Sunt alte vremuri! Bucurați-vă și profitați de ridicarea MCV și primirea în Schengen – Laurențiu Mihu

După cum era și normal, în spațiul public a plouat cu reacții la anunțul Comisiei Europene privind ridicarea MCV de pe umerii României. Dar într-un text care încearcă să trateze semnificațiile și semnalele mai largi ale acestei decizii, e moralmente imperativ de citat punctul de vedere al unuia dintre cei mai avizați actori ai vieții publice, în materie de independența justiției, metehne ale sistemului, stare de săntate a statului de drept: judecătorul Cristi Danileț.

Binecunoscut pentru calitatea luărilor sale de poziție pe asemenea teme și om care a probat fără echivoc o dăruire de sine de care puțini sunt în stare, în apărarea principiilor și fundamentelor unei justiții în adevăratul sens al cuvântului și ale unei societăți sănătoase, Cristi Danileț a fost, pe rând și concomitent, denigrat, intimidat, exclus din magistratură.

Campaniile publice menite să-i terfelească numele nu l-au redus la tăcere și cu atât mai puțin la irelevanță, iar steaua sa încă are suficient combustibil să strălucească chiar mai tare; iar dacă nu neapărat acum, atunci, ceva mai târziu, cine știe, poate chiar într-o Românie mai mare (zilele trecute, „indezirabilul” Cristi Danileț a devenit cetățean al Republicii Moldova – un semnal nemaipomenit, venit de peste Prut, un semnal care vorbește de la sine inclusiv despre potențialul de reinventare pe care îl au asemenea oameni).

Să pornim așadar de la zisele lui Cristi Danileț:

  • Azi s-a decis ridicarea MCV. MCV a însemnat monitorizarea europeană a justiţiei şi anticorupţiei din ţara noastră, postaderare. Iniţial s-a constituit pentru 3 ani, apoi s-a prelungit pe încă 3 ani când nu ne îndeplinisem angajamentele, apoi s-a prelungit până când vom fi îndeplinit toate criteriile fixate la momentul aderării la UE şi recomandările ulterioare. (…) În aceste condiţii, înseamnă că după 15 ani România nu mai este o ţară de mâna a doua. De acum, totul e bine şi frumos, constant şi ireversibil. Să ne bucurăm, zic. Afară este cald şi soare!”. (intervenția a fost mai amplă, ca atare vă invit să o citiți integral pe pagina sa de Facebook)

E evident, din paragraful selectat și redat mai sus că judecătorul Cristi Danileț salută momentul cu reținerea finului cunoscător al măruntaielor sistemului de justiție și, deloc improbabil, cu frustrarea naturală pe care o resimt azi și alții, legat de distanța dintre obiectivele/speranțele de la momentul ieșirii în stradă, în intervalul 2017-2019, și rezultatul propriu-zis care a putut fi obținut până la finele lui 2022; o reținere evidentă în ironia din ultimele trei propoziții.

Se vede însă că, spre deosebire de alte voci, poate ceva mai emoționale, Danileț nu opune momentului absolutismul unui NU îmbățoșat, lacrimogen și incapabil de contextualizare, semn că reușește să păstreze o perspectivă mai largă asupra deciziei Bruxelles-ului, mult dincolo de palierul sectorial și hiper-„legalist” al propriei bătături – justiția.

De ce? Pot doar să intuiesc de ce și, dacă e așa cum cred eu, nu am decât să îi mai dau o dată dreptate în ceea ce spune.

Indiferent că ești politician, ONG-ist, magistrat reformist, magistrat curat, magistrat nereformist, magistrat necurat, ori cetățean obișnuit curat, cetățean obișnuit penal, etc, e limpede, cred, pentru toată lumea că decizia a fost în primul rând una politico-geopolitică.

Faptul că rațiunile din spate au fost de asemenea natură nu umbrește nicidecum decizia ca atare, nu o castrează de semnificație, nu pune România într-o situație proastă și nici nu relativizează principiile și analiza Comisiei Europene, după cum nici nu absolvă statul român și societatea românească de responsabilitatea ce le revine pe mai departe, în a îndrepta cât mai multe din numeroasele imperfecțiuni pe care sistemul judiciar și statul de drept de la noi încă le prezintă.

