Cei trei prieteni ai Rusiei, o problemă tot mai mare pentru Putin. Iranul ține trena – Laurențiu Mihu

Genul de război declanșat de Vladimir Putin în Ucraina și mai ales cursul dezastruos pe care l-a luat conflictul, din perspectiva obiectivelor Moscovei și a capacității sale reale de a-l susține pe o perioadă mai lungă de timp, a developat fără rest fotografia prietenilor pe care se pot baza rușii. Comparativ cu zecile de state care sprijină solid și în varii forme efortul de război … Continuă să citești Cei trei prieteni ai Rusiei, o problemă tot mai mare pentru Putin. Iranul ține trena – Laurențiu Mihu

Berlinul, ca un cerc vicios. După Germania lui Putin, Germania lui Xi – Laurențiu Mihu

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, vrea să dea pe mâna Chinei lui Xi o parte din portul Hamburg și o companie din Dortmund, care produce cipuri. În contextul invaziei ruse din Ucraina și a unei tot mai probabile invazii chineze în Taiwan, senzația lăsată este aceea că, indiferent de lecțiile cu care ne-a plesnit manualul de istorie de secol XX și început de secol XXI, la … Continuă să citești Berlinul, ca un cerc vicios. După Germania lui Putin, Germania lui Xi – Laurențiu Mihu

THE ECONOMIST | S-a rupt lanțul de iubire dintre Apple și China

Pe o porțiune prăfuită a drumului asurzitor de la Chennai la Bengaluru se află trei clădiri colosale, anonime. Înăuntru, departe de zgomotul traficului, se află o instalație de înaltă tehnologie operată de Foxconn, un producător taiwanez. La scurtă distanță, Pegatron, o altă firmă de tehnologie din Taiwan, și-a ridicat o nouă fabrică vastă. Salcomp, un producător finlandez de gadgeturi, a înființat una nu departe. Mai … Continuă să citești THE ECONOMIST | S-a rupt lanțul de iubire dintre Apple și China

ȘANTAJ | Rusia își suspendă participarea la coridorul care asigura exportul grânelor ucrainene

Rusia a anunţat sâmbătă că îşi suspendă participarea la acordul ce asigură continuarea exporturilor de cereale ucrainene, vitale pentru aprovizionarea alimentară a ţărilor sărace, după atacul cu drone care a vizat în timpul dimineţii nave ruseşti în Crimeea, informează France Presse, preluată de Agerpres. „Având în vedere actul terorist efectuat de regimul de la Kiev cu participarea unor experţi britanici împotriva navelor Flotei Mării Negre şi … Continuă să citești ȘANTAJ | Rusia își suspendă participarea la coridorul care asigura exportul grânelor ucrainene

IT-istul rus care s-a mutat în pădure pentru a nu fi mobilizat

Un specialist IT dintr-una din regiunile din sudul Rusiei se ascunde de mobilizare în pădure. Câteva corturi (pentru dormit și pentru muncă), panouri solare, un modem, o antenă, o drujbă și provizii de mâncare sunt puținele lucruri care îi fac viața confortabilă, scrie Mediazona, preluat de Meduza. Bărbatul a povestit de ce a preferat pădurea fugii dim țară și cum trăiește acum în sălbăticie.  Specialistul IT, Adam … Continuă să citești IT-istul rus care s-a mutat în pădure pentru a nu fi mobilizat

Elita Rusiei se gândește la un viitor fără Putin – The Economist

<< „Ce urmează? Există viață după Putin? Cum o duce și cine îl înlocuiește?” Acestea sunt întrebările care apasă în mintea elitei Rusiei, a birocraților ei și a oamenilor ei de afaceri, în timp ce văd armata ucraineană înaintând, oameni talentați fugind din Rusia și Occidentul refuzând să dea înapoi în fața șantajului energetic și nuclear al lui Vladimir Putin. „În restaurantele și bucătăriile din … Continuă să citești Elita Rusiei se gândește la un viitor fără Putin – The Economist

Unirea României cu R. Moldova nu mai trebuie ocolită. Rusia nu are monopol pe modificarea hărții – Laurențiu Mihu

„De principiu, reîntregirea României e mai degrabă o chestiune de când, nu de dacă, circumstanţele internaţionale fiind importante, iar modul în care, pe plan intern, va fi făcut reglajul fin între componenta raţională şi cea emoţională – decisiv”, scriam în octombrie 2016, într-un text intitulat, De ce este obligatorie unirea cu Moldova. Iar în mai 2022, într-un material cu titlul, Dați tonul unirii dintre România și Republica … Continuă să citești Unirea României cu R. Moldova nu mai trebuie ocolită. Rusia nu are monopol pe modificarea hărții – Laurențiu Mihu

Kievul se poate aștepta la noi victorii / Chinezii vor studia atent

<< La începutul lunii septembrie, comandantul șef al Ucrainei, generalul Valeri Zalujnîi, a publicat un articol care explora obiectivele de război ale Rusiei în Ucraina. Era o evaluare succintă, făcută de omul care a condus apărarea Ucrainei de declanșarea invazia Rusiei, în februarie. „Există toate motivele să credem că [războiul] nu se va încheia nicăieri în 2022”, a scris el. >> << La câteva zile … Continuă să citești Kievul se poate aștepta la noi victorii / Chinezii vor studia atent