KOMMERSANT | Producătorii și comercianții ruși se tem că sancțiunile lui Putin la adresa UE îi vor lovi de fapt pe ei

Problema restricțiilor privind intrarea camioanelor europene în Federația Rusă, ca răspuns la sancțiunile UE, ridicată din nou de Ministerul Transporturilor de la Moscova, a provocat îngrijorare acută în rândul comercianților și producătorilor ruși, notează Kommersant. Potrivit estimărilor lor, după introducerea unor astfel de restricții în Belarus, costul logisticii s-a dublat, iar timpii de livrare au crescut. Participanții de pe piață avertizează că noile restricții pot duce … Continuă să citești KOMMERSANT | Producătorii și comercianții ruși se tem că sancțiunile lui Putin la adresa UE îi vor lovi de fapt pe ei

FOTO | Ucraina este bombardată și din Belarus – dovada intrării lui Lukașenko în război

„Așa începe dimineața în Lunineț”, se arată într-o postare pe Twitter a postului NEXTA, care transmite un flux constant de informații cu privire la mersul invaziei rusești în Ucraina și gradul de implicare a Belarusului. Potrivit postării, fotografia atașată a fost făcută în orașul Lunineț din sudul Belarusului, aproape de granița cu Ucraina, și surprinde decolarea unei rachete care urma să lovească un obiectiv din … Continuă să citești FOTO | Ucraina este bombardată și din Belarus – dovada intrării lui Lukașenko în război

Cum a încetat Belarusul să mai fie un stat suveran – Le Grand Continent

<< E dificil de anticipat care va fi soarta Ucrainei peste câteva săptămâni, însă nu același lucru se poate spune despre Belarus care pare că și-a pierdut deja complet suveranitatea. Vasalizarea Minskului, ca element determinant al strategiei ruse, reprezintă o amenințare gravă la adresa securității europene >>, notează revista Le Grand Continent, editată de Groupe d’études géopolitiques, centru de cercetare și think tank al École normale supérieure Paris (ENS). … Continuă să citești Cum a încetat Belarusul să mai fie un stat suveran – Le Grand Continent

Toate drumurile duc spre Belarus, în cazul uriașei coloane care merge le Kiev. Cifrele care arată că e misiune imposibilă ca Rusia să țină sub ocupație Ucraina

Imaginile dramatice din satelit, difuzate luni seara, de Maxar Technologies au arătat un convoi masiv de vehicule militare rusești, lung de peste 40 de mile, șerpuind de-a lungul drumurilor la nord-vest de Kiev. Este ușor de urmărit de unde provin acele sute de tancuri, piese tractate de artilerie, vehicule blindate și logistice. Trebuie doar drumurile, notează CNN. << În Ucraina, la nord-vest de Kiev, toate drumurile … Continuă să citești Toate drumurile duc spre Belarus, în cazul uriașei coloane care merge le Kiev. Cifrele care arată că e misiune imposibilă ca Rusia să țină sub ocupație Ucraina

Belarusul, la un pas de anexare – CEPA

Independența de acțiune pe care dictatorul Belarusului și-a creat-o pe parcursul a trei decenii la putere a dispărut. Țara face acum ceea ce-i ordonă Kremlinul, scrie Olga Lautman într-o analiză CEPA. << Exercițiile comune dintre Rusia și Belarus au început cu o săptămână mai devreme, provocând îngrijorări în rândul NATO și SUA, deoarece 30.000 de soldați și convoaie de echipament militar rusești inundă țara aproape de … Continuă să citești Belarusul, la un pas de anexare – CEPA

Belarus, în cătarea SUA. Amenințările trimise de Washington

Statele Unite ameninţă Belarusul că se expune unei riposte ”rapide” şi ”ferme” în cazul în care permite Rusiei să folosească teritoriul belarus pentru a ataca Ucraina, relatează AFP, preluată de News.ro. ”La fel cum am spus de clar Rusiei că va plăti scump” o eventuală invazie, ”în ultimele zile am transmis la fel de clar Belarusului că, dacă autorizează folosirea teritoriului său în vederea unui atac … Continuă să citești Belarus, în cătarea SUA. Amenințările trimise de Washington

Trupe ruse au ajuns în Belarus

O parte a militarilor ruşi a sosit deja în Belarus pentru a efectua prima etapă de testare a eficienţei grupării regionale de trupe, a declarat luni secretarul Consiliului Securităţii de la Minsk, Aleksandr Volfovici, citat de ziarul rusesc Kommersant, în timp ce preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko anunţase noi manevre împreună cu Rusia abia în februarie, conform agenţiilor internaţionale de presă, preluate de Agerpres. Efectuarea unei … Continuă să citești Trupe ruse au ajuns în Belarus

O nouă periferie în Europa de Est? Tentativa Rusiei de a șunta regiunea și a submina monopolul occidental asupra rutelor maritime

<< Europa de Est este de secole o regiune tampon între Rusia și Occident. Pe scurt, asta înseamnă că a fost aproape întotdeauna contestată de puteri mai mari a căror securitate depindea de încorporarea regiunii în sfera lor de influență, ținându-și astfel inamicii la distanță. Aceasta înseamnă, de asemenea, că țările din regiune tind să fie dependente, într-o oarecare măsură, de un stat patron sau … Continuă să citești O nouă periferie în Europa de Est? Tentativa Rusiei de a șunta regiunea și a submina monopolul occidental asupra rutelor maritime

Lukașenko, încă un pas spre Putin, în chestiunea Crimeea

Preşedintele autoritar al Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a recunoscut miercuri că peninsula ucraineană Crimeea este rusească, după o lungă perioadă de ezitare, transmite dpa, preluată de Agerpres. „Crimeea este… de facto o Crimeea rusească”, a declarat preşedintele Lukaşenko într-un interviu acordat agenţiei de stat ruse Ria Novosti, din care au fost publicate extrase. „După referendum, Crimeea a devenit şi ea rusească de drept”, a spus liderul de … Continuă să citești Lukașenko, încă un pas spre Putin, în chestiunea Crimeea

AUDIO | În interiorul „Wagnergate”. Cum au prins în nadă aproape 200 de mercenari ruși și cum au eșuat ucrainenii pe ultima sută de metri, pornind din Rusia și trecând prin Belarus

După ce au documentat numeroase operațiuni rusești de spionaj, punând pe piață până și cele mai microscopice detalii, Bellingcat, de data asta în colaborare cu Insider, au pătruns adânc în dedesubturile tentativei serviciilor ucrainene de a captura zeci de mercenari ruși, combatanți în Donbas și în alte teatre unde Rusia duce războaie prin proxy, și a-i duce la Kiev. Informațiile spectaculoase obținute de investigația jurnalistică … Continuă să citești AUDIO | În interiorul „Wagnergate”. Cum au prins în nadă aproape 200 de mercenari ruși și cum au eșuat ucrainenii pe ultima sută de metri, pornind din Rusia și trecând prin Belarus