Ce au ratat Elon Musk, Roger Waters și al nostru Vasile Dîncu – Laurențiu Mihu

În peste șapte luni, invazia rusă din Ucraina a produs deja câteva axiome uriașe:

  • Armata rusă nu este invincibilă.
  • Vladimir Putin nu este un lider capabil.
  • Generalii săi sunt străini de știința militară.
  • Serviciile ruse de informații nu cunosc Ucraina și pe ucraineni.
  • Planurile cele mai sensibile ale Kremlinului sunt perfect penetrabile.
  • Vestul nu e slab și impotent.
  • SUA rămân superputerea cu leadershipul global în sânge.
  • NATO nu e obsolet.
  • Creațiile propagandei ruse nu au nimic de-a face cu realitatea.
  • Sancțiunile lovesc năprasnic economia rusă.
  • Pentru economia europeană, costurile implementării sancțiunilor sunt suportabile.
  • Tehnologia occidentală este net superioară celei rusești.
  • Ucrainenii sunt o nație cu evident prezent și-un mare viitor.
  • Pentru Ucraina, vecinii prețioși sunt România, Slovacia, Polonia și Republica Moldova.
  • Viktor Orban e cal troian.
  • Dictaturile sunt treaba tuturor, nu doar a cetățenilor care le suportă.
  • Europa de Est e esențială pentru Europa de Vest.
  • Europa de Vest e esențială pentru Europa de Est.
  • America este vitală pentru Europa.
  • Europa rămâne o miză nediluată pentru America.
  • America e vitală pentru Asia.
  • Asia rămâne o miză nediluată pentru America.
  • Conflictele înghețate create de ruși în spațiul ex-sovietic nu rămân la nesfârșit înghețate.
  • Gazul nu e o armă fără cusur.
  • Neabordată cu sânge rece și la vremea ei, orice anexare de tipul Crimeea-2014 amenință pacea în lume.
  • Ordinea mondială bazată pe reguli, cristalizată după încheierea celui de-al doilea război mondial, rămâne singurul prieten autentic al păcii, libertății și bunăstării.

Probabil, cu cât am sonda mai în profunzime invazia rusă din Ucraina anului 2022, lista axiomelor revelate doar va crește. Însă noi ne vom opri aici, nu înainte de a adăuga în lista de mai sus o ultimă axiomă care ia în greutate cu fiecare nouă zi de război: pacea din Ucraina e una de câștigat pe front, iar nu de negociat sub masă.

Ai fi sperat că dinamica de ansamblu a frontului din Ucraina e suficient de grăitoare pentru ca axiomele de mai sus să fi putut deveni vizibile de pe orbită, dacă nu pentru toate miliardele de pământeni, atunci măcar pentru personaje precum Elon MuskRoger Waters și… Vasile Dîncu (o, ce galerie pestriță!!!). Ei bine, măcar din declarațiile celor trei e limpede că la unele case Adevărul și bunul simț trebuie să spargă ușa pentru a intra (nu-i bai, după cum merg lucrurile, pe frontul militar din Ucraina și pe cel politic din Rusia, ușa va zbura cât de curând și la respectivele case).

De ce, măcar în momentul de față, orizontul păcii în Ucraina atârnă de câștigarea războiului împotriva Rusiei, iar nu de o nedemnă, nevolnică și în pierdere negociere a lui cu agresorul?

Există, firește, imperativele juridice:

  • Rusia nu a avut niciun motiv legitim pentru declanșarea lui.
  • Nimic din dreptul internațional nu oferă umbrelă pretențiilor Moscovei și cu atât mai puțin violenței pe care a declanșat-o.
  • Militarii ruși, din porniri atavice, dar inclusiv la ordin, au executat civili și au comis jafuri.
  • Armata rusă a comis atrocități, bombardând sălbatic și sistematic populația civilă.
  • Teritoriile unui stat suveran au fost anexate ilegal.

Există, firește, imperativele morale:

  • Ucraina a fost agresată fără motiv.
  • Milioane de oameni au fost transformați în refugiați.
  • Zeci de milioane de oameni au fost sărăciți și obligați să-și ducă zilele în mizerie.
  • Militari și civili ucraineni au murit înainte de vreme.
  • Și, pur și simplu, nu e corect, normal și de dorit ca agresorul să se bucure de mai multe privilegii decât agresatul.

