Rusia și China se sinucid cu aceeași otravă. Dar Xi s-a păcălit mai mult ca Putin – Laurențiu Mihu

Generații bune nu vor uita anul 2022 pentru că, într-o formă sau alta îi vor trăi consecințele.

Mai presus de dimensiunea VIP pe care i-a conferit-o siajul pandemiei de Covid, anul 2022 a consemnat și o sincronizare care coboară steagul în bernă: Rusia și China, cele două uriașe autocrații ale lumii, au dat ireversibil ceasul înapoi cu câteva decenii.

  • Prima s-a întors înapoi la stalinism, prin declanșarea unui război de cucerire demn de epoca agresiunilor sovieto-naziste. Rusia lui Putin a făcut acest pas maximalist la capătul a peste un deceniu în care mai inițiase și alte conflicte militare, trecuse la anexări ilegale, declanșase lichidarea opozanților pe teritorii străine și strivise libertatea propriei populații, ca niciodată de la prăbușirea URSS.
  • A doua a pornit într-un mare marș 2.0 spre maoism. Etapele sale au constat în revitalizarea gulagului (pentru uiguri și dizidenți), restrângerea tot mai absurdă a libertății de mișcare și exprimare a populației, resuscitarea cultului războiului și a cultului personalității, reinstaurarea Gândirii Marelui Cârmaci, în cazul de față, a lui Xi Jinping, recucerirea economiei de către politică, deconstrucție economică și, în fine, renunțarea la limita de mandate pentru președintele țării plus revenirea la instalarea pe viață a liderului în exercițiu. Toate acestea vor fi bătute în cuie inclusiv programatic în cadrul celui de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist Chinez.

Interesant este și faptul că dacă Rusia a refuzat să se inspire de la China, China se inspiră tot mai mult de la Rusia. Procedând astfel, Moscova a avut deja de pierdut, în timp ce Beijingul urmează să cunoască funesta experiență. Despre ce e vorba?

  • În vreme ce China, începând cub Deng Xiaoping s-a concentrat fundamental pe dezvoltare economică și, implicit, creștere economică, Rusia – de la Hrușciov și Brejnev până la Putin, a lăsat de izbeliște acest palier, pompând în schimb bruma de resursă financiară de care a dispus grație resurselor naturale uriașe în dezvoltarea armatei și propagandei. Acum, în Ucraina, armata și propaganda, intră în pământ, iar economia e deja acolo ca să le întâmpine.
  • Deși e limpede că China a început să conteze strategic pe plan mondial abia de când a ajuns la succes economic, Xi Jinping a decis că drumul a fost greșit și a virat mai degrabă spre genul de mentalitate îngustă care îi animase pe liderii de la Moscova: o tot mai mare închidere în sine, printr-un conflict neîncetat cu Occidentul și America, o cursă înrobitoare a înarmărilor, tentația războiului de anexare în cazul Taiwan, îngrădirea creativității, vânarea dizidenților pe teritoriul altor state. E un paradox aici: mai mult decât oricare alt lider dinaintea sa, Xi Jinping își dorește să schimbe ordinea mondială după chipu-i și asemănare. Pentru a face asta, evident înseamnă să conteze în arena internațională – politic, militar, economic. Chiar și așa, ceea ce face în ultimii ani este să jumulească de vie tocmai găina care făcea ouă – economia – și să pună în pericol anvergura internațională de care China lui Xi nu se poate lipsi dacă Xi vrea să schimbe ordinea mondială. Și tocmai economia, mai mult ca orice alt palier, făcuse din China un actor global. Dimensiunea ei politică și militară, pe plan internațional, se cristalizase la țâța dezvoltării economice. Probabil că numai psihiatrii mai pot lămuri ce resorturi l-au împins pe liderul de la Beijing spre astfel de contradicții interne. Istoricii, politologii, sociologii și economiștii pot eventual intui rezultatul (cel mai probabil, unul dezastruos).

Așadar, în baza directivelor lui Xi Jinping, China a început să copieze tot mai mult ceea ce făcuseră rușii, în baza directivelor contemporanului Putin, cu prețul înfundării lor. La acest capitol, singura restanță pe care o are China lui Xi este aceea a deschiderii unui front militar autentic (Rusia lui Putin a deschis deja câteva și le-a întreținut pe altele: Georgia, Ucraina, Republica Moldova, Nagorno-Karabah, Siria și câteva zone din Africa).

Din păcate, după cum scriam acum o lună, China nu e departe de a copia până și această lecție. Dacă logica lui Xi va continua să aibă viață (nimic previzibil nu o poate opri, iar Congresul PCC îi va da un suflu nou), experiența Rusia-Ucraina va fi dublată, într-un viitor relativ apropiat, de tentativa China-Taiwan.

E bizar cum două mari puteri, cu pretenții de proxeneți ai unei ordini mondiale în care totul să fie de vânzare și nimic să nu rămână neexploatat forțat, reușesc să ia una de la cealaltă tot ceea ce e mai distructiv nu doar pentru restul lumii, ci mai ales pentru ele însele. Iar chinezii de azi copiază mult mai mult de la ruși dintotdeauna decât copiază rușii de la chinezi.

În cazul analizat aici – binomul Rusia-China – e evident că, după ce aproape patru decenii Beijingul copiase, în mod inspirat, eficient și fără scrupule, ceea ce avea mai bun Occidentul (e drept, cu uriașa excepție a excepție a libertății și prețuirii individului), acum „fură” fix ceea ce are Rusia mai prost (greu de găsit, oricum, ceva bun). Și chiar mai greu de înțeles e faptul că China lui Xi se inspiră zelos de la o Rusie pe care tocmai practicile devenite muză o aduc în prag de apus.

Pentru lumea largă, vestea proastă este aceea că tot ceea ce face Xi va genera inevitabile unde de șoc pe tot Globul, după cum tot ceea ce a făcut Putin a reverberat peste tot pe mapamond. Există însă și două potențiale beneficii pentru cei care văd în Moscova și Beijing două modele ce merită evacuate.

O primă veste bună (deși vor fi costuri uriașe și pe orizontală, nu doar pe verticală) este aceea că, la capăt de drum, ambele autocrații riscă să-și dea întâlnire cu autodistrugerea.

O a doua veste bună, cu potențial semnificativ, este aceea că, de pildă, zona populismului extremist din Europa va fi și ea într-un fel sau altul afectată. Structurile politice și sociale din Europa, care contestă alianța cu SUA și parteneriate fundamentale pentru pace și bunăstare, precum UE și NATO, riscă să rămână orfane de ambii părinți cam în același timp. Cu o Rusie adusă în pragul falimentului moral, economic, politic, propagandistic și militar, banii și know-how-ul care au îngrășat până acum extremismul și populismul vor fi tot mai puțini. Iar lucrurile nu vor putea sta prea diferit nici în contexutl unei Chine care alunecă accelerat pe panta izolării și autoizolării, a creșterii economice anemice și a unui soft power tot mai rahitic.

Din perspectiva asta, populiștii și extremiștii europeni ar trebui să fie cei mai interesați în a pune mâna pe telefon și a suna la Moscova și Beijing, pentru a le spune autocraților de acolo, după celebrul apel al mareșalului german Gerd von Rundsdet: „Faceți pace, proșitlor!” (desigur, pentru a mai spera la ceva de la ruși, e târziu, iar pușculița chineză e și ea greu de salvat).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s