„Comportamentul recent al lui Prigojin – indiferent de intenția sa – avansează o narațiune, în rândul societății rusești, conform căreia Prigojin are aspirații politice mai mari în Rusia”, concluzionau, recent, analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) – toate detaliile AICI.

E tot mai evident că, pe fondul eșecurilor armatei ruse pe frontul ucrainean, factorul Prigojin devine tot mai destabilizator pentru un regim cu care vreme îndelungată oligarhul se identificase în toate cele și pe care îl servise pe toate dimensiunile – de la cea „cârciumărească” (servicii de catering și protocol pentru Kremlin), până la cea geopolitică (susținerea războaielor Moscovei – în Donbas, înainte de invazie, și în toată Ucraina, în timpul invaziei – sau sprijinirea regimurilor / grupărilor criminale prietene – în Africa, Orientul Mijlociu, Venezuela).

Perspectiva unui scenariu libian într-o Rusie frustrată de înfrângerea în Ucraina e mai aproape de concretizare tot grație factorului Prigojin.

Iar recenta ucidere, tocmai în orașul natal al dictatorului, a unui blogger care fusese total pro-Putin, până la un punct, și tot mai pro-Prigojin, de la un punct încolo, i-a consolidat oligarhului statutul de balama care poate face ușa să cadă.

Dar cât de deschisă este fractura din interiorul regimului, pe zona Prigojin cel puțin, și cât de înalte sunt ambițiile politice personale ale șefului grupului de mercenari Wagner?

Evident că, la acest moment cel puțin, un răspuns relativ mulțumitor poate fi dat numai de serviciile de informații străine care au reușit, începând din vara lui 2021 și în perioada care a urmat până în zi de azi, să penetreze planurile regimului Putin și discuțiile din rândul membrilor acestui univers nebulos, iar astfel să sprijine procesul decizional aliat și de la Kiev, în contracararea agresorului.

Noi, aici, ne vom mulțumi cu ceea ce se poate observa de la distanță, în baza demersurilor și luărilor de poziție ajunse în spațiul public.

Din această perspectivă, una dintre observații este aceea că, în Rusia ultimelor luni, crește apetitul pentru crearea de armate paralele formate din mercenari.

Vectorii care au semnalat un oarecare orizont de intenție / angajament în această direcție sunt importanți: Gazprom, liderul pro-rus din Crimeea, liderul pro-rus din Cecenia.

Teoretic, toți trei sunt ferm ancorați pe orbita lui Putin.

Putem deduce asta pe baza unui istoric elocvent (cel al strânselor relații de business și politice cu regimul) și pe baza evoluțiilor sugestive din prezent (absența, dinspre ei, a contestării publice a regimului).

Precum Prigojin, și Gazprom, și Serghei Axionov (liderul pro-rus din Crimeea), și Ramzan Kadîrov (liderul pro-rus din Cecenia) au făcut bani și au căpătat putere în urma asocierii cu Putin. Dar spre deosebire de Prigojin (detalii – AICI și AICI), de când lucrurile merg extrem de prost pe frontul ucrainean, acești trei vectori nu au atacat conducerea militară instalată de Putin și nici nu au desființat tezele oficiale prin care regimul Putin justifică invadarea Ucrainei.

E drept, există o nuanță în cazul lui Kadîrov: în toamnă, când contra-ofensiva ucraineană umilea Moscova în zonele Harkov și Herson, cecenul a intrat, pentru o perioadă, într-o bizară agitație. Atâta adrenalină a pulsat la acea vreme în Kadîrov încât acesta din urmă a atacat conducerea armatei ruse și s-a împăunat în fața publicului său de pe Telegram și Tik Tok că se va duce chiar la Kremlin și va avea el o discuție lămuritoare cu însuși dictatorul.

Dar dacă Prigojin a continuat pe drumul acesta, la un moment dat Kadîrov a amuțit.

Ce s-a întâmplat între timp cu cecenul? E greu de zis, în lipsa accesului la informații concrete, dar aspectul nici nu este unul de ignorat, iar asta tocmai pentru că informații publice există.

Așadar, nu e de ignorat faptul că:

1. Soția sa a fost premiată de Putin.
2. La un moment dat, s-a vorbit de îmbolnăvirea subită a killer-ului de la Groznîi.
3. Într-un final apoteotic, curajosul Ramzan a apărut la Kremlin, dând școlărește raportul în fața lui Putin.
4. Cu câteva săptămâni înainte, cecenul a anunțat că și pe el îl bate gândul (sau poate altcineva?…) să-și înființeze propria trupă de mercenari. Asta, în condițiile în care dispune de o armată cecenă proprie și de consilieri militari ruși.