Față de perioada Dragnea-Tăriceanu, cea care a activat și împins societatea și o parte a spectrului politic la un nivel fără precedent de implicare, relieful internațional s-a schimbat radical. Războiul Rusiei din Ucraina a făcut acest peisaj de nerecunoscut, iar tocmai pentru că s-a ajuns în acest punct s-au și putut cristaliza premisele ce au catalizat deznodământul de săptămâna aceasta.

E limpede că în intervalul scurs de la primele proteste contra OUG 13 și până la momentul în care se împlinesc nouă luni de război ruso-ucrainean, România nu și-a făcut absolut toate temele care se impuneau pentru a primi ridicarea MCV cu o ireproșabilă notă 10.

S-a făcut, în schimb, atât cât s-a putut face în România zilelor noastre și în condițiile în care, mai ales după 2019, s-a putut observa că își atinseseră limitele și implicarea societății civile (din perspectiva anduranței și abilităților pe termen lung de a presa eficient pentru avansarea până în peri albi cu reformele privind independența justiției), și capacitatea politicului de a genera ecuații parlamentare și guvernamentale realiste, care să împingă lucrurile cât mai aproape de absolut. Nu în ultimul rând, și societatea, dar și partea din sfera politicului cea mai deschisă spre reforme curajoase s-au confruntat cu limitări „naturale” ale marjei de acțiune, limitări derivate preponderent din răul care fusese deja făcut și totodată din pecetluirea lui printr-o cascadă de decizii ale Curții Constituționale.

Prin urmare, privind lucrurile sub aspectul planului intern, fereastra de oportunitate pentru a încerca să obținem mai mult pe partea asta se închisese deja de ceva vreme și, bănuiesc, va mai rămâne închisă o oarecare perioadă.

Privind acum lucrurile din perspectiva planului extern, în loc să se încețoșeze, situația mai degrabă se clarifică. Și Europa, și America se confruntă acum cu gestionarea unei situații mult mai delicate și complexe decât cele ce țin de ceea ce trebuie și ceea ce poate face România pentru o justiție mai curată și un stat de drept infinit mai consolidat. Din perspectiva priorităților, războiul declanșat de Putin în Ucraina a mutat centrul de greutate pe coeziunea din NATO și UE, pe capacitatea țărilor membre de a reacționa-fulger și decisiv la stimuli „paranormal” de dificili și numeroși (atenție: în vreme de război!). Iar asta a impus, printre altele, și stimularea statelor în a se simți mai mult ca niciodată parte la întregul de care e stringentă nevoie, inclusiv prin recunoașterea unor merite din prezentul „imediat” și atenuarea unor frustrări care s-au tot acumulat, din trecut.

În cheia aceasta îmi permit să citesc ridicarea MCV de pe umerii României și foarte probabila primire în Schengen a țării noastre (cu sau fără o amânare de „o lună sau două”, după cum avertiza deunăzi președintele Iohannis, luându-și o marjă suplimentară de siguranță, că nu ar fi exclus).

Le luăm în ordinea inversă:

  1. Frustrările nu erau o necunoscută pentru nimeni. Cazul MCV sugera un tratament diferențiat cu o vechime deja serioasă și care, deși întemeiat și salvator de-a lungul timpului, nu a fost niciodată privit ca o binefacere absolută de către toată suflarea țării, indiferent că vorbim de spectrul societății sau de spectrul politic. Refuzul de a fi primiți în Schengen s-a bucurat de o și mai mică popularitate în rândul cetățenilor și al politicienilor. Iar dacă ani în șir situația nu a creat pericolul de a injecta doze periculoase de anti-europenism, în contextul războiului din Ucraina, când UE trebuie să umble din mers la fisurile interne, devine foarte ușor de înțeles că primirea României nu mai trebuie amânată și, în orice caz, nu pe temeiurile care puteau trece ca justificate în vremuri liniștite.
  2. Recunoașterea meritelor nu e nici ea o formulare gratuită. De la debutul războiului din Ucraina, România a acționat perfect coordonat cu UE și SUA în eforturile masive de contracarare a agresiunii ruse. Și retoric, și ca acțiune, cu toate imperfecțiunile lui, Bucureștiul a fost acolo a trebuit, în ultimele nouă luni, iar cazul Ungariei lui Viktor Orban sau trepidațiile instabilei Bulgarii nu au făcut decât să potențeze prețiosul atribut al României: nu doar că nu a creat probleme de coeziune, pe relația cu UE, NATO, SUA, dar a și fost proactivă. Totodată, un merit pe care cu siguranță nu l-a putut cu vederea nicio cancelarie, de la Berlin, Paris și Bruxelles până la Washington, e acela al stabilității politice regăsite. Și, vorba aia, cei din afara României, care se uită la componența actualului arc de guvernare și dinamica lui, nu are cum să nu înțeleagă progresele făcute. Desigur, nu este compoziția de vis la care sepraseră(m) cei care s-au opus, în stradă, ofensivei PSD-Dragnea, dar este formula care în cele din urmă a asigurat un minimum de trepidații sociale, politice și economice în timpul unui război pe care Putin l-a declanșat în țara vecină, dar pe care cu siguranță l-a văzut și conceput din start ca unul european.

