Ucraina | Sensul negocierilor. Ocazia Occidentului. Erorile lui Putin – Laurențiu Mihu

Pentru o țară atacată și cu atât mult pentru una ca Ucraina – dată fiind, în cazul de față, disproporția uriașă de forțe dintre victimă și agresor, ca și sfera geografică și geopolitică atât de delicată în care se găsesc cei doi actori – o provocare uriașă o reprezintă faptul că primul val de durere – morți, distrugeri, incertitudini – este urmat inevitabil de al doilea. Ambele lasă cicatrici pe termen lung, dar valul doi are păcatul originar că poate să bată în cuie răni care nu se vor mai închide și care vor supura decenii. În acest din urmă caz, drama care se adaugă este aceea că orice perspectivă de închidere a unor asemenea răni rareori e una apropiată și niciodată nu vine de la sine. Va fi nevoie de un alt șoc, de alte generații care să îl trăiască și, în orice caz, va fi nevoie de un context internațional atât de favorabil, încât la momentul prezent nu poate fi imaginat.

Ce este, așadar, cu acest val doi al durerii pe care o creează o astfel de invazie?

În esență, el se ridică sub forma aparent inocentă și dezirabilă a ceea ce se cheamă „negocieri”. În război, negocierile sunt când mimate, când ratate, când irelevante, când lipsite de empatie față de victimă. În războiul din Ucraina, în doar două săptămâni, „negocierile” au bifat deja toate aceste stadii și caracteristici, mai puțin pe ultima.

Rezistența ucrainenilor în fața rușilor a îndepărtat pentru moment acest din urmă spectru, dar nu există garanții pentru viitor. Totul depinde de noi episoade de defensivă ieșită din comun, de partea ucraineană, și de un Occident care să dea noi probe de curaj și unitate regăsite, de simț nealterat al istoriei și de o decriptare ireproșabilă a oportunității fenomenale care este la orizont (rezolvarea problemei ruse odată pentru totdeauna, după un model inspirat din soluționarea chestiunilor germană și japoneză, după al Doilea Război Mondial).

Așadar, cu toate că și ucrainenii, și occidentalii, și vecinătatea Ucrainei au dat până acum dovezi substanțiale de coeziune, unitate, eficiență, viitorul imediat le va cere tuturor mai mult. În război, nu există respiro; nici alinare după durere; și nici greșeli care să nu fie exploatate de către partea adversă. Iar de aici, textul de față se bifurcă pe două observații de etapă, dar care vor modela puternic conflictul.

1. Probabil că destul de curând, leadership-ul de la Kiev, cu președintele Zelenski în rol de solist, va fi pus în situația de a da răspunsuri categorice la dileme ucigător de complicate. La capătul primei etape de mediere internațională multi-strat, de după debutul invaziei, derulată pe axa Tel Aviv-Moscova, Washington-Kiev, Paris-Moscova, Paris-Kiev, Berlin-Moscova, Berlin-Kiev, Londra-Moscova, Londra-Kiev, pe masa taberelor care se ciocnesc militar se vor pune opțiuni care așteaptă pronunțarea. Răspunsurile Kievului pot întări moralul populației sau pot întoarce populația nu doar împotriva atacatorului extern, ci și a liderilor din plan intern. Răspunsurile Kievului vor întări sau șubrezi alianțele externe ale Ucrainei. În elaborarea și calibrarea răspunsului ucrainean la pretențiile ruse obținute prin mediere internațională, păstrarea simțului realității în strânsă sincronizare cu oportunitățile istorice și decriptarea capacității Occidentului de a juca pe termen lung rolul aliatului 100% dedicat va fi o provocare fără egal pentru autoritățile de la Kiev.

Privind de e margine, e dificil de estimat cum va arăta totul, dar din perspectiva comentatorului, personal nu pot spune decât ceea ce am mai spus: Vestul are în sfârșit ocazie rarissimă de a duce lupta cel mai puțin angajantă, dar cu cele mai mari șanse de reușită pe termen lung cu Rusia țarilor, a lui Stalin și-a lui Putin, având ocazia de a o schimba din temelii și a redesena contextul de securitate la nivel mondial. Însă asta presupune anduranță și curaj deopotrivă ucrainean și occidental.

