Cum va fi Rusia fără Putin – Laurențiu Mihu

Declanșarea războiului din Ucraina are darul de a grăbi apariția Rusiei post-Putin, la fel cum războiul ruso-japonez coroborat cu startul Primului Război Mondial au accelerat prăbușirea sistemului țarist.

Însă scenariul unui Kremlin fără Putin nu mai depinde la fel de mult și de terminarea războiului din Ucraina. Pur și simplu, disparția dictatorului de la butoanele țării înainte de încheierea oficială a conflictului e azi o posibilitate cu șanse reale de actualizare și nu poate fi ignorată. Desigur, e mai simplu de închipuit vacantarea tronului de la Kremlin în condițiile unei încetări a conflictului care să recunoască neechivoc realitatea de pe front, nu cea închipuită la Moscova. Cum realitatea de pe front este aceea că Rusia nu și-a atins obiectivul (cucerirea Kievului, schimbarea regimului de acolo cu unul marionetă, sau măcar păstrarea tuturor teritoriilor ocupate în faza inițială a invaziei), e limpede că oprirea ostilităților va însemna fie recunoașterea granițelor ucrainene existente la 24 februarie 2022, fie pe a celor valabile înainte de primăvara lui 2014, deci anterior anexării Crimeei și a ocupării, tot atunci, a unor zone din Donbas. În oricare dintre cele două situații, pentru Putin nu va mai exista alt destin decât cel al hârtiei igienice.

Dar ce Rusie va rezulta după ce Putin nu va mai fi dirijorul ei? Ce se va alege de această țară în care poporul nu a avut niciodată un real cuvânt de spus în schimbarea puterii și în care transferul propriu-zis a fost uneori fie însoțit de episoade oribile de violență (război civil, epurări staliniste, al doilea război cecen putinist) fie s-a soldat cu pierderi teritoriale (Primul Război Mondial, prăbușirea URSS).

În esență, cât privește trecerea de la un sistem la altul, în istoria rusă există două modele la care putem privi: la început de sexol XX, trecerea de la țarism la comunism; iar aproape de sfârșitul secolului XX, trecerea de la comunism la Rusia post-sovietică.

  • În primul caz, țara s-a înecat în distileria violenței. Interesant, natura agresivă a transferului de putere de la un sistem la altul a fost congruentă cu profilul tot agresiv al conducătorilor celor două sisteme – al celui înlocuit (având în frunte un țar care numai monument pașnic nu fusese) și al celui care a fost înlocuit (Lenin & aghiotanții – specimene așa de însetate de sânge că au ajuns să și-l bea unii altora).
  • În al doilea caz, țara a evitat prăbușirea în abisul violenței sistemice. Interesant, la butoanele sistemului care a predat ștafeta și a celui care o prelua au fost indivizi incomparabil mai cuminți – Mihail Gorbaciov, respectiv Boris Elțin.

Ceea ce știm despre Rusia lui Putin este că ea nu se încadrează 100% nici în primul tipar, nici în al doilea. Ca lider, Putin însuși nu a atins culmile violenței lui Lenin și Stalin, dar a și rămas extrem de departe și de străin de moderația binomului Gorbaciov-Elțin.

Modul în care a procedat însă cu Ucraina și lucrurile de care a fost capabil în ultimele zece luni, pe plan intern, mă fac să cred că actualul dictator rezonează infinit mai mult cu criminalii Lenin și Stalin și, deloc exclus, azi regretă amarnic toate ezitările din trecut, care l-au împiedicat să meargă de la bun început pe urmele lor. Iar asta va avea implicații asupra naturii Rusiei post-Putin.

Sau, altfel spus: Putin nu a știut să câștige precum Lenin și Stalin și nu știe să piardă precum Gorbaciov și Elțin.

Tocmai pentru că se plasează în acest no man’s land biografic și de modus operandi, dictatorul de la Kremlin nu va putea lăsa în urmă o țară care să devină brusc sănătoasă odată ce el nu va mai fi la butoanele ei. Fapt pentru care, a vorbi despre cum va arăta Rusia post-Putin depinde fundamental de orizontul de timp pe care suntem dispuși să-l punem la bătaie pentru a ne imagina această nouă țară.

Pe termen lung, desigur, ca orice altă țară, chiar și Rusia post-Putin are șansa ei reală de a deveni o actor frecventabil sau chiar model. După cum am mai scris și cu alte ocazii, li s-a întâmplat asta Franței lui Napoleon, Germaniei, Italiei și Japoniei postbelice. Chiar și China lui Mao s-a putut schimba, la capătul a decenii de alte soiuri de salturi decât unul mare înainte sau de alte tipuri de revoluții decât cea culturală. Desigur, spre deosebire de celelalte țări date exemplu mai sus, China este azi în poziția de a ne reaminti că tentația întoarcerii la tenebrele trecutului și posibilitatea revenirii la forme actualizate de maoism e mare și e la lucru.

În schimb, pe termen scurt și mediu, e greu de crezut că Rusia poate evita căderea într-o anumită formă de război civil atâta vreme cât există grupări armate paralele, precum companiile de mercenari și în special grupul Wagner, condus de oligarhul Evgheni Prigojin (personaj care a început deja să emită pretenții împărătești), sau trupele cecene ale lui Ramzan Kadîrov.

