E tipul de război care se lasă cu morți politice. La ce se gândește Rusia? – George Friedman

<< Motivul invadării Ucrainei de către Rusia a fost clar: Moscova dorea profunzime strategică. Însă nimic din ce a făcut Rusia, de atunci, nu a mai fost clar. Armata a suferit câteva reversuri, dar acest lucru numai ceva neașteptat nu este. Reversurile fac parte din război, iar comandanții prudenți le anticipează și le răspund. În mod ideal, răspunsurile sunt menite să rezolve sau cel puțin să atenueze problema, pe măsură ce războiul continuă. Moscova se comportă de parcă provocările cu care se confruntă ar fi o surpriză >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical futures.

<< Rusia și-a asumat de la bun început că va abate o forță copleșitoare asupra unei armate mult mai slabe. Se aștepta ca armata ucraineană să se fragmenteze și astfel să nu poată opune prea multă rezistență. Moscova a crezut că și Ucraina crede la fel. Că Kremlinul a greșit, nu este problema fundamentală. Problema fundamentală este că structura de comandă rusă, începând de la vârf, cu Vladimir Putin, nu le-a alungat (ucrainenilor) încrederea. O forță invadatoare ar trebui să fie construită pe baza presupunerii că are de-a face cu un inamic puternic și motivat și că trebuie să se pregătească pentru un război dur.

Între timp, nici Rusia nu se aștepta la cantitatea mare de ajutoare și armament pe care Statele Unite le vor trimite. Considerase că SUA sunt prea dezbinate din punct de vedere politic și social și cu o opoziție prea puternică pentru a face o mare diferență. Rușii au fost foarte eficienți în a duce războiul psihologic ca dimensiune cheie a luptei și s-au angajat, așa cum era rezonabil, în crearea diviziunii pe tema războiului, în Statele Unite. Moscova credea că SUA vor vedea căderea Ucrainei și desfășurarea trupelor ruse la frontiera de est a NATO ca o potențială rețetă pentru un alt Război Rece. Washingtonul probabil că dorea să răspundă, dar era prea fragmentat pentru a o face – cel puțin așa curgea era logica rușilor.

Aceste eșecuri au fost evidente încă de la începutul războiului. Rusia a desfășurat trei formațiuni blindate pentru a sparge rezistența ucraineană despre care credea că va fi mult inferioară și va fi izolată de asistența americană. Nu a fost așa nici într-un caz, nici în celălalt.. Rușii au fost blocați de problemele lor logistice, precum și de rachetele antitanc, Javelin. Tancurile rusești au înghețat pe loc sau au făcut puține progrese. Cu ucrainenii încurajați, rușii au fost nevoiți să-și reevalueze adversarul.

Dar se pare că și-au schimbat tactica fără a-și schimba părerea despre inamicul lor. Deși și-au consolidat forțele în Donbas și au dus o luptă extinsă pentru control acolo, ei nu au avansat în vestul Ucrainei. Pur și simplu s-au retras spre propria lor graniță.

Acesta a fost un moment crucial pentru Rusia. Era clar că ucrainenii erau o forță de luptă semnificativă și coerentă și era clar că Statele Unite nu aveau de gând să-și limiteze sprijinul, chiar dacă polonezii intensificau pregătirea ucrainenilor. În tot acest timp, atât informațiile tactice, cât și cele strategice au cartografiat forțele ruse și au anticipat mișcările rusești. În multe cazuri, forțele ucrainene au reușit să atace forțele ruse în cel mai vulnerabil punct sau să se retragă atunci când ofensivele rusești păreau prea costisitoare.

În acest moment, rușii ar fi trebuit să-și reevalueze probabilitatea de succes. Operațiunile ofensive au avut un succes limitat. Forța ucraineană a depășit forța rusă și a luptat disciplinat, în timp ce aprovizionarea și informațiile americane au funcționat. Rusia a păstrat suficientă putere potențială pentru a alarma Occidentul, putere pe care ar fi trebuit să o folosească pentru a căuta pacea prin negocieri. Cu alte cuvinte, Rusia ar fi trebuit să urmeze sfatul mareșalului german Gerd von Rundstedt cu privire la ceea ce ar fi trebuit făcut, aproape de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Răspunsul lui: „Faceți pace, proștilor”.

Având în vedere încrederea cu care a fost lansat atacul inițial, faptul de a face pace era de neconceput. Toți morții, toată încrederea, toți politicienii atât de vocali ar fi fost priviți ca niște impostori. Putin a încercat să transforme, narativ, războiul de la o invazie rusă la o invazie americană a Rusiei. El a amenințat cu război nuclear. A mobilizat mii de oameni, care pot fi antrenați până la sfârșitul iernii, sau poate niciodată.

Cea mai dificilă parte a unui război este de a-l încheia fără victorie. Statele Unite au suferit din cauza asta în Vietnam. Războaiele care par a fi ușoare sunt uneori cele mai greu de dus și întotdeauna cele mai greu de acceptat. Nimeni nu a avut dubii, în Rusia sau America, că cel de-al Doilea Război Mondial va fi lung, greu și, posibil, pierdut. Nici Rusia, nici Statele Unite nu credeau că ar putea pierde în Afganistan.

Este ceva ciudat cu încrederea. În limitele realității, încrederea este esențială pentru a duce un război. Cel mai greu război de dus este acela în care comandantul crede că victoria este un dat. Când Rusia a început războiul, credea că simpla priveliște a tancurilor rusești va împrăștia armata ucraineană. De atunci, fiecare revers a fost respins de Moscova ca fiind pur și simplu un accident de război, în loc de ceea ce fusese cu adevărat: un război început cu certitudine, care se confruntă acum cu realitatea unei forțe inamice superioare propriei sale forțe. Preocuparea poate fi productivă. Negarea este prefața dorinței. În război, negarea continuă a realității este letală.

Putin este responsabil pentru că el este președintele. Dar statul major și serviciile de informații împărtășesc vina. Ceea ce s-a întâmplat în Ucraina a fost un eșec sistemic de leadership, care a condus țara într-un război prost înțeles, insistând că victoria este chiar după colț dacă pur și simplu ține linia. Războaiele ca acesta se termină de obicei cu decese politice. Vietnam l-a terminat pe Lyndon B. Johnson, al Doilea Război Mondial a terminat regimurile japonez și german. Fiecare s-a luptat cu speranța că se va întâmpla ceva. Nu a fost așa. Întrebarea esențială este: ce face Rusia să creadă că poate câștiga săptămâna viitoare, din moment ce nu a câștigat în șapte luni? Există uneori un răspuns la acest tip de întrebare, dar politicienii ruși dau acum vina pe alții, pentru eșec. A face pace sună ușor pentru cei care nu au început războiul. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s