Cum văd rușii războiul – politologul Kirill Rogov

<< Politologul rus spune că este prea devreme pentru a declara mobilizarea drept un eșec >>, notează The Economist

<< Vladimir Putin a început războiul din Ucraina cu convingerea că va fi o costumare în triumfurile din 1945, că trupele sale vor defila prin Kiev, iar el, precum Stalin, va urmări parada din Piața Roșie. Acum se pare că încearcă să joace un rol de anul 1941 –  începutul dramatic al Marelui Război Patriotic împotriva Germaniei naziste.

Aceasta este a treia versiune a planului original al Kremlinului. Prima, un blitzkrieg pentru capturarea Kievului, a eșuat în prima lună. A doua, ofensiva ce păruse inevitabilă, a stagnat în vară și a fost abandonată la începutul lunii septembrie, după succesul contraofensivei Ucrainei. În cea de-a treia versiune, patria rusă a fost declarată a fi în pericol, iar sute de mii de bărbați sunt recrutați pentru a lupta. „Mobilizarea parțială”, declarată de Vladimir Putin pe 21 septembrie, arată ca o improvizație forțată și perturbă echilibrul de interese și loialitate în societatea rusă, unde opiniile asupra războiului sunt foarte mixte.

Potrivit recentelor sondaje de opinie, realizate de experți în sondaje precum Centrul Levada, de la Moscova, 70-75% dintre respondenții din Rusia susțin războiul cu Ucraina. (Aceste sondaje au fost efectuate înainte ca Putin să-și anunțe demersurile de mobilizare). Dar aceste cifre șocante sunt înșelătoare. Opoziția publică față de război poate duce la urmărire penală, astfel încât oamenii care critică războiul și regimul e mai puțin probabil să accepte să vorbească pentru un sondaj. Acest lucru are ca rezultat eșantioane distorsionate și crește nivelul de sprijin pentru război.

Pentru a înțelege natura și componența majorității pro-război, trebuie cercetat mai în profunzime. Analizând câteva întrebări suplimentare, preluate dintr-un sondaj realizat de centrul independent de sondaje Russian Field Group, știm că aproximativ o treime din populația rusă constituie o tabără puternică a războiului; aproximativ 15% susțin războiul cu rezerve; alți 20% susțin războiul, dar ar fi preferat ca războiul să nu fi avut loc niciodată. Televiziunea de stat rusă – care contribuie la formarea opiniei publice – deservește toate aceste audiențe.

Circulă două narațiuni principale. Una este „vândută” de cele mai cunoscute talk-show-uri care le spun telespectatorilor că „operațiunea specială” face parte din războiul total și existențial al Rusiei cu Occidentul – care, desigur, este hotărât să distrugă Rusia. Această narațiune apocaliptică face ca Ucraina să fie locul acestei mari bătălii. A doua narațiune, răspândită în programele de știri, subliniază că „operațiunea militară specială” din Ucraina este condusă de profesioniști pentru a elibera poporul rus din Donbas și din alte regiuni. Este prezentat ca un „război drept”, bazat pe responsabilitatea Rusiei de a ajuta rușii aflați în nevoie. Conflictul cu Occidentul este un aspect secundar.

Partida pro-război este formată din trei grupuri principale: unul este în favoarea războiului total și a unei confruntări decisive cu Occidentul; al doilea consideră că rușii duc un război drept sub stindardul „responsabilității de a proteja”. Cel de-al treilea grup susține în mare parte acțiunile militare, dar se conformează, posibil pentru că le este teamă să se confrunte cu Putin și susținătorii săi. Primul grup susține cu pasiune această cale, întrucât simte că inamicul este deja în „pragul ușii” Rusiei; celelalte două văd amenințarea ca fiind departe.

În discursul său de mobilizare din 21 septembrie, Putin a folosit retorica de alegere a grupului de război total, pentru a convinge cetățenii ruși de apropierea inamicului și de nevoia de a apăra patria-mamă. Mulți comentatori au declarat că această retorică ar submina sprijinul fragil al majorității pentru război. Eu aș cere mai multă prudență. Putin are un istoric lung în manipularea cu măiestrie a sentimentelor publice. Aliniindu-se părții mai militante a taberei pro-război, care cerea de multă vreme mobilizarea, Putin îi poate forța pe cei care se îndoiesc să aleagă o tabără și astfel să polarizeze societatea. El calculează că implicarea mai mare (deși încă limitată) a populației ruse în Ucraina îi poate împinge pe ruși să-și susțină mai puternic bărbații în uniformă. Va crea o divizare  între familiile ai căror membri luptă și cele ai cărora fug la graniță sau blestemă războiul.

În teorie, acest lucru ar putea funcționa. Cei educați și bogați, mulți dintre ei locuitori urbani, fug de mobilizare. Cei cu resurse mai slabe merg la centrele de recrutare. S-ar putea să fie înspăimântați și îngrijorați și să nu fie foarte dornici să lupte, dar nu sunt pregătiți să se desprindă de „corp național” imaginar a cărui voință și ale cărui aspirații sunt exprimate, pentru ei, de Putin. Natura încordată a deciziei lor de a se înrola le va crește ostilitatea față de cei care fac alegerea opusă. Ideea ar fi aceea că plecarea dezertorilor va lăsa o națiune mai fidelă, care va lupta și va muri fără ezitare.

Per ansamblu, însă, natura haotică a mobilizării aruncă în aer calculele Putin. A subminat încrederea omului obișnuit în mașinăria statului, eficiența acesteia și dedicarea lui pentru o cauză comună. Astfel, a subminat însuși sentimentul de unitate și națiune pe care Putin spera să îl manipuleze. În primul rând, mobilizarea a fost anunțată prea târziu, când trupele rusești fuseseră deja înfrânte de cele ucrainene. Pe de altă parte, a dezvăluit modul în care mecanismul administrativ centralizat, construit de Putin, se chinuie într-o situație de urgență. Asta pentru că este construit pe corupție și simpatii, nu pe competență.

În general, rezultatul războiului va depinde de starea de spirit a grupului care îl susține și de grupul de conformiști care îl însoțesc. Asta pentru că cei mai înflăcărați susținători ai săi și oponenții săi cei mai puternici nu se vor răzgândi. Dacă cei care îl văd ca pe un război „drept” încep să bănuiască faptul că acesta se îndreaptă către un conflict existențial cu Occidentul, sau dacă conformiștii își schimbă calculele de risc pentru că se confruntă cu faptul de a fi convocați, echilibrul de opinie se poate schimba decisiv.

De aceea, protestele recente din Daghestan și Iakutia, organizate de rudele celor mobilizați, sunt mai importante decât protestele de la Moscova și Sankt Petersburg organizate de activiștii împotriva războiului. Cu cât narațiunea care justifică războiul este mai radicală, cu cât costul este mai mare și gestionarea mobilizării este mai lipsită de speranță, cu atât este mai probabil ca, în special, consensul în favoarea războiului să dispară. După debutul confuz al campaniei de mobilizare, acest lucru pare probabil. Dar ar fi prematur și iresponsabil să spunem că acest lucru s-a întâmplat deja sau că este inevitabil.>>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s