Rusia după Putin – Filoful Alexandr Morozov

„În discursul său din 30 septembrie, Vladimir Putin, a spus că Kremlinul este pregătit pentru negocieri, dar fără ca în dicuție să fie puse și teritoriile deja ocupate. Chiar înainte de anexare, Zelenski avertizae că așa ceva exclude complet posibilitatea negocierilor, iar pe 30 septembrie a afirmat că de acum negocieri mai sunt posibile doar cu viitorul președinte al Federației Ruse, iar nu cu Putin. Acum, este de neconceput un proces de negociere”, scrie, în Novaia Gazeta.Europa, filosoful Alexandr Morozov, de la Universitatea Carolină din Praga.

Ideile textului semnat de Alexandr Morozov:

  • În primul rând, negocierile sunt de neconceput întrucât la Kremlin sensul negocierilor constă în capitularea Kievului. Dar aceasta este o provocare fantastică, mai ales în situația în care Putin are o paletă de posibilități din ce în ce mai mică. După ce a suferit deja două înfrângeri tactice pe front, Putin trebuie să pregătească o nouă ofensivă mare, dar acum aceasta este asociată cu un risc uriaș de înfrângere clară.
  • În al doilea rând, întrucât negocieri între cele două părți, fără intermediari și garanți, sunt posibile doar pe baza unui act de predare, iar negocierile pașnice privind sfârșitul războiului necesită o platformă și garanți. Dar nimeni nu se va angaja să inițieze astfel de negocieri într-un moment în care Putin, judecând după discursul din 30 septembrie, nu se mai află în război cu Ucraina, ci cu realitatea, în timp ce Kievul își întărește rapid poziția.
  • Putin se apropie foarte rapid de catastrofă, Kievul vede asta și nu mai consideră profitabil să accepte „să readucă situația la punctul din 23 februarie”.
  • Acum este îndoielnic chiar și faptul că Kremlinul mai poate fixa o „linie de separație”; nu va avea suficiente resurse pentru așa ceva, chiar dacă va transfera 50.000 de oameni din Orientul Îndepărtat.
  • Forma sfârșitului acestui război trece într-adevăr în mâinile succesorului lui Putin, deoarece Putin însuși nu poate ieși din război (cum anume și este posibil un succesor și cine ar fi el, aceasta e o chestiune separată, acum e vorba de construcția negocierilor de pace).
  • Pentru succesor, pentru va fi evident una catastrofală, extraordinară. Putin a derulat această agresiune în așa fel încât un posibil tratat de pace va implica deja garanții foarte mari de „ne-repetare”. „Amenințarea rusă” s-a globalizat și afectează acum interesele a zeci de țări.
  • Nu va mai fi suficientă pentru Kiev formula propusă de Zelenski în cadrul inițiativei de negociere a lui Erdogan, din martie (revenirea pe pozițiile de până în 23 februarie, amânarea cu 15 ani a chestiunii Crimeei, statut neutru asumat de Ucraina).
  • Care sunt perspectivele diplomației ruse în contextul unui succesor? În primul rând, grupul de garanți din timpul negocierilor nu mai poate fi format doar din țări europene, o structură puternică necesită participarea nu numai a Franței, Germaniei, ci și a Chinei și, eventual, a Canadei. Această structură va trebui să fie construită chiar de Kremlin, oferind garanții foarte clare pentru transparența intențiilor sale. În al doilea rând, negocierile pentru încheierea războiului vor necesita ca Kremlinul să formuleze o nouă viziune cu privire la locului său în sistemul de securitate european. Iar acest concept ar trebui să fie convingător pentru țările învecinate și, în general, pentru statele din „flancul estic”. În al treilea rând, din moment ce Moscova a provocat pagube colosale Ucrainei, negocierile de pace vor implica inevitabil negocieri pentru despăgubiri. Desigur, sub un succesor, diplomația Moscovei poate obține eliminarea problemei despăgubirilor, iar Kievul, de exemplu, în condițiile implementării unui nou „Plan Marshall”, ar putea să nu insiste asupra lor. Dar toate acestea vor necesita multă activitate diplomatică și, cel mai important, sinceritatea deplină a Moscovei.
  • Kremlinul este incapabil să stabilească linia de separație, nu poate duce un război de uzură și nu poate șantaja în continuare cu armele nucleare.
  • Putin mai poate face acest lucru pentru câteva luni, dar, ca urmare, situația va duce în continuare la necesitatea construirii nu a unui „armistițiu”, ci a discuțiilor de pace în formatul și conținutul care se discută aici.
  • Probabil că discuțiile de pace în acest format ar face posibilă închiderea dintr-o lovitură a tuturor problemelor perioadei post-sovietice. Moscova ar putea da la schimb, în chestiunea compensațiilor, închiderea tuturor „punctelor dure” din trecut — retragerea trupelor din Transnistria, rezolvarea problemei teritoriale cu Georgia, demilitarizarea Kaliningradului și așa mai departe. Un astfel de „pachet” propus în discuțiile cu Moscova ar fi o ofertă de „securitate europeană”, care ar amesteca foarte mult consecințele agresiunii.
  • Este posibil să ne imaginăm acțiunile Kremlinului în această direcție? Mulți vor spune că e ceva fantastic. Cu toate astea, exact asta se va întâmpla, din moment ce Moscova nu are altă cale de ieșire din catastrofa iminentă cu cele mai puține pierderi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s