Atunci când s-a ieșit în stradă pentru a apăra justiția și statul de drept, să nu uităm că implicarea de atunci a societății, a unei părți din spectrul politic și a partenerilor strategici ai țării a vizat și contracararea forțelor angajate în deraierea României de la cursul euroatlantic. Iar azi, contextul războiului ruso-ucrainean ne demonstrează că, în ciuda imperfecțiunilor deznodământului, implicarea de atunci nu a fost deloc în van. Să nu spunem că a fost degeaba nici măcar în glumă și nici atunci când, privind prin prisma speranțelor „la cald”, ajungem de atingem punctul de maxim al propriilor frustrări.

Independența justiției, reforma acestui sistem, evacuarea penalilor din ecosistemul politic, ancorarea și mai vârtoasă a țării în UE, NATO și Parteneriatul Strategic cu SUA au fost, luate împreună, războiul pe care l-a avut de dus România. Un război greu, cu lupte crâncene, cu bucurii de moment mai mari sau mai mici, cu reculuri mai mari sau mai mici, cu oboseală, deznădejde, speranțe și sentimente amestecate. A fost greu, au rămas de pe urma lui câștiguri și frustrări, dar totul a fost infinit mai ușor decât războiul pe care îl duce, la rândul ei, Ucraina, și care nu a început la 24 februarie 2022, ci cel puțin cu aproape un deceniu în urmă.

Iar ca orice război, atunci când se termină ostilitățile deschise și ia startul pacea, tragi linia și conștientizezi ceva ce te tot învață istoria: chiar și dacă ai șansa de a obține victoria totală, tot va rămâne o doză de tragism. Căci victimele căzute în cursul luptelor pierdute sau al succeselor de etapă, victime rămân, nu mai pot fi aduse înapoi, nici drama ștearsă ca și cum nu ar fi fost.

Victoria, după orice război, înseamnă și minusuri, nu doar plusuri, va lăsa moștenire și comemorări, nu doar sărbătoriri, și zone de umbră, nu doar de strălucire. Nu în ultimul rând, victoria, după orice război, va fi mai cinstit și realist cântărită doar după ce trece un oarecare timp. E valabil pentru micul război al românilor, e valabil pentru marele război al ucrainenilor, a fost valabil pentru toată lumea și dintotdeauna.

  • P.S.: Cei ce se grăbesc să respingă și critice oportunitatea și șansa ridicării MCV și a primirii României în Schengen ar trebui să ia o gură de aer și să respire adânc, apoi să privească puțin în jur. Vor afla că nici amânarea ținerea pe margine la infinit, nici includerea în club nu oferă garanții de îndreptare. Sunt relevante, cred, situația Turciei, pe linia amânării infinite a aderării la UE (primul caz), și situația Ungariei, pe linia primirii în club mult înaintea noastră (al doilea caz). E clar că nu există rețetă universală și garanții universale, mai degrabă trebuie jucat și judecat de la caz la caz. România însăși poate fi un al treilea exemplu, deși pilda li se poate aplica tuturor țărilor din Est în care s-a extins Europa libertății, pieței libere și granițelor șterse: dacă „vechea„ UE ar fi stat după noi toți până când am fi devenit perfect compatibili cu acest spațiu politic și economic, cu toții am fi stat și în zi de azi la coadă. Așadar, să primim așa cum vine ceea ce ni s-a dat (ridicarea MCV) și ceea ce e aproape de a ni se livra (primirea în Schengen) și, detașați de frustrări și spasmele trecutului, să facem din a doua șansă ceva solid și trainic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s