Judecând după cum a început războiul, dar și după cât a pierdut până acum, raportat la așteptările avute, condițiile cu care negociază Putin, prin intermediarii enunțați mai sus, vor fi aproape milimetric aliniate pretențiilor maximaliste, emise înaintea invaziei, repetate ulterior de la toate palierele relevante: Kremlin, MAE rus, Ministerul Apărării de la Moscova. Judecând după cum au rezistat până acum, pe plan militar, și după cât de eficient au jucat cartea PR-ului, la nivel internațional, autoritățile de la Kiev par a fi motivate să țină cursul cât mai aproape de linia refuzului conformării, deja binecunoscută. Și raportându-se la cât a îndurat în primele 15 zile de conflict, dar și la nivelul de încredere în sine dobândit, tocmai pe acest fond, populația ucraineană încă poate fi un cenzor autentic pentru orice urmă de cedare percepută ca fiind trădare.

Se poate deduce, așadar, că, în faza aceasta, leadership-ul de la Kiev, în frunte cu președintele Zelenski, e prins în menghina maximalismului agresorului și a maximalismului victimei.

2. Acuma, în ciuda ororilor cotidiene semănate de războiul declarat de Rusia Ucrainei, este firească așteptarea ca nici ucrainenii, nici occidentalii, nici vecinii ucrainenilor să nu cedeze teren semnificativ Rusiei, cel puțin nu în etapa asta. Iar asta, și pe alte considerente decât cele pe care le-am mai enunțat și în acest text, și în altele (ocazia de a remodela Rusia după alt chip și altă asemănare decât cea țaristo-sovietică). De pildă, pe considerentul greșelilor comise de regimul Putin în declanșarea invaziei și pe al perspectivei unei alterări semnificative a relațiilor bilaterale pe care Rusia mizase totul, în competiția sa nebunească cu Occidentul.

Greșelile vizează:

  • planificarea militară – dimensiunea aeriană și terestră; anticiparea nivelului la care vor ajunge sancțiunile economice;
  • anticiparea capacității populației ruse de a duce în spate povara crahului economic;
  • justa măsură a relațiilor cu China și cu Turcia;
  • justa apreciere a potențialului relației Turciei cu Ucraina;

a. Planificarea militară. Într-un text lămuritor, The Economist prezenta, miercuri, curiosul caz al aviației militare ruse. În esență, Moscova a ratat monopolizarea spațiului aerian ucrainean, lucru care a dus la probleme grave deopotrivă pe cer și pe pământ. Rușii au pierdut avioane, elicoptere, dar și drone la rate umilitoare pierderilor avute de americani în războaie mult mai lungi, în fazele cele mai agresive ale acestora. Iar aeronavele-spion ale Moscovei sunt, din acest motiv, obligate să acționeze de la distanțe față de front care lezează eficiența culegerii de informații, ca și precizia atacului dus de trupele aerospațiale și de cele terestre. În această fază, specialiștii citați de către The Economist pun responsabilitatea pentru acest lanț aerian de eșecuri pe un complex de cauze: secretomania lui Putin în faza premergătoare invaziei, subțirimea stocurilor Rusiei în materie de stocuri de bombe ghidate, precaritatea resurselor necesare antrenării piloților ruși, limitarea geografică a spațiului aerian în care rușii pot exersa proiectarea forței aeriene la scară largă, comparativ cu lărgimea celui de care dispun forțele NATO, grație compoziției multinaționale a alianței nord-atlantice. Las AICI consultarea în detaliu a analizei The Economist, pe dimensiunea aeriană. Apoi, în Geopolitcal Futures, fondatorul, George Friedman, a înșirat lacunele planificării și execuției invaziei, pe dimensiunea terestră. În esență, Friedman subliniază rolul jucat de inadecvare. În 2022, în condițiile în care era previzibil inclusiv scenariul unei derive insurgente a operațiunii militare ruse, generalii de la Moscova au mizat pe o strategie la care s-a cam renunțat de aproape 50 de ani: marșul eminamente blindat spre capitală. Cu bonusul, din nou greu de înțeles de către specialiști, al împărțirii coloanelor în trei, la suficient de mare distanță una de alta pentru a nu-și putea sări eficient în ajutor reciproc, ca și în condițiile lipsei unei superiorități aeriene care să le protejeze și care să le informeze. Las detaliile analizei – AICI.

