Afacerea Dîncu – un deznodământ prost, dar și o ocazie bună – Laurențiu Mihu

Ca sociolog, blogger și – cireașa de pe tort – ex-ministru al Informațiilor Publice (în Guvernul Năstase, o perioadă delicată când de cum intrai în codrul informațiilor publice, te mânca lupul), Vasile Dîncu știe prea bine ce forță au informația, declarația, contextul. Ca atare, în cazul său e fără temei orice răbufnire născută din frustrarea că funcția de ministru i-a fost pusă în pericol de ceea ce a zis. În orice caz, cu cât ar reveni mai insistent cu completări de-a doua zi, cu atât ar părea mai ridicol și ar duce în derizoriu o temă fundamentală din triplă perspectivă: a relației României cu NATO, a României ca teritoriu învecinat unuia denivelat de război, a Parteneriatului Strategic România-SUA.

Iar ceea ce a zis Vasile Dîncu e foarte grav, reiau mai jos:

  • Războiul va mai continua, (…) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii (…)”.
  • Ideal ar fi să se ajungă la o situaţie de negociere, chiar dacă s-ar ajunge la un conflict îngheţat (subl. mea), negocierea tot ar face mai mult bine decât ceea ce se întâmplă acum, distrugerea de vieţi omeneşti, de bunuri”.

În esență, în cel mai prost moment pe care și l-ar fi putut alege ca să sfătuiască astfel Kievul, Washington-ul, NATO și UE, Vasile Dîncu a spus practic că războiul trebuie încheiat cu asumarea de către toată lumea de noi teritorii pierdute de către Ucraina (căci ce altceva poți înțelege prin sintagma „chiar dacă s-ar ajunge la un conflict îngheţat”?). Totodată, ușor cu manta, dar totuși suficient de strident, a sugerat un târg în esență americano-rus peste capetele tuturor – mai ales peste capetele ucrainenilor și ale celor mai prețioși vecini ai lor, printre ei tocmai România pe care se presupunea că o reprezintă la cel mai înalt nivel.

Or, dincolo de faptul că a deraiat cu toată garnitura de la poziția statului pe care îl reprezenta ca ministru și de la poziția comună a aliaților, Vasile Dîncu a și hrănit cu două găleți toți purceii Kremlinului și pe ai propagandei ruse.

Ambele „sfaturi” powered by Dîncu se pliază nefericit de mlădios pe setul de idei-boltă pe care le ventilează o Moscovă aflată în pierdere de suflu, ritm și de teren.

PRIMUL. Ce și-ar putea dori mai cu ardoare Moscova decât un respiro pe frontul din Ucraina, pentru a-și reface forțele, a-și reașeza trupele și a converti din aproape-falimentară în cât-de- cât-profitabilă mobilizarea parțială recent decretată? Ei bine, a ghicit chiar Dîncu și s-a oferit să-i facă lobby: un respiro cu tot cu câștiguri teritoriale, pentru Rusia, în mod desperat agreate și pecetluite de comunitatea internațională. Căci asta implică, pe fond, apelul la o oprire cât mai grabnică, prin negocieri, a ostilităților „chiar dacă s-ar ajunge la un conflict îngheţat”. Superb! Când o spune tocmai ministrul Apărării dintr-o țară NATO, lui Putin, lui Lavrov și propagandiștilor aferenți nu le mai rămâne decât să asigure traducerea în rusă, engleză și chineză a declarațiilor, fără adăugiri.

AL DOILEA. „Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia”. Dar unde e Ucraina? În ce punct de pe traiectoria gândirii cinice a lui Vasile Dîncu a sublimat de la masa tratativelor tocmai țara atacată și, mai presus de toate, o țară care a luptat din răsputeri în ciuda dezechilibrului copleșitor de forțe dintre agresor și agresat?

Aici, pe de o parte, Vasile Dîncu a comis păcatul ralierii la punctul de vedere oficial al Kremlinului – acela de nerecunoaștere a Ucrainei ca actor internațional legitim și ca națiune. Faptul că această atitudine-teză nu este, din perspectiva Moscovei, ceva abstract și atât, ci cu efecte directe în teren, a fost demonstrat de refuzul sistematic al președintelui rus de a negocia cu omologul ucrainean (în lunile premergătoare invaziei, dar și după declanșarea ei). Vasile Dîncu, precum Putin, iată, din două vorbe, scoate Ucraina din joc ca și cum n-ar exista.