Acuma, întrebarea e simplă: de ce?

De ce Gazprom, Axionov și Kadîrov s-ar apuca subit de păstorit mercenari?

• Pentru a compensa deficitul de forță al unei armate regulate tot mai roasă de rahitism? Dacă da, atunci situația e cu adevărat horror din perspectiva lui Putin. Înseamnă, în primul rând, că Moscova se așteaptă la eșecuri chiar mai usturătoare, pe frontul ucrainean, decât a cunoscut până acum.
• Pentru a-l încercui pe Prigojin și a putea lupta cu armata lui privată? Dacă despre asta e vorba, înseamnă că fractura din interiorul regimului e ireversibilă și dictatorul însuși se simte deja mai amenințat pe potențialul front de acasă decât pe actualizatul front din Ucraina.
• Pentru a-și apăra fiecare interesele proprii – indiferent că Putin este sau nu la putere – sau pentru a vâna puterea – mizând că Putin în curând nu va mai fi pe tron? Oricare ar fi resortul, rezultă de aici imaginea unui Putin mort-viu sau viceversa.
• Apoi, luând în vizor cazul special al lui Kadîrov: pentru a-și consolida poziția personală în cazul unei răscoale cecene menite să-l răstoarne, ori pentru a se blinda suplimentar pentru un eventual moment al „paricidului”, tradus prin întoarcerea armelor împotriva Rusiei și tentativa de a-și salva pielea în fața alor lui, declanșând lupta pentru independența Ceceniei? Ambele variante ar fi un scenariu-bombă pentru integritatea teritorială a Rusiei.
• În fine, să fie aici un amestec nebulos de cacealma (în cazul unora) și intenție reală (în cazul altora).

Vom vedea spre ce se îndreaptă lucrurile.

Până atunci, cert este că uciderea blogger-ului Vladlen Tatarski i-a oferit lui Prigojin ocazia de a mai înfige un țăruș în inima regimului pe care, subtil, îl acuzase recent chiar de atentat la viața sa. Totodată, i-a semnalat că faptul de a dispune de o armată privată e azi un activ mai prețios decât orice alte conexiuni politice în sânul și în afara regimului de la Moscova.

Iar nouă nu poate decât să ne întărească o mai veche deja convingere, anume că Rusia a apucat-o pe un drum greu.

Un drum pe care se întrevede scenariul libian mai mult decât orice alt scenariu, iar despre asta am scris recent.

Dar și un drum pe care se întrevede o întoarcere în timp cu 1.000 de ani, dacă suprapunem situația de azi a Rusiei pe o observație făcută acum patru ani de către dr. Marcus Matthias Keupp, în cartea sa, Economie militaire (Springer Gabler, 2019).

„Întreprinderile militare private de azi nu trebuie, așadar, considerate a fi o inovație contemporană, ci mai degrabă o întoarcere la organizarea originală și descentralizată a furnizării de prestații militare”. (pg. 2)

De ce?

Pentru că „de fapt din Evul Mediu Timpuriu până în epoca absolutismului, în Europa prestațiile militare nu erau organizate în cadrul unei economii planificate, ci mai degrabă în principal descentralizat și privat”. (pg. 1)

De ce?

„În acea epocă, autoritatea militară era repartizată de o manieră descentralizată și finanțată din veniturile posesiunilor princiare regionale (bunuri rurale, corvezi, impozite). Dacă exista un suveran central, adesea posesiunilor sale le lipsea productivitatea, astfel că nu putea dezvolta suficientă putere militară pentru a-i obliga pe prinți să i se supună”. (pg. 2)

Ce tendință observăm noi azi, în cazul Rusiei lui Putin? Ei bine tocmai una în care statul rus s-a bazat tot mai mult pe mercenari, în ultimul deceniu, dar mai ales în ultimul an.

E important de urmărit ce pondere și ce rol va căpăta pe mai departe dimensiunea mercenariatului în această Rusie, căci e un fenomen care ne poate ajuta să înțelegem mai bine cât de solid este în realitate statul rus, cât de rapid și cât profund se erodează el. Ca atare, și cât de pronunțat a ajuns riscul la adresa integrității teritoriale a Rusiei, risc pe care războiul lui Putin în Ucraina l-a amplificat și pe care noi l-am anticipat aici încă din faza incipientă a invadării țării vecine și pașnice.