b. Capacitatea populației ruse de a rezista otrăvii sărăciei și decuplării de lume. În mare, devenise o axiomă faptul că poporul rus e capabil să trăiască mult și bine în robie și la infinit în sărăcie. Devenise ca un refren de șlagăr ideea că rusul de rând poate fi întrecut doar de nord-coreeanul de rând, la capitolul mizeriei înghițite de la stăpânire și, eventual, precum chinezul obișnuit in vremea exercițiilor de foamete la care îl supusese anii lui Mao. E drept, sute de ani, rusul a trăit ca viermele, sub țar; iar sub Stalin, a reușit cumva să se înmulțească, chiar și strivit de-a dreptul. Dar lumea a evoluat masiv în secolul XX, iar rușii nu au făcut excepție, deși aparențele, în ceea ce-i privește, ușor te pot înșela. Generațiile care s-au târât prin viață sub talpa țarilor și sub bocancul lui Stalin au tot mai puține în comun cu rusul modelat începând cu Perestroika și Glasnost, continuând cu deschiderea socio-economică tot mai radicală (cel puțin pentru standardele locale) de după prăbușirea URSS. Iar prăbușirea paradigmei sovietice a coincis cu două fenomene absolut noi: accesul la capital extern – cu implicita ridicare a unui val de relativă și în creștere bunăstare, dar și de călătorii în Occident, pentru zeci de milioane de ruși; accesul la informație, internă și externă, prin apariția internetului, care a occidentalizat industrial și în timp-record un număr uriaș de tineri ruși. Azi, toți acești ruși formează plaja activă a populației, iar pentru ei, sacrificiile de tip Stalingrad ori Petrograd ale generațiilor anterioare sună la fel de familiar ca mizeria ceaușistă pentru românul născut ieri sau acum 10 ani. Or, tocmai ceea ce i-a întărit pe rușii activi din timpul invaziei lui Putin în Ucraina – accesul la o viață mai bună și la surse de informare din lumea întreagă – este și ceea ce îi face mai fragezi, mai slabi, mai vulnerabili, mai puțin dornici de sacrificiu, din perspectiva nevoilor lui Vladimir Putin. Spus în câteva cuvinte, pariul meu este că rusul de azi, supus sancțiunilor occidentale tot mai draconice, este mult mai puțin capabil să ducă pe umeri povara privațiunilor decât fuseseră bunicii și străbunicii săi. Rusul de azi e incapabil de așa ceva pe termen lung deopotrivă pentru că, spre deosebire de generațiile anterioare, a apucat să cunoască într-o măsură reală și profundă „mul-mai-binele”; și pentru că, spre deosebire de rusul epocilor anterioare, rusul de azi are totuși aspirații. E ceva ce niciun dictator de la Kremlin nu a putut înțelege. E o deschidere care, atunci când a fost oferită, fie și cu țârâita, de către un locatar al Kremlinului (Gorbaciov), a dus la prăbușirea imperiului în numai câțiva ani.

