz oficial”, demers susținut de reprezentanții Ministerului Apărării. Ulterior, potrivit sursei, s-a decis ascunderea sub acastă titulatură doar a punctului al șaptelea, care prevede cu adevărat numărul celor care ar trebui mobilizați.

„Cifra a fost corectată de mai multe ori și, în final, s-au rămas la un milion”, a declarat sursa.

Pentru a confirma informațiile, Novaia Gazeta.Europa a încercat să contacteze și autoritățile executive, care, de regulă, primesc textele integrale ale decretelor prezidențiale, inclusiv cele clasificate drept „pentru uz oficial”. Potrivit unor surse din mai multe ministere, nu au primit textul integral al decretului și nu există nicio modalitate de a-l vedea prin MEDO (sistemul interdepartamental de gestionare a documentelor).

„Din accesul meu la MEDO, văd același text ca toți ceilalți: al șaptelea paragraf este ascuns sub o bandă”, a spus un șef de departament dintr-unul dintre ministere.

Novaia Gazeta.Europa subliniază faptul că ștampila „pentru uz oficial” este primul nivel pe scara documentelor clasificate, conform legislației Rusiei. Spre deosebire de cazul documentelor clasificate ca „secret”, „top secret” și mai sus, răspunderea este, de regulă, doar disciplinară sau administrativă.

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a negat dezvăluirile Novaia Gaze.Europa, potrivit cărora Ministerul Apărării este autorizat, prin clauza secretă a decretului, să mobilizeze un milion de oameni. „Este o minciună”, a declarat Peskov, contactat de agenția Interfax.

De la anunțul mobilizării, comisarii militari din cel puțin patru regiuni rusești au semnat ordine prin care se interzice cetățenilor eligibili pentru serviciul militar să-și părăsească orașele.

Cel puțin 1.386 de persoane au fost deja reținute la protestele împotriva mobilizării care au avut loc, miercuri, în toată țara, transmite OVD-Info. O galerie foto care documentează brutalitatea cu care forțele de ordine i-au tratat pe protestatarii pașnici – AICI.

  • Citiți și: Selecția noastră zilnică de articole traduse din limba rusă, privind actualitatea din Rusia, în secțiunea specială a Universul.net, PRESA RUSĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s