Pe de altă parte, Vasile Dîncu a făcut proba unei cunoașteri suspect de precare a arenei internaționale, în general, și a dinamicilor ei din ultimele 15 luni, în special.

Atunci când l-a trimis pe Biden să negocieze cu Putin soarta lui Zelenski și a Ucrainei, Vasile Dîncu a scăpat din vedere nu doar poziția de azi propriei țări și mai ales a SUA față de conflict, ci și poziția de anul trecut a Washingtonului față de ceea ce era la vremea respectivă încă un potențial spre iminent conflict. În schimb, a lăsat impresia că e foarte sensibil și permeabil la doleanțele părții ruse. Iar doleanțele părții ruse au fost mereu – și înainte, și după invazie – de a negocia direct cu cel pe care Moscova îl percepe, tributară mentalităților sovietice și de secol XIX, a fi dealer-ul suprem: America.

Dacă Dîncu nu a știut, îi spunem, iar dacă uitase, îi reamintim: America i-a refuzat Rusiei această logică de două ori.

  • Odată, anul trecut, cu ocazia Summitului SUA-Rusia, din Elveția, desfășurat în iunie. Într-o vară deja marcată de o primăvară cu un military build-up rusesc la granițele Ucrainei și de un iminent episod spre toamnă-iarnă, Joe Biden și Vladimir Putin s-au întâlnit, au discutat, dar Washington-ul nu a bătut palma cu Moscova nici peste capul ucrainean, nici peste capul european. Ca ministru al Apărării și ca politician care s-a considerat suficient de experimentat și versat pentru a accepta o asemenea funcție, Vasile Dîncu ar fi trebuit să știe fără să i se sufle că astfel de poziții, asumate la un asemenea nivel, nu se pot schimba peste noapte și cel puțin nu în opusul lor.
  • Al doilea mod în care America a respins logica rusească a târgului bilateral făcut peste capul Ucrainei, al vecinilor ei și în general al europenilor este chiar mai solid: angajamentul însuși al SUA de a sprijini Ucraina, militar și cu intelligence, direct pe front. Dacă Dîncu nu știa, i se poate reaminti: acest NO american, transmis fără perdea rușilor, are deja șapte luni și ceva vechime și e vizibil 24/24. Și e tot mai puternic, dovadă ajutorul militar în creștere oferit de americani și cerut de americani, în numele Ucrainei, aliaților săi europeni și chiar asiatici. Ce făcea Dîncu la Ministerul Apărării de nu a văzut cum stau lucrurile în realitate și în timp real? Greu de răspuns! În orice caz, e usturător de bizar faptul că bicepșii de furnică ai lui Vasile Dîncu s-au pus subit în mișcare spre a împinge America la un compromis compromițător și periculos, pe care Washington-ul refuzase deja, vizibil și cu atâta obstinație, să îl facă Moscovei.

În încheiere, câteva cuvinte despre aspectul teoretic al problemei care, măcar el, ar fi fost cazul să găsească mai generoasă rezonanță la nivelul intelectualului Vasile Dîncu (o altă dimensiune a propriului profil public pe care împricinatul și-a cultivat-o scrupulos în ultimele două decenii). Iar aspectul teoretic spune că în secolul XXI și mai ales în Europa acestui secol, e neavenită și ineficientă practica îmbătrânită și de tristă amintire a marilor puteri care trasează granițe pe planiglob, după bunul plac.

Istoria și cotidianul oferă suficiente mostre de rateuri colosale cu care au venit la pachet asemenea practici – deja limpezi în Europa și chiar Africa, dar vizibile din Lună în Orientul Mijlociu și în vaste zone ale Asiei. Simplul fapt că s-a mai procedat așa în trecut nu poate fi o justificare pentru a proceda pe mai departe în prezent, iar un ministru, parlamentar, europarlamentar, sociolog și universitar precum Vasile Dîncu s-ar fi impus să nu mai aibă nevoie de predarea unor asemenea lecții.

Coalițiile de la București nu au strălucit prea des la modul în care au scos din joben nume pentru funcțiile cele mai sensibile din stat. Date fiind ecourile ei, „Afacerea Dîncu” ar putea deveni un bun moment cu care să înceapă mica reformă în privința marilor numiri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s