Astfel de centri de putere au totul de pierdut în orice ecuație post-Putin, care i-ar exclude de la masa cu bucate. Și au jucat un rol disproporționat în ostilitățile din Ucraina, pentru a nu fi interesați să-i dea războiului din Ucraina o prelungire automată, pe plan intern (firește, discuția poate căpăta nuanțe dacă, într-un fel sau altul, cei doi lideri ar fi „izolați”).

În cazul particular al lui Kadîrov, problema e cu atât mai întortocheată cu cât, în situația în care-i fuge de sub picioare preșul putinist, poate fi tentat să supraliciteze de urgență, trecând la o eventuală luptă de independență pentru Cecenia. Altă minimă șansă la salvare nu văd care ar fi, în condițiile naturalei asocieri a lui cu eșecul lui Putin și în condițiile în care, în ciuda mâinii de fier cu care a condus republica autonomă, nu a reușit să înlăture absolut toate insulele interne de contestare la adresa lui, pentru complicitatea personală cu Moscova în schimbul căreia a amanetat independența cecenilor față de Rusia.

De altfel, pentru o Rusie post-Putin care a ieșit atât de prost din aventura belicoasă din Ucraina, rămâne deschis scenariul secesionist și pe alte paliere decât cel cecen. Oricum, modul în care Moscova a gestionat invazia declanșată la 24 februarie 2022 reflectă cât de firavă este în realitate coeziunea Federației Ruse, căci regiunile siberiene și minoritățile au fost tratate abuziv de Kremlin, din rândul lor fiind selectată cu precădere carnea de tun pentru oribilul război.

Pe lângă o țară dezbinată și în pericol de a cădea pradă răfuielilor armate dintre găști (iar dincolo de găștile Prigojin și Kadîrov, Rusia a fost „binecuvântată” sub regimul Putin și cu altele – cuibărite în serviciile de informații, în armată, în zona oligarhilor, în regiuni, în crima organizată), dictatorul lasă în urmă și sărăcie actuală și potențială.

Războiul, prin costurile sale directe, dar mai ales prin sancțiunile internaționale fără precedent, a dinamitat PIB-ul, bugetul și autonomia comercială și tehnologică a țării.

În Rusia post-Putin, e de așteptat ca banii (mai exact, lipsa lor) să antreneze procese care să răscolească relația societate-stat, iar dacă în prezent relația asta pare oarecum calmă mulțumită propagandei care spală non-stop pe creier și a pedepselor teribile din Codul Penal, manufacturate nu doar după momentul 2012, dar mai ales în ultimele 10 luni, în vidul creat de dispariția lui Putin va apărea un inevitabil reset și pe acest palier.

În orice caz, pentru o minimă funcționare în alți parametri decât cei de până acum, statul rus și societatea rusă au de făcut schimbări dramatice în plan legislativ (de la legi organice, la Codul penal și până la Constituție). Practic, pe lângă operarea de modificări la modificările făcute doar în ultimele zece luni, sunt necesare chiuretări legislative masive pentru a duce lucrurile măcar în punctul de până în 2012, când a început ofensiva programatică de fortificare a statului dictatorial. Greu nu e de știut ce trebuie făcut, ci de văzut cine le va putea face. Cât de repede se va ivi acea forță politică în stare să procedeze la aceste corecții? Va aștepta Rusia săptămâni, luni sau ani pentru a ajunge în acel punct? Și ce va presupune viața individului și dinamica statului în acel interval?

Nu în ultimul rând, Rusia post-Putin va avea de rezolvat problema conflictelor înghețate. Va renunța ea la ele? Dacă da, ce preț intern va fi plătit? Căci prețul intern va fi cel mai probabil unul ridicat și va trebui plătit deopotrivă dacă va înlătura și nu va înlătura tumoarea conflictului înghețat.

Nu știm încă cum va rămâne în istorie primul deceniu rusesc post-Putin, dar se poate pune rămășag că va fi unul al evenimentelor în cascadă. Nicio țară – mică sau mare – nu a cunoscut un drum liniar spre „normalitate” și zorii unei reinventării care să injecteze doze de rezonabil în viața propriilor locuitori și a vecinilor. Având în vedere istoria, prezentul, structura sa, ca și faptul că e putere nucleară, Rusia va fi din acest punct de vedere o provocare fără termeni de comparație.

Greșeala pe care o poate comite Occidentul atunci când va dispărea Putin din ecuația rusă va fi aceea de a nu fi la fața locului. Occidentul are pârghii și know-how să asiste aces lung proces de la Rusia lui Putin către altceva. Cu cât va fi mai mică implicarea, cu atât acel „altceva” poate arăta mai rău. Sancțiunile impuse în timpul războiului pot fi un tezaur în mâinile care vor ști cum să le folosească. Iar dacă azi, în Occident, există voci, spirite și minți care se tem că fără Putin Rusia poate plonja în haos, să stea liniștite: și cu el, și fără el, Rusia oricum va trece într-o nouă etapă. Dar fără el, cu toate dificultățile care de pe acum pot fi anticipate și schițate, Rusia are o șansă în plus la transformarea în bine. Și binele, dacă se va cristaliza în acest spațiu, va iradia și în vecinătatea agitată și chiar pe multiplele dimensiuni ale relațiilor internaționale.

Nici măcar nu trebuie să înțelegi Rusia pentru a contribui la reașezarea ei. E suficient să pricepi ce impact poate avea pierderea unui război de asemenea anvergură pentru o țară cu asemenea profil.

Istoria te poate ghida cu restul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s