c. Relația Rusia-China. Punctul în care a ajuns azi regimul Putin, din perspectiva politicii externe a țării sale, pe dimensiunea relațiilor bilaterale privilegiate, este mai mult decât interesant și invită la exerciții de imaginație și reluarea unor lecturi esențiale de filosofie, științe politice și mai ales istorie. În ultimii ani, Putin a reușit două lovituri majore în politica externă: apropierea de China, apropierea de Turcia. China – rival autentic al SUA, tăvălug economic, simbol al globalizării, dictatură, capitalism sălbatic dar hibrid, stat revizionist, stat asupritor cu minoritățile etnice, politice, religioase, țară tot mai îndrăzneață în plan militar și pe dimensiunea felierii lumii în sfere compacte de influență. Însă oricât de mult a încercat Rusia să proiecteze și să prezinte lumii acest parteneriat cu China, inclusiv cu câteva zile înaintea invaziei, ca pe unul între egali, pe substanță, eșecul e sublim. Din punct de vedere al maturității economice atinse de cele două țări, decalajul e evident defavorabil Rusiei. Sub aspectul mărimii populației, nici nu are sens să discutăm. Din perspectiva accesului la piața globală și a diversității acestuia, Moscova e la tot mai mulți ani-lumină față de Beijing. Iar dacă e să cântărim greutatea celor doi actori din unghiul presiunii pe care o pot pune unul pe granița celuilalt, a Chinei este copleșitoare. În fine, dacă privim din perspectiva istoriei, cele două țări au purtat un război direct, acum aproape șase decenii, iar China s-a aliat cu dușmanul capitalist, SUA, împotriva fratelui comunist, URSS, acum aproximativ cinci decenii. Capacitatea fiecăruia de a-l trăda pe celălalt e atât de vastă, încât e dificil să privești noul parteneriat ruso-chinez altfel decât prin lentila circumstanței și a oportunismului dictat de moment. Relația tot mai otrăvită a celor două țări cu SUA le-a apropiat mult în ultima vreme, dar dependența economiei medievale a Rusiei, bazată pe exportul de hidrocarburi și arme, face ca balanța să se încline negativ mai mult spre Moscova decât spre Beijing. În orice caz, tocmai prin particularitatea structurii economiei sale și a rolului pe care randamentul ei îl are în stabilitatea regimului, China va fi mai forțată cu Rusia să închidă mult mai puține punți cu Occidentul, chiar și cu SUA, decât Rusia. Ceea ce va genera un flux constant de rezerve și limitări chineze în ceea ce privește punctul maxim până la care relația bilaterală Moscova-Beijing poate evolua. Pe tot acest fond, de spus, pe scurt, e următorul lucru: o Rusie puternică poate fi de folos Chinei pe multe planuri. Dar o Rusie slăbită ar putea conveni Beijingului pe și mai multe. Sancțiunile occidentale și costurile efortului de război nu pot decât să facă Rusia și mai precară, din punct de vedere economic. Cum presiunea potențială chineză pe granița cu Rusia e mai mare decât presiunea potențială rusă pe granița cu China și cum „ieftinirea” Rusiei e o perspectivă tot mai palpabilă, pe fondul crahului economic care o paște în actualele condiții, ne putem trezi cu un val de shopping chinezesc, pe teritoriul rus, care, pe termen mediu și lung, să apropie Rusia tot mai mult de stadiul vasalului. În orice caz, mult mai mult decât Moscova este deja pentru Beijing, din punct de vedere al dependenței de piața chineză pentru vânzarea hidrocarburilor sale, în condițiile sancțiunilor, dar și al politicilor ambițioase ale Occidentului de decarbonizare a economiei și consumului său. Așadar, poporul rus, ca și aliații Ucrainei au toate motivele să urmărească evoluția bilateralei ruso-chineze ca lunetistul ucrainean pe tanchistul cu capul ițit din turelă, ca racheta anti-tanc fanta dintre trunchiul tancului și turela lui.