Și există imperativele strategice (militar și politic):

  • Pe front, armata ucraineană avansează fulgerător și la un nivel de neimaginat la începutul invaziei.
  • Arsenalul Rusiei scade, în timp ce arsenalul Ucrainei se îmbogățește.
  • În timp ce în rândul forțelor ruse scade numărul militarilor competenți, în tabăra ucraineană crește.
  • Europa nu își poate permite o Rusie după chipul și asemănarea dictatorului ei, Vladimir Putin.
  • Lumea liberă, în general, nu are motive și interesul de a deschide un precedent cât o cutie a Pandorei, privilegiind agresorul în fața agresatului și, mai mult decât atât, oferind satisfacție unui agresor cu un istoric chiar mai sumbru decât experiența războiului din Ucraina și, totodată, atât de cunoscut pentru apetitul belicos, nu doar în perioada sovietică, ci și în ultimele trei decenii.
  • În fine, pentru că, în premieră din 1990 încoace, s-au deschis premise reale pentru tratarea unui dosar fierbinte de pe harta Europei: conflictul înghețat. După cum scriam încă de pe 2 martie, „ar fi destul de straniu ca definiția post-invazie a stabilității, în regiune, să nu dedice un capitol rezonabil desființării acestor puncte de presiune, care sunt conflictele înghețate din Transnistria, Osetia de Sud, Abhazia, Donețk și Lugansk (…) Cu premisele de slăbire economică și militară a Rusiei, pe care invazia din Ucraina le deschide, regimurile separatiste ar trebui să înceapă să intre în ușoare trepidații. Un proces pe care comunitatea internațională are câteva instrumente directe și indirecte pentru a-l amplifica. Un proces care, dacă s-ar declanșa de la sine ori forțat, ar putea facilita noul tip de dialog în care Occidentul se va angaja cu Rusia. Un dialog în care, în sfârșit, nici monopolul retoric, nici cel de influență regională nu vor mai fi atuurile care obișnuiseră să fie, din perspectiva Moscovei”.

Nu în ultimul rând, este vorba de China. E drept, în prezent dosarul fierbinte se numește „Rusia”, dar într-un orizont, din nefericire nu foarte îndepărtat, fix aceleași țări care azi s-au aliniat pentru a gestiona războiul din Ucraina vor fi chemate să abordeze în sfârșit frontal problema Taiwan. Modul în care lumea liberă gestionează azi comportamentul Rusiei este atent studiat la Beijing, iar prestația va încuraja sau nu China.

Pe 29 ianuarie, într-un text intitulat „Despre iminenta invazie rusă în Ucraina. Cum să-ți alegi tabăra”, scriam mai multe lucruri despre dimensiunea orizontală, nu doar cea verticală a, pe atunci, viitoarei invazii ruse din Ucraina. Printre pasajele-cheie, se numărau și următoarele trei:

  • „În acest momente, chinezii se uită și iau notițe. Pentru Beijing, ceea ce a declanșat Moscova reprezintă o super-oportunitate de a face analiza capacităților politico-militare ale americanilor în cel mai relevant context: o criză reală, declanșată de o mare putere revizionistă”.
  • „Nu e un moment deloc ușor pentru America (și pentru Europa), dar pe de altă parte, cu o criză precum cea născută din ambiția lui Putin, SUA au ocazia să facă, dintr-un foc, reglajele mult așteptate la două mari probleme pe care le aveau deja de cel puțin zece ani: una în Europa de Est, cealaltă în Asia de Est”.
  • „Fie și numai gândul tot mai neliniștit al americanilor la prezentul modelat și viitorul imaginat de Xi Jinping, dictează, pornind de la logica elementară, ca SUA să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a băga ursul rusesc înapoi în cușcă. Washingtonul are acum oportunitatea, în toată această criză tentaculară, de a transmite un semnal clar și decisiv chinezilor. Orice ezitare din partea Washingtonului în privința Ursului, riscă să motiveze Dragonul să meargă înainte cu o logică nu doar pe măsură de revizionistă, ci și tributară dorinței nerostite de înlocuire la scară planetară a hegemonului american”.

Dacă un antreprenor vizionar (Elon Musk) și un artist de asemenea vizionar (Roger Waters) nu s-au putut ridicat la aceleași înălțimi și pe plan geopolitic, luând ca axiome cele de mai sus, ei bine un ministru al Apărării (întâmplător, Vasile Dîncu) dintr-o țară NATO nu are niciun fel de scuze și ca să-și facă în mod rezonabil treaba nici nu trebuia să fie prea vizionar. În cazul său, banala fișă a postului face astfel încât nu de abilități supranaturale și de viziuni ieșite din comun să fie vorba, ci de bun simț profesional și practic și o cunoaștere intimă a pozițiilor asumate de propria țară și de aliații ei.

Într-o perioadă atât de complicată pentru Kremlin, nimic nu-i face mai bine jocul lui Putin decât abdicarea de la bun simț, logică și scrupul profesional.

  • P.S.: În cazul lui Dîncu, tonul și substanța gafei zgârie cu atât mai mult cu cât te concentrezi pe cele opt cuvinte cât trei decenii prelucrate la strungul rusesc: „chiar dacă s-ar ajunge la un conflict îngheţat”. Ca român, știind măcar cât a pătimit Republica Moldova de pe urma conflictului înghețat și ce preocupare strategică teribilă rămâne dosarul transnistrean pentru România, e peste puteri să-i faci cadou circumstanțe atenuante oricărui ministru al Apărării de la București care gândește astfel. Conflict înghețat înseamnă viitor înghețat. Ceea ce lui Putin și haitei lui le convine de minune. Pentru că ei au înflorit în no-man’s-land-ul înghețat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s