Ironia Berezovski din cazul Putin – Laurențiu Mihu

Atunci când Putin a intrat în scenă, făcând tranziția de la șefia FSB la șefia Guvernului, pentru a se opri la Kremlin, scena era în esență goală.

Elțin ajunsese un expirat fizic, moral și politic, iar miopia politică a lui Boris Berezovski coroborată cu ambiția bolnavă de oligarh ajuns să se creadă păpușarul-Dumnezeu al noii Rusii au lucrat ca uns pentru a-l catapulta la tron pe aparent ștersul cekist.

Pentru ascensiunea lui Putin, pasul decisiv l-a constituit acapararea funcției de premier, fiind cea care i-a pus la dispoziție instrumentele cu care avea să controleze și poporul, și pe oligarhi.

Poporului i-a livrat rapid zăhărelul după care tânjește orice popor care nu a cunoscut în istoria lui altceva decât violență sub toate formele ei:

  • O suită de atentate, pe post de „zakuski”, care l-au făcut inițial să tremure, pentru a-l face apoi să tânjească iarăși după mâna forte a unui lider care taie, spânzură și nu ezită.
  • Și un război în toată regula, purtat în Cecenia.

Oligarhilor le-a făcut ședințe de masaj cu ranga.

Pe câțiva i-a dezbrăcat de puterea mediatică și de averi, dintre ei pe unii i-a alungat din țară, pe alții i-a aruncat în gulag. Restul au început să danseze după cum le-a cântat. Aceștia din urmă au rămas totuși cu mângâierea de a continua să se umple de bani și au învățat din mers cum trebuie să-i împartă cu noua famiglia de la Kremlin (e drept, una mult mai mare și complicată sub Putin-KGB decât cunoscuseră sub Elțin, sub fiica și sub ginerele lui). Începuse verticala puterii.

La vremea respectivă, când și-a început ascensiunea de la FSB la Guvern, spre deosebire de un Berezovski încremenit în proiectul de tip Elțin, Putin a demonstrat că este un „modern” și-un vizionar. Că e ceva „proaspăt” în oborul politic moscovit.

Raportat la standardele și la dinamica Rusiei de atunci, noul și tânărul lider a ajuns în avantaj mizând pe factorul prospețime și pe faptul de a face lucrurile altfel decât se așteptau toți. Cei care au pierdut au fost tocmai cei previzibili, care nu s-au putut desprinde de un modus operandi de mare succes odată, dar ajuns la finalul vieții după un deceniu de supra-expunere și supra-utilizare.

După aproape 25 de ani, iată că și Putin însuși a ajuns să nu mai poată: să nu mai poată să fie tipul proaspăt de atunci; să nu mai poată să procedeze altfel decât se așteaptă cei din jur; să nu mai poată găsi calea.

Așa cum, în 1999, Berezovski crezuse că pentru a avea succes în continuare (adică a rămâne DJ la Kremlin prin și după instalarea lui Putin) era nevoie doar de copy/paste după metodele deja rulate în perioada Elțin, ei bine, în 2022 și 2023 e rândul lui Putin să-și amputeze imaginația. Și să piardă.

Deși problemele sunt diferite și au trecut peste 20 de ani, aplică aceleași vechi metode. De exemplu, din perspectiva metabolismului politic putinist, războiul din Ucraina e ca un copy/paste al celui de-al doilea război din Cecenia, cu singura diferență că totul se derulează azi pe fondul unei cure de steroizi.

Acolo unde Boris Berezovski s-a dovedit până la urmă a fi un biet DJ al conexiunilor, capitalului și relativei puteri mediatice, incapabil să progreseze, la fel și groparul său, Vladimir Putin, e până la urmă un biet DJ al poliției politice și kalașnikovului, incapabil de mai mult. Deși amândoi ar fi avut nevoie să se ridice pe vârfuri pentru a vedea și dincolo de orizont, astfel încât să poată evolua și supraviețui, niciunul dintre ei nu a fost capabil de depășirea propriei condiții.

Ieri, Berezovski a pierdut pentru că a mizat pe vechile lui metode, pentru că nu s-a putut adapta și reinventa (atunci când a apărut unul ca Putin), iar astăzi Putin nu pierde nici el dintr-un motiv mai diferit sau mai sofisticat.

Când a început al doilea război din Cecenia, poporul rus a înțeles ce face noul său lider și a vrut ca el să facă asta, iar mai presus de toate i-a convenit faptul că pasivele conflictului nu-l vor atinge. Cu Ucraina, lucrurile stau fix pe dos la toate capitolele. Familiarizat din tinerețe în primul rând cu violența, Putin a comis de data asta eroarea fatală de a nu înțelege că nu există Război, ci războaie și ele diferă (uneori foarte, foarte mult) unele de altele.

Cecenia de atunci nu e Ucraina de azi, după cum Ucraina însăși din tinerețea lui Putin diferă ca de la cer la pământ de Ucraina bătrâneților lui.

Putin a hipnotizat poporul atunci când a năvălit în Cecenia, fără să fi avut nevoie a-l fezanda cu ajutorul unui aparat de propagandă de complexitatea celui de care dispune azi. Dar la acea vreme, rușii considerau că noul război și nou lider le va aduce liniște și adăpost de terorism; și că după, căderea URSS, vor mai recupera din „demnitatea” pierdută la poker-ul geopolitic la care Moscova jucase atât de prost. Nu au avut nevoie de narațiuni demente și stufoase, vroiau de la Putin doar atât: pe unii ceceni să-i omoare, pe restul să-i bage în cușcă. Și asta a făcut.

Războiul de azi, cu Ucraina, are cu totul alte conotații.

Pentru Putin, e deja grav că de data asta propriul popor nu înțelege ce face decrepitul său lider și că acest popor se teme tot mai evident de otrava pasivelor conflictului ruso-ucrainean. În plus, noul dușman, spre deosebire de cel de acum două decenii, e de calibru mai serios și are prieteni importanți.

Atunci când liderii se împiedică în obiceiuri vechi chiar dacă provocările se schimbă, amurgul se întrevede ca unică stație. E o lecție-standard și în democrație, dar se pare că funcționează și în dictaturi cum este Rusia.

Ce s-ar mai fi îmbătat azi Berezovski privind cum sfârșitul lui Putin are la bază același tip de eroare la care oligarhul fusese pionier!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s