d. Relația Rusia-Turcia. Turcii s-au temut mereu de ruși, și când se numeau otomani, și în vremurile mai apropiate de noi. Cu impertinența și ambițiile sale exagerate, în anii din urmă Erdogan a lăsat impresia că, pe relația cu Rusia, istoria e mai degrabă o babă obsedată de bârfă, decât un învățător priceput. Și totuși, au existat voci care au avertizat că tot mai buna înțelegere dintre Ankara și Moscova, la pachet cu un grad tot mai ridicat de ostilitate a Ankarei față de Washington, se va dovedi, în cele din urmă, un accident istoric. Invazia rusă din Ucraina începe să confirme bănuielile. Comportamentul lui Erdogan de până acum a creat destule breșe în parteneriatul „solid” cu Putin. Și nu e nimic anormal aici. Turcii au limite naturale în suportabilitatea pe care o pot manifesta pe relația cu Rusia, iar episodul ucrainean reflectă de la zi la zi această stare de fapt. Apoi, nimeni nu poate exclude că în mintealui președintelui turc și în cercul său de putere nu se cuibărește deja scenariul lui „cum ar fi dacă…”. De pildă, cum ar fi dacă anii care vin pun pe masa de disecție a geopoliticii o Rusie slăbită masiv de lupta cu ucrainenii și, mai ales, cu Occidentul. Luptă pe bune și pe fronturi multiple – militar și economic. Cum ar fi dacă, la Marea Neagră și în Orientul Mijlociu, ambițiile Ankarei, diplomații și militarii ei nu s-ar mai izbi de zidul rusesc început de țari, consolidat de liderii sovietici și înălțat de Putin?
e. Relația Turcia-Ucraina. Și cum ar fi dacă rolul Turciei, în spațiul crimeean și ucrainean limitrof peninsulei anexate de ruși, ar crește dincolo de nivelul deja ridicat la care se află. Și cum ar fi dacă potențialul ucrainean, pe care Turcia l-a tot explorat chiar și în anii relației privilegiate cu Rusia, ar putea fi actualizat fără menajamente, cu câștigul colateral, deloc de neglijat, că o asemenea relația nu ar mai presupune poziționări contradictorii nici cu NATO, nici cu UE și mai ales nici cu SUA? Lucrurile, pe palierul acesta, erau deja în evoluție la momentul declanșării invaziei ruse în Ucraina. La sfârșit de iulie-început de august, când am fost la Herson (azi, ocupat de ruși), Odesa (pe care, azi, rușii se chinuie să o ocupe și le e greu) și Kiev (pe care nu l-au cucerit nici după două săptămâni), am înțeles direct de la sursă cât de ambivalent poate fi jocul turcesc în relația cu partenerul de pripas rus. Pe lângă dronele turcești, botezate după ginerele lui Erdogan, care omoară militari ruși și distrug tancuri și blindate moscovite (ce ironie „bilaterală”!), ucrainenii vorbeau deschis, vara trecută, de planurile în plină desfășurare de înlocuire a rușilor, în sfera militar-industrială a intereselor Turciei. Las, cu titlu de exemplu, un pasaj din textul, Ucraina 2.0, pe care l-am publicat în Universul.net, la început de august 2021, după un briefing făcut de consilierul pentru politică externă al premierului Ucrainei (cu background de ex-atașat al ambasadei ucrainene la Ankara): << În Ucraina a prins contur, în ultima vreme, ideea că trebuie dezvoltate relațiile cu vecinii, oficialul dând ca exemplu trecerea de către Kiev la formate flexibile și țintite de cooperare politică, economică și militară cu Turcia, Polonia, țările baltice, Georgia, Republica Moldova, România și UE. Într-un mod aparte, „ne interesează dezvoltarea cooperării cu România, Bulgaria, Turcia pentru că sunt țări NATO și nu sunt constrânse de Convenția de la Montreaux”, spune Gaber, potrivit căreia Kievul vrea cât mai mult NATO la Marea Neagră, ca și amendarea Convenției de la Montreux. Amendare respinsă de Turcia, notează Evghenia Gaber, dar fără ca asta să însemne blocaj între Kiev și Ankara. Din contră, susține ea, poziția Turciei față de Rusia și Ucraina s-a schimbat și chiar dacă asta nu înseamnă că turcii nu mai cooperează cu rușii, semnificativ e faptul că poziția turcă balansează. „Pragmatismul și balansarea sunt cei doi piloni ai politicii externe a Turciei”, constată Evghenia Gaber, un argument pentru planul strategic al Kievului: transformarea Ucrainei în alternativă la Rusia, pentru Turcia. În cuvintele Evgheniei Gaber, asta se traduce prin punerea bazelor unei cooperări militar-indusriale între cele două țări, de tipul: Kievul vine cu școala sa de ingineri și know-how-ul existente de pe vremea sovietică, iar Ankara contribuie cu importantele sale capacități de producție. „Le combinăm”, punctează consiliera premierului ucrainean. De altfel, rolul Turciei este în continuă creștere în sfera ucraineană, la diferite paliere. Tătarii crimeeni văd în Ankara un suporter necondiționat al cauzei lor, iar situația lor figurează pe agenda firească a contactelor turco-ruse. Apoi, turcii sunt un investitor major spre principal în zona Herson, unde au ajuns numeroși tătari plecați din Crimeea și se implică în proiecte cu rezonanțe sociale, precum construcția de locuințe. >>

Acest text, ceva mai lung decât anterioarele, nu ar fi putut fi altfel, căci invazia rusă din Ucraina are acest har de a deschide și perspective pe orizontală, nu doar pe verticală. Pentru că, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, Putin a creat, invadând Ucraina, nu „doar” un război, ci și un moment geopolitic cu potențial letal pentru obiectivele sale și distrugător pentru Rusia pe care o știam până acum. Inclusiv dilema indiană, pe care tot momentul geopolitic powered by Putin a generat-o, va juca rolul ei în economia supra-etajată a invaziei ruse.

Nu fac predicții, dar spun doar atât, reîntorcându-mă la punctul din care am pornit cu acest text: în curând, Ucraina va avea de făcut alegeri dramatice de etapă, dar Occidentul, care a mers deja atât de departe încât puține voci avuseseră curajul să anticipeze anterior, are și legitimitatea, și interesul strategic, și fereastra de oportunitate să nu îmbrățișeze calea ușoară în modelarea deznodământului acestui război.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s